Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost parte în 404 litigii care au avut ca obiect neregulile rezultate din identificarea condițiilor create în mod artificial de către solicitanți pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Litigiile au vizat sancționarea de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a neregulilor în implementarea proiectelor finanțate prin PNDR, referitor la crearea de condiții artificiale pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, pentru sporirea sprijinului financiar nerambursabil sau pentru depăşirea plafoanelor de sprijin impuse în cadrul măsurilor pentru investiţii.

Din totalul litigiilor privind condițiile artificiale constatate în cadrul proiectelor, 19 dosare au fost soluționate definitiv (irevocabil) de către instanțele de judecată iar în 15 cazuri soluțiile au fost favorabile Agenției. Alte 217 procese au fost câştigate în fond de către AFIR și 94 de procese au fost pierdute în instanța de fond. La această dată mai sunt pe rol în prima instanță 72 de dosare.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat spre dezbatere publică un set de instrucţiuni privind evitarea creării de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene, pentru finanțarea investițiilor în agricultură și în dezvoltarea mediului rural prin submăsurile 4.1 (Exploatații agricole), 4.2 (Procesare agricolă), 4.1a (Exploatații pomicole) și 4.2a (Procesare pomicolă) din PNDR 2020.   De asemenea, au fost publicate și instrucțiuni pentru Schema de ajutor de stat GBER și Schema de Minimis aferente Submăsurii 4.2 şi 4.2a şi pentru submăsurile 6.1 (Tinerilor Fermieri) și 6.4 (Dezvoltare activități non-agricole).

Instrucțiunile vor fi incluse ca anexe la Ghidul Solicitantului pentru submăsurile care vor fi deschise în cursul acestui an şi au ca obiectiv informarea beneficiarilor cu privire la eventualele situaţii care pot duce la crearea condiţiilor artificiale. „Faptul că aceste instrucţiuni vor fi parte integrantă a Ghidului Solicitantului asigură o mai bună informare a potenţialilor beneficiari asupra modului corect de accesare și implementare a măsurilor de finanțare. Anexele sunt specifice fiecărei submăsuri și, în urma rezultatelor consultărilor publice, vor fi adaptate cât mai bine diferitelor tipuri de investiții”, a declarat Andras SZAKAL, Directorul General al AFIR.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu