Asociația fotbaliștilor profesioniști din Anglia l-a desemnat pe algerianul Riyad Mahrez drept cel mai bun jucător din Premier League în acest sezon. Mijlocaşul lui Leicester City a marcat 17 goluri şi a oferit 11 pase decisive, contribuind decisiv la cel mai bun sezon din istorie al echipei sale, aflate foarte aproape de cucerirea primului titlu.

Mahrez a precizat: „Meritul aparține întregii echipei, precum și antrenorului meu și staff-ului tehnic. Fără ei, nu aș fi primit acest premiu și nu aș fi putut marca. Acesta este spiritul echipei și vreau să le dedic lor acest trofeu”, relatează Agerpres. Leicester City a cunoscut o ascensiune fulminantă, în doar două sezoane trecând de la meciurile din liga a doua engleză la cursa pasionantă pentru obţinerea titlului în Premier League.

Mahrez, în vârstă de 25 de ani, este născut în Sarcelles, Franţa, dintr-o familie de imigranţi algerieni. În copilărie îşi petrecea vacanţele în Algeria. La 15 ani, tatăl său a murit în urma unui atac de cord, ceea ce l-a determinat pe tânărul Riyad să trateze cu mai multă seriozitate cariera fotbalistică şi să cunoască o ascensiune fulminantă, ajungând la Leicester City pe filiera Quimper – Le Havre II – Le Havre.

Deşi deţine cetăţenia franceză şi este căsătorit cu o englezoaică, Mahrez este titular în echipa naţională a Algeriei, contribuind decisiv la parcursul extraordinar al acesteia de la Cupa Mondială din 2014, unde a fost eliminată cu greu de Germania în optimi, cu 2-1.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu