Interviu cu Prof. Univ. Dr. Radu Nicolae: Rolul Statului Islamic pe Arena Internaţională. Dimenisunea terorismului în secolul XXI

Vladimir Adrian Costea (V.A.C.): Ce modificări se produc pe scena Relaţiilor Internaţionale datorită expansiunii Statului Islamic?

Radu Nicolae (R.N.): Preocuparea dumneavoastră pentru adevăr este evidentă şi nu pot decât să vă mulţumesc dle Vladimir Adrian Costea. Întrebarea surprinde în mod plăcut, fapt pentru care am să evit răspunsurile formale. Revenind la întrebare, nu mai este niciun secret că scena relaţiilor internaţionale se află în permanentă mişcare! Rusia veghează asupra Siriei,  Marea Britanie priveşte parcă din ce în ce mai rezervată,  în timp ce Statele Unite ale Americii şi Franţa manifestă atitudine de forţă în raport cu nevoia de democraţie.

Din cele petrecute în ultima vreme, am învăţat că nimic nu este întâmplător chiar şi în sfera relaţiilor internaţionale! Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme pe securitate națională al lui Jimmy Carter, membru în board-ul Centrului de Studii Strategice şi Internaționale (CSIS) şi fondator al Comisiei Trilaterale, afirma că “Statele Unite ale Americii sunt prima, ultima şi singura superputere”. Cât de adevărat este sau nu este acest lucru, este greu de apreciat!

Ce loc revine Arabiei Saudite în menţinerea stabilităţii în Orientul Mijlociu?  Întrebarea se impune cu atât mai mult cu cât relatile dintre Arabia Saudită şi Stalele Unite ale Americii sunt destul de controversate pentru lumea arabă. Personal, nu înţeleg de ce este amintit încă numele lui Osama Bin Laden pentru desfăşurarea unui război împotriva terorismului! Întrebările sunt multiple! Să fie acesta motivul de luptă până când resursele de petrol din Irak vor fi epuizate?  Din ce în ce mai mult se vorbeste despre interesele occidentalilor pentru “aurul negru”. Cotidianul „Financial Times”, într-un articol intitulat „Surge Toward Debacle în Iraq”,aprecia că  americanii au adus  în Irak haos, nu democrație. Ce se mai poate spune?! Spre deosebire de Irak, sunt voci care sustin ca Libia a ramas doar cu “democratia”!

În mod cert, scena relaţiilor internaţionale a cunoscut reconfigurări de forţă fără precedent! Yemen, Regatul Bahrein, Libia său Egipt sunt state în care puterea a fost diluată puternic. Cine credea într-o “Primăvară a libertăţii” în Orientul Mijlociu? Cine se gândea oare că ar fi posibil un Orient Mijlociu, la început de mileniul III, fără Muhammad Hosni Sayyd Mubarak, preşedintele Egiptului ? Cine anticipa  executarea preşedintelui Libiei, colonelul Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi rămas în conştiinţa istoriei imediate drept cel căruia fostul premier Silvio Berlusconi îi săruta mâna?

V.A.C.: Ce actori beneficiază de expansiunea Statului Islamic? Cine are de pierdut ca urmare a proliferării organizaţiilor teroriste?

R.N.: Expansiunea Statului Islamic îndeamnă la profunde introspecţii, bugetul de care dispune fiind între 800 milioane şi 2 miliarde de dolari pe an, potrivit datelor oferite de Pentagon. Teoria conspiraţiilor mondiale, analiza strategică, actorii ce apar pe scena jocului politic pentru putere, discuţiile de culise între Washington şi Moscova, toate acestea ne obligă la determinări clare, fără sens de interpretare la ce înseamnă Statul Islamic şi la ce state sponsorizează acţiunile distructive ale acestei organizaţii.

Condus de Abu Bakr al-Bagdadi, alias Dr. Ibrahim sau Abu Du’a, ginere al fostului preşedinte irakian Saddam Hudein, Statul Islamic este mai mult decât o ameninţare pentru alianţele antiteroriste. Potrivit informaţiilor oferite de Centrul Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite, Statul Islamic controlează circa 210.000 de kilometrii pătraţi, respectiv o zonă însemnată din bazinul Tigru – Eufrat, construind efectiv un Califat  menit să reinstaureze domnia lui Allah pe pământ. Ce ne spune acest lucru? Dincolo de viziunea apocaliptică şi de modul de organizare, nu trebuie omis ca Statul Islamic se impune pe scena internaţională a jocurilor de putere prin decapitări cu un puternic impact emoţional la nivelul occidentalilor, prin execuţii şi prin crucificări ale celor ce au îndrăznit să se opună convertirii la Islam.

De ce toate acestea? Întrebarea se impune cu atât mai mult cu cât în condiţiile în care Islamul este văzut drept joncţiunea dintre Dumnezeu ca atara şi om! Cine are interesul să promoveze sintagma “terorism islamic”? Cine promovează terorismul în detrimentul echilibrului relaţiilor internaţionale şi al toleranţei ? Domină, oare, haosul Orientul Mijlociu? Să  fie acesta un haos  scăpat de sub control? A intrat Al- Qaida  în adormire odată cu dispariţia liderului sau Osama Bin Laden? Ce îşi doreşte Turcia?

În mod cert, constatăm conexiuni surprinzătoare, alianţe şi mezalianţe, planuri strategice de control pe termen mediu şi lung. Vaticanul îndeamnă la toleranţă, Washington –ul veghează de la înălţime, Germania impune echilibru, Franţa survolează Siria, în timp ce Vladimir Putin anunţă că finanţatorii teroriştilor Statului Islamic sunt 40 de ţări, inclusiv din statele membre G20!  Ce să însemne aceste lucruri? Reprezintă Statul Islamic o afacere exclusivă ce dapăşeşte frontierele lumii arabe?  Greu de crezut, dar totuşi de luat în seamă! Cine îşi doreşte pacea cu adevărat?! Iranul condus de Mahmoud Ahmadinejad beneficiază în mod direct de amploarea mişcărilor de protest din lumea islamică. Radicalismul Islamic, teroarea exercitată în mod constant de către Statutul Islamic asupra populaţiei civile din Irak şi Siria, bănuită necooperare a alianţelor în combaterea terorismului, toate acestea aduc o nemeritată invincibilitate Statului Islamic. Ce câştigă însă SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Rusia?! În mod cert, planurile sunt construite pe termen mediu şi lung, iar bătălia pentru resursele de petrol rămâne deschisă! Spunem acest lucru, ştiut fiind faptul că statele arabe deţin monopolul zăcămintelor pe glob. Rezervele de petrol reprezintă  60,17 % din totalul rezervelor confirmate de petrol ale lumii, şi totalizează o sumă de 683,5 milioane de barili, petrol de care, nu o dată, statele occidentale s-au arătat foarte interesate.

Nevoia de resurse este din ce în ce mai evidentă. Ţări precum SUA, China, Rusia sau Franţa sunt în topul celor mai mari consumatori de resurse energetice, accesul la resurse reprezentând, de cele mai multe ori, doar o problemă de timp. Cum bine se cunoaşte, intervenţia SUA şi aliaţilor săi din 1991 în Kuweit a fost motivată, în principal, de necesitatea de a securiza petrolul din zonă şi de a-l împiedica pe Saddam Hussein să-şi extindă controlul asupra lui.  În al doilea război, potrivit distinsului prof.univ.dr. Vladimir Paşti, obiectivul a fost diferit, fiind vorba de o poziţionare strategică: „Irakul stă ca un capac pe întreaga Peninsulă Arabică. Din Irak controlezi şi Siria şi Arabia Saudită şi, chiar dacă nu controlezi Iranul, îl ţii sub o continuă ameninţare etc.Irak este vital pentru oricine doreşte să controleze Middle East”.

Cine are de pierdut ca urmare a proliferării organizaţiilor teroriste? Cred că nu mai surprinde dacă afirmăm că pacea şi populaţia civilă sunt cele mai expuse!

V.A.C.: Consideraţi legitimă o intervenţie a Uniunii Europene pentru stoparea extinderii Statului Islamic, respectiv a grupării Boko Haram?

R.N.: Legitimitatea faptelor se impune de la sine! Statul Islamic, alte organizaţii precum Al Shabab, Boko Haram tulbură pacea şi mintea unor oameni nevinovaţi! Cât reuşeşte Uniunea Europeană să intervină pentru stoparea extinderii răului, timpul va da un răspuns! Îmi place să cred că vom avea parte şi de vremuri mai bune! Anticiparea reacţiilor antiteroriste este însă aproape imposibilă, cum practic este dificil de anticipat şi viitoarele puncte de atac ale organizaţiilor teroriste.

Potrivit Strategiei de Securitate a Uniunii Europene, “statele membre ale UE dispun de propriile politici și strategii naţionale de securitate și, drept răspuns la deplasarea infractorilor între ţări învecinate, au fost instituite modele de cooperare între statele membre la nivel bilateral, multilateral și regional. Cu toate acestea, întrucât aceste eforturi nu sunt suficiente pentru a preveni și a combate astfel de grupări criminale și activităţile acestora, care depășesc cu mult frontierele noastre, necesitatea unei abordări la nivelul UE este din ce în ce mai evidentă”. Totuşi, nu pot să nu mă întreb: cine îşi doreşte pacea cu adevărat?

V.A.C.: Ce a învăţat Uniunea Europeană în urma atacurilor teroriste din ultimul an?

R.N.: Se vorbeşte despre unitate Europeană, se vorbeşte despre un front comun împotriva terorismului, sunt şi voci care apreciază Marşul solidarităţii din Paris drept o recunoaştere a înfrângerii în lupta cu terorismul. Se uită însă, poate un pic prea uşor, că toate cele întâmplate sunt doar un semnal. Fie că suntem la Bucureşti, la Londra sau la Paris, fie că suntem în Somalia, Algeria sau Liban, teroriştii sunt printre noi !

Franţa este una dintre ţările europene greu încercate de fenomenul terorist. Configuraţia internaţională, compoziţia demografică a transformat-o într-o ţintă. Carnagiul de pe strada Rosier, din anul 1982, atentatul comis asupra avionului de pasageri DC10 al UTC, prăbuşit în deşertul Tenere în Niger, din anul 1989, asasinarea în anul 1980 a lui Shapour Bakhtiar, posibilele manifestări ale organizaţiei Al Qaida, toate acestea au constituit dosarul unor eforturi conjugate în prevenirea atacurilor teroriste. Cu toate acestea VIGIPIRATE (dispozitiv francez de măsuri şi aranjamente instituţionale destinate prevenirii şi gestionarii acţiunilor teroriste) pare că a fost depăşit de situaţie. Asasinii de la Charlies Hebdo demonstrează că imposibilul devine posibil. Nu mai puţin 12 oameni  au fost executaţi cu sânge rece de teroriştii Said Kouachi, Cherif Kouachi. După 53 de ore de groază, două incidente armate, două luări de ostatici, 17 morţi, 11 răniţi, din care 4 sunt  în stare gravă,  efectele au fost vizibile. Operaţiunile de căutare şi capturare au implicat peste 88.000 de poliţişti.

Ce a învăţat Uniunea Europeană în urma atacurilor teroriste din ultimul an? Cred că înainte de toate, Uniunea Europeană a înţeles că fără cooperare, inclusiv în domeniul intelligence şi fără măsuri ferme şi constante, orice strategie este sortită eşecului. Din nefericire, in conditiile in care bătălia pentru resurse continuă, Europa rămâne o ţintă deschisă.

