În timp ce la București se desfășura ONG Fest, ajuns la a șaptea ediție de celebrare a diversității, drepturilor omului, implicării, bunei guvernări și a faptelor bune, la doar 453 de km de capitală, niște femei și bărbați aruncau cu ouă în alte femei și bărbați.

La Chișinău a avut loc în weekend o tentativă de marș a unor organizații care sunt formate sau care susțin comunitatea LGBT din RM. Au mai participat și persoane care nu sunt membri ai acestor organizații, numărul participanților ajungând până la cca 400. Mulți dintre participanți s-ar califica, probabil, și pentru apelativul de ”enoriași”, din aceia care-și petrec duminicile alături de concetățenii lor care, de data aceasta au aruncat în ei cu ouă și i-au înjurat de Dumnezeu, de Satana și de alte entități cosmice.

În legătură cu aceste rușinoase evenimente, ar fi de remarcat următoarele lucruri. Marșul n-a fost o paradă gay. Nici măcar o versiune moldovenească, reținută și conservatoare a acestui fel de parade n-a fost. A fost un marș liniștit și trist, care, spre deosebire de alte ocazii, n-a ațâțat în nici un fel spiritele. Probabil că, mai mult decât au făcut-o tricourile alb-negre, atenția au atras-o cordoanele de polițiști. Reacția extremiștilor antieuropeni care se revendică apărători ai ortodoxiei estice a fost, așadar, una premeditată. Iar din ce s-a văzut din filmări, reacții spontane de revoltă ale trecătorilor n-au prea existat. Ceea ce nu înseamnă, bineînțeles, că aceștia susțin în vreun fel homosexualii, dar cel puțin am putea presupune că-i tolerează.

Violențele au fost generate, întreținute și asumate integral de către niște persoane needucate și pline de ură, dintre care s-au remarcat aceiași Cibric și Ungureanu. Cei doi recidiviști într-ale sălbăticiei și gașca lor de fundamentaliști certați cu bunul simț pretind reprezentarea tuturor celor care au fost botezați în ortodoxie. Tocmai de aceea, mă simt revoltat: pentru că niște speculanți ai sufletelor vor să amețească mințile tuturor cu minciunile și interpretările lor primitive. Faptele lor demonstrează că reperele lor n-au nimic în comun cu toleranța și iubirea aproapelui. Reperele lor sunt violența și ura.

Poate că n-are rost să ne așteptăm la ceva bun de la niște needucați cinici. Nici măcar de la biserica KGB-iștilor Kiril și Vladimir n-am putea să ne așteptăm să se delimiteze de asemenea manifestări violente. Mai curând, ne putem aștepta că instituția bisericii va veghea lașă asupra acestor evenimente, încurajând, prin negocieri și manipulări ascunse de ochii lumii, ura și agresivitatea. Mă aștept, în schimb, de la pseudo-instituțiile pseudo-statului numit RM, atât timp cât acestea pretind impozite și au monopol asupra legii și dreptății, să ia măsuri. În orice stat funcțional, orice agresor care vătămează, fizic sau psihic o altă ființă umană, ar fi fost demult identificat și cel puțin amendat. În timp ce organizatorii ar fi fost judecați și supuși oprobiului public.

Faptul că poliția a protejat manifestanții de agresiunile directe ale fundamentaliștilor proruși este un lucru bun. Dar non-reacția lor împotriva agresorilor arată jalnic dintr-o parte și trădează frica superiorilor lor de a se pune rău cu biserica rusă, care, iată, demonstrează din nou că se hrănește cu ura dintre moldoveni.

Update – Poliția a identificat 2 persoane care s-au manifestat violent. Instituția informează că vor urma și alte persoane, care vor fi amendate.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu