România este membră a Uniunii Europene, însă societatea noastră continuă cu înverşunare şă-şi cultive metehnele pe care şi le-a tot dezvoltat după 1989.  De pildă, producţia şi cunoaşterea academică de la noi se construiesc nestingherit după un model propriu, care nu se aseamănă şi nu se revendică de la nicio tradiţie sau practică intelectuală întâlnite în lume. Spun asta în contextul în care astăzi, în Camera Deputaţilor, s-au votat modificările aduse legii învăţământului în urma cărora cei care coordonează doctorate plagiate sunt scăpaţi de orice sancţiune.

De ce nu trebuie să fie nimeni responsabil?  Ce noimă să mai aibă producţiile academice într-un sistem unde aproape totul este susceptibil de fraudă, unde singura motivaţie pe care unii o au atunci când le trece prin minte să facă un doctorat este obţinerea unui titlu, a unei hârtii fară nicio acoperire în cunoştere? Nu vreau să arunc anatema peste întregul sistem academic românesc. Desigur, rămân excepţiile pe care fiecare le ştim. Dar ele confirmă regula! Profesorii integri şi studenţii oneşti care investesc timp şi energie să găsească răspunsuri la întrebările care îi frământă sunt, din păcate, prea puţini pentru a crea în societatea noastră o piaţă concurenţială de producţie şi schimb a ideilor.

Parlamentul contribuie la menţinerea situaţiei de fapt! “Văzând cum arată acum ordonanţa de urgenţă, munca noastră pare în zadar!” Este lamentaţia unui secretar de stat din ministerul învăţământului vis a vis de decizia legislativului şi este expresia neputinţei de a schimba ceva într-un sistem ale cărui ramificaţii şi complicităţi sunt greu de imaginat. Din păcate pentru România, mediul academic este numai un caz.

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu