Augustin Zegrean, președintele CCR: „Reforma justiţiei nu se va încheia niciodată!”

Vladimir Adrian Costea (VAC): Pentru început, vă rog să explicaţi, având ca reper momentul constituţional din 1991, modul în care a fost construită instituţia Preşedintelui României, respectiv articularea acestei instituţii în cadrul regimului politic românesc.

Augustin Zegrean (AZ): Am fost membru în Comisia de redactare a Constituţiei în 1990-1991, în toată perioada am lucrat acolo. A fost o mare dezbatere pe tema aceasta: Ce să facem? O Republică prezidenţială, o Republică parlamentară? Nu ascund că a fost şi propunerea să facem regat! S-a pus în discuţie inclusiv reîntoarcerea la monarhie, dar a câştigat ideea aceasta de Republică semi-prezidenţială, nici prezidenţială, nici parlamentară. A rezultat un Preşedinte ales de întregul popor, şi dacă Preşedintele este ales de popor, trebuie să aibă şi atribuţii. Practic, s-a ales această variantă de executiv bicefal: este Preşedintele pe de o parte, şi premierul pe de altă parte. Preşedintele poate să participe la şedinţele Guvernului. Şi, când participă la şedinţe, le şi conduce. S-a ales această variantă întrucât s-a plecat de la modelul francez. Noi, atunci, am avut în studiu toate constituţiile pe care am putut să le găsim prin bibliotecile ţării la vremea respectivă. Ni s-a părut că modelul francez este cel mai apropiat de dorinţele românilor, şi s-a mers pe această variantă: Adunarea Constituantă a ales această formulă.

VAC: Care au fost motivele pentru care nu s-a menţionat în textul Constituţiei faptul că regimul politic este unul semi-prezidenţial?

AZ: Asta nu trebuie scris în Constituţie. Asta trebuie să rezulte din structura instituţiilor, din atribuţiile acestora. În nici o Constituţie nu scrie! Nici în America nu scrie că America este un stat prezidenţial sau că în Franţa este un stat semi-prezidenţial. Asta rezultă din atribuţiile pe care le ia, din modul de alegere a Preşedintelui şi din raporturile dintre instituţiile statului.

VAC: Care au fost principalele momente-cheie în perioada 1991-2015, care au schimbat natura regimului, producând modificări asupra raportului dintre Preşedinte, Parlament şi Guvern?

AZ: Dreptul constituţional trebuie să reflecte, practic, realităţile de zi cu zi, realităţile din ţară, dorinţele oamenilor. De aceea, a fost o primă modificare a Constituţiei în 2003. Constituţia trebuia pregătită pentru a da posibilitatea aderării la NATO şi la Uniunea Europeană. Acestea au fost marile transformări care au avut loc în această perioadă. Eu apreciez că primirea României în Uniunea Europeană este un eveniment istoric pentru România, comparabil doar cu ocuparea Daciei de către romani: Şi atunci a venit lumea civilizată peste teritoriile noastre, iar acum am fost primiţi în clubul ţărilor serioase şi civilizate din lume. Sigur că a trebuit să se facă unele modificări la Constituţie, care să permită această aderare.

VAC: Care sunt limitele constituţionale ale competenţelor Preşedintelui, în raport cu competenţele Parlamentului, respectiv Guvernului?

AZ: Nici nu pot fi comparate atribuţiile Preşedintelui cu atribuţiile Parlamentului, pentru că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, este forul reprezentativ suprem. Un raport există între cele două instituţii, pentru că legile care sunt adoptate de Parlament sunt promulgate de Preşedinte, iar Preşedintele are posibilitatea să ceară reexaminarea legilor. Nu este un drept de veto. Drept de veto este când Preşedintele poate să refuze promulgarea unei legi! La noi nu poate să refuze promulgarea legii, dar poate să ceară Parlamentului reexaminarea legii: după, dacă Parlamentul adoptă legea în aceeaşi formulă, deci dacă respinge cererea de reexaminare sau dacă o modifică în felul solicitat de Preşedinte, Preşedintele este obligat să promulge legea.

Iar în raporturile cu Guvernul, Preşedintele este cel care desemnează Guvernul, care practic numeşte Guvernul, la propunerea Parlamentului, după ce Parlamentul îl validează. Guvernul este până la urmă numit printr-un decret prezidenţial, dar numai după validarea lui de către Parlament. Aici este jocul democratic: nici Preşedintele nu poate să numească Guvernul fără Parlament, nici Parlamentul nu poate să numească Guvernul fără Preşedinte. Fiecare are partea lui de contribuţie.

VAC: Care este rolul Curţii Constituţionale în rezolvarea conflictelor dintre Preşedinte, Parlament şi Guvern?

AZ: Curtea Constituţională are atribuţiile prevăzute în Constituţie, printre atribuţiile Curţii este şi aceasta de a soluţiona conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile statului. Nu este vorba numai despre Preşedinte, Parlament şi Guvern, pentru că pot să apară conflicte şi între autorităţile statului. De exemplu, am avut un dosar în care Curtea Supremă de Justiţie a obligat Preşedintele să-l avanseze la gradul de general pe un domn colonel, dar Preşedintele a refuzat, şi s-a ajuns la conflict juridic de natură constituţională, pentru că singurul care poate să acorde gradele de general conform Constituţiei este Preşedintele României. Curtea a trebuit să pronunţe o decizie în această privinţă, dar au fost situaţii când alte instituţii ale statului s-au aflat în conflict, iar Curtea a trebuit să le soluţioneze.

 Noi nu dăm soluţii cum ar trebui să procedeze instituţiile statului, dar când constatăm că o instituţie refuză să-şi îndeplinească o atribuţie în raport cu alte instituţii sau intră în atribuţiile altei instituţii, deşi îşi depăşeşte competenţa, noi atragem atenţia asupra acestui lucru. Sigur ei urmează să-şi verifice şi să-şi îndrepte conduita în funcţie de decizia Curţii Constituţionale. Nu există o sancţiune pentru aceste conflicte.

VAC: În ce măsură practica politică şi instituţională, cu precădere deciziile Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională au clarificat raporturile dintre Preşedinte – Parlament, respectiv, raporturile dintre Preşedinte – Guvern?

AZ: De fiecare dată când am avut de soluţionat astfel de conflicte, dacă am constatat că există un conflict – pentru că au fost situaţii când am constatat că nu este un conflict şi nu am avut ce să soluţionăm -, deciziile noastre au fost respectate de autorităţile implicate în conflict. De exemplu, am soluţionat un conflict când se discuta foarte mult în spaţiul public şi în cel politic cine reprezintă România la Consiliul European. Noi am dat o decizie prin care am spus că Preşedintele este cel care trebuie să reprezinte România şi că el poate să dea delegare primului-ministru. Sigur că decizia a fost amplu comentată, dar a fost respectată. Nu am avut situaţii în care să nu fi fost respectate toate deciziile Curţii Constituţionale. De comentat, se comentează! Comentează atât comentatorii politici, cât şi politicienii uneori, dar deciziile se respectă.

VAC: În cadrul Deciziei Nr. 683 din 27 iulie 2012 privind stabilirea competenţelor Preşedintelui şi primului ministru cu privire la participarea la Consiliul European, am observat faptul că există Opinii separate ataşate Deciziei. Doresc să vă întreb care este forţa pe care acestea le produc, având în vedere faptul că nu produc un efect juridic. Pot produce un efect în societate, prin mesajul pe care îl transmit în cadrul respectivei Opinii separate?

AZ: Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Pentru a putea pronunţa o decizie, trebuie să fim prezenţi minim şase din cei nouă judecători. Iar pentru că decizia să fie valabilă, trebuie să fie votată de minim cinci, indiferent câţi suntem prezenţi, minim cinci trebuie să voteze “Pentru”.

Să existe opinii separate este un lucru normal pentru că sunt nouă judecători, fiecare vede lucrurile cum le vede. Sigur, Constituţia o respectăm cu toţii, dar avem opinii diferite în multe privinţe şi este bine că este aşa. În general, Deciziile se adoptă cu unanimitate de voturi, dar sunt şi situaţii când se adoptă cu majoritate de voturi şi atunci cei care votează “Împotrivă” au dreptul să-şi exprime opinia într-o Opinie separată. Opinia se redactează şi se publică în Monitorul Oficial o dată cu Decizia, dar cea care se pune în aplicare este Decizia, nu Opinia separată.

Am avut o situaţie când au fost şi trei Opinii separate sau trei judecători s-au raliat şi au făcut o Opinie separată. Există şi posibilitatea unei Opinii concurente, când eşti de acord cu soluţia, dar pentru alte motive decât cele reţinute de majoritate. Nu este numai Curtea Constituţională a României care face asta, şi în alte instanţe – chiar şi la CEDO – se poate să existe posibilitatea ca judecătorii care rămân în minoritate să formuleze o Opinie.

Sigur, se poate întâmpla cu timpul să se ajungă la concluzia că cei din Opinia separată au avut dreptate. Curtea are posibilitatea de reviriment juridic: dacă constatăm după o anumită perioadă că o Decizie nu mai corespunde realităţilor, nu mai corespunde Constituţiei – deoarece Dreptul este în permanentă mişcare – sau vin avocaţi, părţi care au cunoştinţe foarte temeinice şi care ne conving că sunt alte motive pentru care ar trebui să dăm o altă Decizie, altfel decât cea care am dat-o anterior. Am avut şi situaţii de reviriment juridic. Nu este interzis, este normal! De 2000 de ani, de la romani încoace dreptul încearcă să se modernizeze. Se vorbeşte tot timpul despre reforma justiţiei, niciodată nu se va finaliza. Reforma justiţiei nu se va încheia niciodată!

Augustin Zegrean este judecător al Curţii Constituţionale din iulie 2007, iar din iunie 2010 ocupă funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale. În perioada 2006-2007 a fost Arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. De asemenea, în perioada 2004-2007 a deţinut un mandat de Deputat în Parlamentul României, fiind membru în Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor, membru în Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, membru în Comisia de validări. În perioada 1990-1992 a deţinut un mandat de Senator în Parlamentul României, fiind Vicepreşedinte  al Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României.