Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, și comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, s-au întâlnit marţi cu primarii, viceprimarii și reprezentanții politici ai mai multor orașe europene la o masă rotundă la care a fost subliniată necesitatea consolidării integrării imigranților în metropolele Uniunii Europene.

„Integrarea va fi din ce în ce mai mult în centrul modului în care gestionăm migrația, ne așteaptă o călătorie lungă”, a precizat comisarul Corina Creţu la masa rotundă la care au mai participat primarii Atenei, Amsterdamului şi Barcelonei, dar şi reprezentantul landului berlinez pe lângă guvernul federal german. În acest sens, gestionarea fluxurilor migratoare pe termen lung, precum și dialogul continuu cu autoritățile locale, regionale și naționale reprezintă elementele cheie pentru îmbunătățirea eforturilor Uniunii Europene în ceea ce privește integrarea imigranților în statele membre.

„Comisia Europeană lucrează la un plan de acțiune privind politicile de integrare ale Uniunii, pentru a sublinia importanța integrării imigranților, nu doar pentru cei ce au venit acum, dar și pentru cei ce se află aici deja de câțiva ani. Politicile de integrare trebuie să fie reexaminate și revizuite”, a adăugat la rândul său Dimitris Avramopoulos, comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie. El a mai afirmat că pentru o politică de integrare de succes, elementul esențial este reprezentat de consolidarea cooperării între administrația locală și autoritățile europene.

Totodată, Comisia Europeană a anunţat cu această ocazie iniţierea unui parteneriat dedicat susținerii orașelor europene în ceea ce privește abordarea provocărilor impuse de criza imigranților, menit să sprijine autoritățile locale în înţelegerea mai exactă a nevoilor acestora.

Pentru perioada 2014-2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, au fost alocate 15 miliarde euro zonelor urbane, sumă ce va fi folosită de către autoritățile locale inclusiv pentru integrarea imigranţilor. Pentru maximizarea impactului acestor fonduri, administraţiile locale  sunt chemate să dezvolte o comunicare permanentă cu autoritățile naționale.

Tot în sensul unei mai bune gestionări a crizei imigranților, Comisia a prezentat miercuri mai multe opțiuni pentru procesul de reformare a Sistemului European Comun de Azil (SECA), precum și mai multe măsuri care vizează crearea unor căi sigure și bine gestionate pentru imigrația legală către Europa.

Sursa foto: corinacretu.wordpress.com

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu