Astăzi, 21 septembrie, se celebrează Ziua Internaţională a Păcii.

Dacă aţi urmări jurnalele de ştiri aţi crede că Pacea e un deziderat aflat undeva între vis şi naivitate. Atacuri teroriste, războaie civile, proteste înăbuşite violent, toate acestea fac înconjurul globului pe sticlă şi reduc cuvântul Pace la calitatea de simplu substantiv aşezat în dicţionare.

În Siria, armistiţiul recent încheiat între loialiştii regimului Assad, susţinuţi de Rusia, şi rebelii din coaliţia sprijinită de americani a fost rupt. Aceasta după ce avioane ale guvernului de la Damasc au atacat un convoi umanitar al ONU, care trebuia să aducă alimente şi haine civililor prinşi între liniile unui război civil sângeros. Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului, peste 500.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în cei peste 5 ani de război, în timp ce mai mult de jumătate din populaţia ţării este strămutată în interiorul ţării sau peste graniţe.

De asemenea, un război civil dureros are loc în acest moment şi în Yemen, în timp ce în Irak şi Afganistan se duc lupte grele împotriva organizaţiilor teroriste. „Terorismul”, acest cuvânt care dă fiori tuturor oamenilor, indiferent de cetăţenie, etnie sau religie… Nici în Ucraina situaţia nu este deloc roz, iar în zona Caucazului, Pacificului sau între India şi Pakistan se încordează muşchii, unii chiar „nucleari”.

Şi cu toate acestea trebuie să ţinem minte că în urmă cu 100 de ani toată lumea era la război. Sute de oameni mureau în fiecare zi în cele mai rudimentare moduri. Primul Război Mondial a curmat viaţa a  2% din populaţia planetei. În cifrele de azi ar fi însemnat 140 de milioane de persoane decedate. Chiar dacă scenele din Siria, Irak sau Afganistan sunt odioase, chiar dacă crimele comise de terorişti sunt şocante, umanitatea este departe de ororile din trecut.

Totodată, trebuie să ţinem cont că, o dată cu pacea semnată între statul columbian şi forţele de guerilla FARC, în toată Emisfera Vestică nu mai există niciun război, acesta fiind probabil motivul principal pentru care prosperitatea şi armonia sunt sinonime cu „Occidentul”.

Drept urmare, Pacea pare a fi o iluzie. Dar dacă te uiţi la partea plină a paharului, realizezi că pacea reprezintă starea dominantă în climatul internaţional. Cu toate acestea, ea trebuie preţuită în fiecare zi şi scoasă în evidenţă în faţa populismului, demagogiei, rasismului, xenofobiei şi urii care de cele mai multe ori ne învrăjbesc la război.

Să aveţi o zi bună. Pace!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu