Reacțiile liderilor europeni după asasinarea deputatei britanice Jo Cox
Crima comisă împotriva deputatei britanice pro-europeniste Jo Cox a șocat întreaga Europă și a pus în umbră dezbaterea despre Brexit, care de altfel a fost suspendată de ambele tabere. Reacțiile liderilor europeni din afara Marii Britanii au pendulat între exprimarea compasiunii pentru parlamentarul britanic și îngrijorarea privind atmosfera politică din Marea Britanie.
Cancelarul german, Angela Merkel, a precizat: „Incidentul este teribil, dramatic şi gândurile noastre sunt alături de cei afectaţi – parlamentarii laburişti, politicienii. Nu vreau să fac o conexiune cu votul referitor la rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.”
Prim-ministrul francez, Manuel Valls, a declarat: „Sunt adânc întristat pentru Jo Cox şi poporul britanic. Prin ea, chiar idealurile noastre democratice au fost atacate. Nu voi accepta niciodată aceasta.”
Premierul danez, Lars Rasmussen, a menţionat: „Gândurile mele sunt alături de familia, prietenii ei, de poporul britanic. A fost un adevărat şoc că un politician britanic a fost ucis în timpul campaniei.”
Ministrul de finanţe al Olandei, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului: „Regatul Unit este un far al politicii paşnice şi sperăm ca publicul britanic … va putea să îşi face alegerile democratice într-o atmosferă senină şi de o manieră sigură săptămâna viitoare.”
Sursa: Reuters
Sursa foto:


fără comentarii
Fii primul care comentează