Hausvater: Vizionar, artist şi/sau geniu!

“Genial domnule… eşti un adevărat geniu! Mă mir că nu te-ai descoperit singur până acum!”, aşa se grăbea poetul Nichita Stănescu să descrie pe câte cineva care avea sclipiri de geniu în arta, fie că vorbim de scris, pictură sau orice altceva. Poetul era foarte generos cu ştampila de geniu. Poate această generozitate l-a transformat şi pe el într-un personaj de geniu pentru noi toţi. Cel puţin aşa a rămas în memoria noastră!

Există geniu în jurul nostru, răspândit asemeni unor pâlcuri de lumină în întuneric. Inconştient îl căutăm pretutindeni, încercând să-l facem palpabil fiinţei noastre. Sperăm cu inima deschisă şi acest lucru ne încântă şi ne ajută totodată. Geniul ne dă speranţa că va fi mai bine!

Întrebări, nu răspunsuri!

Ne grăbim să punem eticheta de geniu şi asta aruncă uneori cuvântul în derizoriu. Este probabil extensia personalităţii noastre în foamea de infinit. Regizorul Alexander Hausvater crede că cine pretinde că are răspuns la întrebările vieţii este un mincinos, şi că, oricum, întrebările sunt cele care contează.

Pe holurile facultăţii auzeam deseori replica: “Ori este X geniu, casino ori am înnebunit cu toţii!”. X în acele cazuri era un profesor universitar din generaţia dinozaurilor, care era deprins mai mult cu peroraţia obstinantă, cu elucubraţia genială prin excelenţă decât cu dezbaterea autentică sau superficialitatea constructivă a unui dialog oarecare pe variate teme. Totul este selectiv pentru ei, dar selecţia nu este prin sine calitativă şi nu este o premisă pentru un geniu. Cel mult pentru excelenţă.

Dacă geniul aparţine viitorului şi nu poate fi integrat unui curent existent în societate, atunci geniul aspiră spre originalitate, spre viziunea de ansamblu, spre acea viziune. Uneori este bine să înnebunim, deoarece ne creem premisele spre a ne descoperi, sau pentru a ne redescoperi.

Riscul este începutul creaţiei

Hausvater defineşte actul artistic ca pe un act prin care un om îşi birueşte frica. Prin urmare, riscul este începutul creaţiei. De aceea, a creat la Teatrul Nottara o familie de artişti  care să resusciteze artistul din fiecare. Să sperăm într-o resuscitare asemeni lui Lazăr!

Să lăsăm geniile să se lupte cu destinul şi să încercăm noi, pe cât posibil, să ne luptăm cu artistul din noi.