Republica Moldova, între popularitate și notorietate

Basarabia s-a bucurat mereu de un plus de atenţie din partea istoricilor români care înţelegeau dramele și stigmatul cicatrizat pe care Rusia le-a lăsat în urma ei și în memoria românului de rând. Imaginarul său este acaparat de efectele istorice pe care le-au declanșat rușii (teroare, deportări, crime, teritorii furate și mărunţite, ciuntite). Vechi veterani ai armatei române, care încă nu s-au stins din viaţă, mereu amintesc de cruzimea rușilor, făcând comparaţie cu normalitatea pragmatică a nemţilor. Această evocare are la bază frica! După cum bine știm, frica nu-l părăsește niciodată pe om.

Fiecare în felul său, cu aura robustă, militară și inima nevindecată, ţine morţiș să amintească faptul că pericolul rusesc este de fapt adevăratul PERICOL în zona noastră. „Marea Neagră, un blestem și o binecuvântare pentru poporul român. Să nu uiţi niciodată acest lucru”, spun majoritatea eroilor care au reușit să supravieţuiască celui de-al Doilea Război Mondial. Știu că aceste lucruri se circumscriu unor fapte cunoscute publicului român într-o anumită măsură, însă istoria are mereu nevoie de repovestire dincolo de documente și cărţi ce derivă din ele.

Moldova este mai mult o himeră atunci când dorim să facem un inventar al faptelor

Ca subiect de interes public, Republicii Moldova i-a crescut popularitatea în ultimii ani. În mare parte, datorăm acest lucru agendei publice de pe ambele maluri ale Prutului (reflectate de societatea civilă care susţine unionismul), și nu unei agende diplomatice. Avem, bineînţeles, și discursul politic patriotic, care rămâne de multe ori la masa de discuţii sau, în unele cazuri, la masa de protocol. Moldova este mai mult o himeră atunci când dorim să facem un inventar al faptelor. Popularitatea crește, faptele încremenesc!

Ca vizibilitate, Republica Moldova a căpătat o notorietate consistentă prin alegerile prezidenţiale recente, în urma cărora Igor Dodon s-a instalat ca președinte al micuţei republici de peste Prut. Românii s-au speriat puţin. Într-adevăr, empatia a aparţinut regiunii Moldovei (Galaţi, Focșani, Iași, Botoșani, Suceava etc.) în mare parte, care, prin prisma experienţei din trecut cu Voronin, retrăia o posibilă desfășurare de forţe a istoriei. Ei au trăit pe propria piele camarila creată de regimul vamal combinat cu discursul antiromânesc de la Chișinău. În prezent nu mai avem nevoie de pașaport pentru a intra în Republica Moldova.

Republica Moldova nu-şi găseşte un loc în inima românilor!

Se tot auzeau vorbe prin București și prin restul ţării: „Au venit rușii la putere” sau „Ăștia tot cu rușii lor sunt”, „Nu-i lasă rușii pe aștia să facă ei ce vor”. Acestea reflectă reprezentarea socială pe care o avem noi faţă de basarabeni. În același timp, ea indică gradul nostru de necunoaștere a realităţilor de peste Prut. Astfel de exprimări și fragmente ale unei gândiri surogat nu fac decât să adâncească prăpastia dintre noi și ei sau, dacă preferaţi, dintre noi și noi. Căci un posibil „noi” există dincolo de asperităţile realităţii!

Între timp, basarabenii, receptivi la astfel de trăirisme răzleţe ale românilor, zâmbesc cu superioritate sau afișează un dispreţ rebarbativ. Cu popularitate și notorietate, Republica Moldova nu-și găsește un loc în inima românilor! Ce e de făcut în contextul în care nu putem pune sub preș realitatea obiectivă? Să nu lăsăm istoricii să contabilizeze eșecul actual al relaţiilor dintre România și Republica Moldova!

Articol apărut în Revista Timpul.