V.A.C.: Dispune Uniunea Europeană de mijloacele şi forţa necesară pentru a-şi proteja proprii cetăţeni în faţa acestor atacuri?

R.N.: Cronologia atentatelor din 7 şi 8 ianuarie 2015, dar şi din 14 noiembrie 2015 din Paris este foarte importantă pentru analiza intelligence. Acţiunea poate uşor pripită, potrivit multiplelor surse de informare deschise (franceinfo.ro, fr.news, lefigaro.fr, lepoint.fr, lepraisien.fr) a ridicat semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât serviciile de informaţii algeriene şi-au informat partenerii de la Paris despre iminenţa unor atacuri teroriste comise pe teritoriul Franţei. Un raport complet a fost înmânat serviciilor de securitate din Hexagon la data de 6 ianuarie 2015. Măsurile de prevenire au întârziat însă să apară. Cum se explică acest lucru? Dispune Uniunea Europeană de mijloacele şi forţa necesară pentru a-şi proteja proprii cetăţeni în faţa acestor atacuri? Întrebarea este complexă şi implică interdisciplinaritate în căutarea de soluţii. Legea Big Brother a fost un posibil răspuns!  Contestată la nivelul societăţii civile, această lege, pe fondul unor profunde analize, dar şi al manipulărilor politice, este aplicată tacit, în numele intereselor supreme ce ţin de luptă împotriva terorismului.

V.A.C.: Cum evaluaţi reacţia Uniunii Europene şi a statelor membre faţă de prezenţa refugiaţilor sirieni pe teritoriul european?

R.N.: Vremurile trăite par desprinse din ce în ce mai mult din proza fantastică. Fapte stranii, dispariţia limitelor de timp, compoziţia gradată a manipulării opiniei publice, apariţiile exotice ale unor descendenţi rătăciţi prin tranziţie, toate acestea duc la o profundă ambiguitate!

În mod poate greşit ne-am obişnuit să căutăm teroriştii dincolo de frontierele Ţării! În mod cert, potrivit informaţiilor oferite de serviciile de informaţii, teroriştii sunt déjà printre noi ! Cine sunt teroriştii? Unde se află aceştia? Valurile de imigranţi îndreptate asupra Europei, comunităţile de musulmani existente în centrul Europei, dimensiunile obiective ale mentalităţii celor pregătiţi să devină “suhada”, martiri sfinţi, toate acestea prezintă Europa drept ca un continent aflat în lupta contra terorismului. Ce înseamnă acest lucru?

Indubitabil este şi faptul că Europa se confruntă cu o criză! Nu este, însă, pentru prima dată! În 1529, Suleyman Magnificul se află la porţile Vienei! După mai bine de cinci secole, Califatul Islamic pare să devină o realitate în întreaga Europă, natalitatea înlocuind războiul convenţional! Ce este de făcut? Ce se mai poate face? Să fie criza refugiaţilor o invazie musulmană organizată?! Să fie adevărat că Statul Islamic ajunge în Europa şi prin valurile de refugiaţi? Răspunsul? Servicii secrete implicate, organizaţii aparent nonguvernamentale, refugiaţi marcaţi de sărăcie şi călăuze profesionalizate, finanţe deblocate!  Strategiile sunt diverse! În condiţiile în care numărul celor ce se prăbuşesc pe „drumul speranţei” creşte, Uniunea Europeană face apel la raţiune, SUA dezvoltă discursul diplomatic, iar Ungaria a devenit ţintă criticilor venite din Occident! De ce de dorea ca imigranţii să rămână „încazarmaţi” la Budapesta? Exact ca în mitul folcloric al căutării de vrăjitoare, Australia îndeamnă Europa la un război împotriva Statului Islamic!! Ipostazele actanţilor mondiali din jocul puterii sunt multiple. Fiecare relatează propriile reflecţii despre viziuni asupra universului concret!

