VIDEO. Crezi că ambasadorul Klemm a făcut o gafă diplomatică? TOP 5 gafe diplomatice ale marilor lideri ai lumii
Marţi, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a acceptat să fie fotografiat împreună cu doi oficiali şi un episcop din Harghita şi Covasna, alături de un steag secuiesc. Fotografia a ajuns pe reţelele de socializare şi în presă, stârnind comentarii aprinse din partea multor români. Situaţia a fost detensionată de intervenţia inspirată a MAE român şi de explicaţiile ulterioare date de ambasadorul Klemm.
Eroarea comisă de Klemm nu este însă ceva unic, gafele fiind relativ frecvente în lumea diplomaţiei. Mai mult, ele sunt comise adeseori chiar de către liderii de stat şi şefii de guverne.
5. George Bush Senior în Australia
În timpul vizitei sale din 1992 la Canberra, preşedintele SUA George Bush Sr. a arătat mulţimii australiene celebrul semn al victoriei. Greşeala făcută de Bush a fost că palma mâinii cu cele două degete ridicate era îndreptată spre el însuşi, caz în care, în Australia semnul are aceeaşi semnificaţie pe care o are în Europa arătarea degetului mijlociu.
4. Prinţul de Edinburgh şi aborigenii
[vsw id=”Utuk2p4WoXk” source=”youtube” width=”600″ height=”344″ autoplay=”no”]
Aflat în vizită în Australia, prinţul de Edinburgh i-a întrebat pe aborigenii care l-au întâmpinat (toţi fiind de fapt cetăţeni bine angrenaţi în societatea australiană) dacă încă mai aruncă unii în alţii cu suliţe.
Omul de afaceri aborigen William Brim i-a răspuns: „Nu, nu mai facem asta.”
De altfel, prinţul de Edinburgh este recunoscut pentru numeroasele sale gafe.
3. Gerhard Schröder şi Holocaustul
În anul 2000, cancelarul german Gerhard Schröder se afla în vizită în Israel, la invitaţia premierul Ehud Barak. Ca toţi ceilalţi demnitari străini care vizitează Israelul, Schröder a mers să se reculeagă la Memorialul Holocaustului Yad Vashem, unde o flacără arde neîntrerupt în memoria victimelor din lagărele de concentrare.
Schröder a încercat să înteţească flacăra, dar, din greşeală, a învârtit robinetul de gaz în direcţia opusă, stingând-o. Nici el, nici Barak nu au putut să o reaprindă, un angajat al Memorialului reuşind să rezolve problema în cele din urmă cu o brichetă.
2. Macii lui David Cameron
[vsw id=”eNpguNLMUBc” source=”youtube” width=”600″ height=”344″ autoplay=”no”]
În noiembrie 2010, o delegaţie britanică condusă de David Cameron se afla în China. Toţi membrii delegaţiei au pus la butonieră o floare de mac, aşa cum este obiceiul britanic pentru comemorarea morţilor din al doilea război mondial. Numai că, în China, macul este simbolul colonialismului britanic din sec. XIX: China a fost învinsă de britanici în două războaie ale opiumului (produs din maci), în urma cărora a şi pierdut de altfel Hong Kong-ul.
Gazdele chineze au cerut renunţarea la maci, dar delegaţia britanică a refuzat să dea curs solicitării chineze.
1. Obama şi Sarkozy îl bârfesc pe Netanyahu
[vsw id=”UA9FL1lYu38″ source=”youtube” width=”600″ height=”344″ autoplay=”no”]
Imediat după summit-ul G20 de la Cannes din 2011, în media a apărut înregistrarea unei convorbiri din timpul reuniunii, dintre Barack Obama şi Nicholas Sarkozy. Subiectul ei: premierul israelian Benjamin Netanyahu!
Sarkozy: „Nu îl suport pe Netanyahu – este un mincinos.”
Obama: „Eşti sătul de el? Eu sunt nevoit să am de-a face cu el mult mai des ca tine.”
Administraţiile celor doi preşedinţi nu au comentat în privinţa înregistrării, iar SUA, Franţa şi Israelul au colaborat ulterior în mai multe dosare, cel mai important fiind cel nuclear iranian. Totuşi, se ştie că relaţiile dintre SUA şi Israel nu mai sunt de mult timp cele mai grozave, în contextul antipatiei evidente dintre Obama şi Netanyahu.




fără comentarii
Fii primul care comentează