Cumințenia Pământului. N-am dat și nu voi da nici un ban pentru opera lui Brâncuși

N-am dat și nu voi da nici un ban pentru opera lui Brâncuși.

În primul rând pentru că nu am. Exagerez, desigur, dar guvernul mă plătește subțire, din care subțirime feliază consistent procentual. Guvernanții s-a asigurat că nu-mi prisosește mai nimic. Așa că fiecare pesetas contează sau mai exact trebuie drămuit atent, cu băgare de seamă unde e musai.

Statuia asta nu e ceva de musai. Evident lumea cu pretenții snobico-patriotice se va zburli cult, dar adevăr vă zic vouă că nu e musai. Întâi opera e parte din patrimoniu și nu pleacă nicăieri nici dacă Brâncuși îi monta roți. E conjurată să rămână în România. Deci la îndemână, indiferent cine ia taxa de privit. Apoi, și aici globaliștii de ocazie sunt în ofsaid, chiar dacă ar fi expusă la Paris, Londra sau Berlin e tot în Europa și noi suntem cetățeni europeni, deci un fel de frăție. Care tovărășie ar trebui să fie egală indiferent de unde privim, nu?

Mai zic că nu marchez bănuțul pentru că mi se pare urâțică. Firesc, arta are cotelile și tainele ei, dar îmi rezerv dreptul de a plăti ce-mi place. Doară nu mă duc la un film prost numa că e la modă sau la poruncă.

Nu în ultimul rând, cred că cerșeala publică – departe de faza cu Ateneul de mai demult – nu e corectă. Sunt zeci de surse financiare de muls, dacă guvernul tremură de grija și dorul statuii. De la donații ale potenților zilei (care nu s-au prea înghesuit) până la banii proveniți din purecatul averilor ilicite. Trebuie numai să ai c…țe să bagi mâna în buzunarul potrivit. Al meu nu e potrivit.

Radiografia rudimentară făcută expune însă osatura poveștii. Nu cred că un atare proiect național a fost făcut de doi ministeriali care se mozoleau într-o pauză pe o bancă dintr-un parc. Deși imaginea de necalificați a însoțit aparatul guvernamental de un sfert de secol încoace, ăsta ultimul are pretenții mai mari (nu toate justificate însă). Așa că mai sigur este că faza cu „hai să haideți” pare pritocită. E un test sau mai degrabă o mișcare de tangou social în care guvernul vrea să horim dea-mpreunălea, într-un larg consens popular, din care să rezulte că suntem frați de tranșee.

Anunț onor guvernanții că schema a fost rezolvată acum un secol jumate de Ion Roată, care a tăiat nodul gordian local. Nu suntem tovarăși, cum n-am fost și nu vom fi, probabil, niciodată.
Deci nu virăm suma milogită. După cum se prezintă încasările (nu mai zic de sictirul larg din mentalul colectiv) se pare că prostănacii ungro-valahi și de alte naționalități conlocuitoare și înlocuitoare, chiar dacă nu s-au prins exact-exact cum stă treaba, simt atavic că li se pipăie erotic portofelul. Toți știu că „Brâncuși e al lor” și nu înțeleg sub niciun chip de ce să și-l mai cumpere odată.

Peste toate, capac, avem deja în patrimoniu o altă operă de gen: Cumuțenia pământului și așa tare ținem la ea că am pus-o în fruntea bucatelor.

Nu suntem noi oameni buni și iubitori de statui?