V.A.C.: Ce trebuie să facă Uniunea Europeană şi statele membre pentru a implementa o Strategie eficientă de combatere a terorismului?

R.N.: Realitate este cruntă, frica determină fugă, iar disperarea împinge din spate sute de mii de oameni, mulţi dintre ei cu copii în braţe! Se muta Orientul Mijlociu în Europa?  Osama Bin Laden  a fost scos din scena jocurilor de putere,  dar organizaţia teroristă Al – Qaida, gruparea Al Shabab,  Statul Islamic  şi foarte multe alte organizaţii teroriste demonstrează că virusul terorii este greu de controlat. Într-un mod nedrept terorismul este asimilat cu Islamul. Totuşi, trebuie să avem în atenţie că  circa  2 miliarde de musulmani constituie 28% din populaţia lumii. În aceste condiţii ponderea musulmanilor în intraga lume nu este de neglijat: Franţa: musulmani 9,6%; Germania: musulmani 5%; Israel: musulmani 16%; Rusia: musulmani 19%; Statele Unite ale Americii: musulmani 2%; Italia: musulmani 2,6% etc.

Ce înseamnă acest lucru? Înainte de toate, Europa nu are o problemă doar cu imigranţi din Siria. Cum bine se cunoaşte, o serie de specialişti apreciază că islamizarea demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani pentru a începe să pretindă concesii de natură religioasă. Enclavizarea de tip ghetou, întâlnită în Franţa, purificarea etnică, utilizarea legii sharia ca o armă de represiune şi aplicarea „Jizya” (taxă asupra necredincioşilor) toate acestea produc consecinţe pe termen lung. Nu întâmplător copiii frecventează în mod deosebit „madrasa”, şcoli religioase islamice, învaţă doar Coranul.

Şi totuşi nu trebuie să generalizăm! Islamul nu înseamnă terorism, iar musulmanii nu reprezintă terorismu! Potrivit muftiului Cultului Musulman din România Muurat Iusuf,  „toate evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi cuvântul Profetului Muhammad. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet, iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge şi condamnă ferm asemenea atentate.” Şi totuşi ce este de făcut?

Anticiparea reacţiilor teoriste, implică o foarte bună cunoaştere operativă. Aşa  cum aminteam, într-un Paris în care trăiesc  nu mai puţin de 6,5 milioane de musulmani, posibile celulele teroriste “adormite” pot fi reactivate oricând, funcţie de mesajul dorit. Democraţia Franţei a fost atacată, însă măsurile imediate implică regândirea serviciilor de informaţii şi în mod deosebit întărirea forţelor RAID şi GIGN. Totodată, se impune redefinirea conceptului securitate naţională, aceasta vând o dimensiune obiectivă şi una subiectivă. Analizele întreprinse demonstrează că acest concept este diluat de la o zi la alta. Cu siguranţă, orice demers nu este simplu, însă fără informaţii şi fără un efort comun, teroriştii vor deveni şi mai puternici. În mod evident, la început de mileniu III,  terorismul a devenit o profesie!

Nicolae RADU a ocupat diverse funcţii în sistemul de siguranţă naţională, precum: şef Centru Expertiză Psihologică în cadrul SPP; Director împuternicit la Centrul de Psihosociologie, MAI, consilier secretar de stat MAI; consilier CSAT, Administraţia Prezidenţială, şef Birou Cooperare Interuniversitară şi  purtător de cuvânt, Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Expert ARACIS, Nicolae RADU determină arhitecturi operaţionale în spatiul intelligence, prevenire şi combatere terorism, dar şi în zona psihologiei aplicate pentru personalul destinat misiunilor speciale, tip Sayeret Matkal  Israel Elite Special Forces Unit, General Staff  Reconnaissance Unit 269. Din anul 2015, este abilitat conducător de doctorat informaţii şi securitate naţională, abilitare obţinută laUniversitatea Naţională de Apărare „Carol I”.