Lingvistul, matematicianul şi artistul ceh Jakub Marian a publicat pe site-ul său personal 2 hărţi care prezintă procentajul persoanelor care deţin studii superioare în Europa, valorificând datele furnizate de serviciul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat.

Hărţile se referă la educaţia terţiară, categorie care îi cuprinde nu doar pe absolvenţii studiilor de licenţă, dar şi pe cei care care au absolvit unele calificări vocaţionale ulterior finalizării liceului.

Prima hartă realizată de cercetătorul ceh prezintă procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care au absolvit forme de educaţie terţiară. Doar câteva regiuni europene se pot lăuda cu procente de peste 50% absolvenţi de educaţie terţiară – Scoţia, sudul Angliei, Ile-de-France, Oslo, Helsinki şi unele zone din Spania, Ţările de Jos, Suedia sau Finlanda. La polul opus, sub 20%, se află sudul Italiei, Moldova, Muntenia şi Dobrogea, cea mai mare parte a Turciei.

inf-208-harta-25-64

Cea de-a doua hartă este mai importantă, deoarece se referă doar la procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 34, deci cei care vin după acordul de la Bologna, ţintit în principiu să deschidă studiile superioare pentru mase mai largi de cetăţeni. Procentajele de peste 50% la această categorie sunt mult mai răspândite: aproape întreg arhipelagul britanic (chiar dacă în Anglia nu funcţionează sistemul Bologna), sudul Franţei, estul Poloniei, Elveţia, Ţările de Jos şi statele scandinave în cvasi-integralitatea lor. România ocupă în continuare un loc codaş, comparabil cu Turcia şi sudul Italiei, relativ în urma unor vecini precum Ungaria sau Bulgaria.

inf-208-harta-1

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu