Participarea tot mai scăzută la alegeri este o realitate cu care se confruntă toate democrațiile europene. Pierderea încrederii în clasa politică în urma unor dezamăgiri repetate pare să fie principala cauză, dar nu știu dacă acest dezinteres aproape cronic al electoratului îi va responsabiliza vreodată pe politicieni. Ceea ce se petrece acum în România adaugă detalii la o poveste în desfășurare peste tot. Însă detaliile merită luate în seamă: limitarea alegerilor locale la un singur tur, apoi cifrele și profilul participării la vot sunt îngrijorătoare pentru reprezentativitatea cu care sunt aleși liderii locali din România.

Citesc că noul edil al Bucureștiului a luat în cea mai mare parte voturile persoanelor în vârstă, de peste 60 de ani. Apoi, observ că mai toți care se plâng de rezultatul scrutinului sunt tineri, dintre care, cei mai mulți nu au participat la vot. Lehamitea pare să fi paralizat cea mai activă categorie a cetățenilor României. Dezgustul față de clasa politică, față de corupție, de felul cum a fost administrată țara s-au tradus duminică prin neparticipare și printr-o optiune deschisă la critică generalizată, nemulțumire și dezinteres. Sunt păreri și trăiri exprimate în special în virtual & social media. Este locul unde pare că s-a mutat agora societății noastre.

Care să mai fie astăzi modalitatea de transformare a nemulțumirii, frustrării sociale și a dezinteresului pentru mersul cetații în acțiune? Dacă ne întoarcem la trecutul recent, unii susțin că prăbușirea comunismului a fost determinată de apariția incipientă a unei societăți civile. Dar la fel de valid este și argumenul că societatea civilă a fost, mai degrabă, rezultatul prăbușirii comunismului. Îmi amintesc că după 1989 entuziasmul și speranța au fost factorii care, într-o primă fază, au hrănit participarea civică apoi paradigma democratizării, în care s-au investit resurse semnificative, în special din afară, a consolidat al treilea sector românesc. Imediat după comunism, viitorul părea să aibă un sens; astăzi aproape că a dispărut, iar procesul democratizării a devenit istorie, în timp ce variabilele care îl definesc sunt tot mai plăpânde la nivel societal.

Nu cred că poate fi negat faptul că o societate civilă puternică și activă ar determina o participare mai mare la viața cetății și nu numai atât. Spre deosebire de anii ‘90, în 2016 societatea civilă nu mai îndeplinește un rol semnificativ în monitorizarea alegerilor. Poate că și de asta rezultatele de la exitpol-uri pot fi cu ușurință răsturnate peste noapte. Astăzi, eforturile și măsurile de democratizare a societății par să nu mai fie o prioritate pentru nimeni. Acum suntem mainstream – suntem membri UE. Dar pe fondul ăsta, neîncrederea față de politicieni este mai mare decât oricând la fel cum zgomotul formelor lipsite de fond se resimte tot mai puternic.

Duminică au fost aleși primarii din România în urma unui singur tur și cu o participare care nu poate susține nici cea mai mică pretenție de reprezentativitate. Din ce direcție să înceapă normalitatea? Poate că mulți visează la un Deus ex machina… însă așa ceva nu se poate ivi într-o democrație. Aici nimic bun nu se poate întâmpla fără participare. Asta e regula jocului! Ceea ce a fost duminică la alegeri a fost în primul rând blatul celor care nu și-au exprimat opțiunea. Când e vorba de lamentații, românii au o retorică sclipitoare, însă nu este altceva decât timp pierdut și un indicator pentru încă o ocazie irosită.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu