Procurorul general al Albaniei, Adriatik Llalla, îl acuză pe ambasadorul SUA la Tirana, Donald Lu, că a pus presiune asupra sa pentru a înceta anchetele împotriva unor companii străine. La rândul lui, diplomatul american susţine că Llalla pune piedici în calea reformării justiţiei.

În Albania, se află în desfăşurare un proces de reformare a justiţiei, început în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, susţinut vocal de ambasadorul SUA şi de cel al Uniunii Europene. În cadrul acestui proces, în prezent se derulează evaluarea judecătorilor şi procurorilor privind integritatea şi, de asemenea, înfiinţarea unei noi instituţii care va numi magistraţii din justiţie.

Ambasadorul SUA a precizat joi într-o declaraţie de presă că există cazuri de persoane puternice care „încearcă să îşi păstreze controlul asupra judecătorilor şi procurorilor, Procurorul General fiind un exemplu”.

„De mai mult de 18 luni, el vorbeşte cu hotărâre împotriva reformei judiciare”, a mai precizat Lu, atacându-l pe Llalla pentru că încearcă să submineze cele mai recente măsuri privind numirea magistraţilor.

Ulterior acestei declaraţii, Llalla a susţinut la rândul său o conferinţă de presă în care a precizat că ambasadorul SUA a reacţionat astfel ca urmare a unei scrisori pe care el a trimis-o preşedintelui ţării, Bujar Nishani şi preşedintelui parlamentului, Ilir Meta. În respectiva scrisoare, Llalla aduce la cunoştinţă celor doi decidenţi politici de presiunile făcute de Lu asupra sa şi subalternilor săi pentru a înceta anchetele în cazul unor companii străine.

„Cel mai flagrant caz, care este documentat printr-o scrisoare oficială […] este cel al intervenţiei directe al ambasadei SUA din Tirana în investigaţia pe care Procuratura din Fier a început-o împotriva companiei petroliere Bankers Petroleum. Această companie a fost acuzată de media şi de locuitorii din regiunea unde îşi desfăşura activitatea că a produs daune ireparabile proprietăţilor şi sănătăţii lor. În acest caz, ambasadorul Lu a solicitat, încălcând orice fel de comunicare diplomatică şi legală, oprirea investigaţiei, altfel urmând ca Procuratura Generală să sufere consecinţe”, se arată în scrisoarea trimisă de Llalla lui Nishani şi Meta.

În scrisoare se precizează că lui şi colaboratorilor lui i-au fost retrase abuziv vizele pentru deplasare în SUA, tot ca un mijloc de presiune, acţiune ale cărei motive ar fi „legate de poziţiile şi interesul personal al ambasadorului Statelor Unite, domnul Donald Lu.”

De asemenea, Llalla a arătat în cadrul conferinţei de presă că poziţia sa privind reforma justiţiei este în total acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, recomandări care în unele puncte-cheie contrazic măsurile susţinute de experţii pe care îi citează ambasadorul american.

 

Surse: ABC; Balkan Insight; Exit.al; B92.net.

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu