Mii de protestatari au ieşit în stradă în ultimele săptămâni în câteva oraşe mari din Belarus, protestând împotriva unei legi care taxează persoanele fără activitate în piaţa muncii. Manifestaţiile ar putea constitui începutul unei noi crize în estul Europei.

Decretul-lege semnată de preşedintele Aleksandr Lukaşenko în 2015 prevede introducerea unei taxe de aproximativ 245 USD anual pentru persoanele care nu pot dovedi că au muncit cel puţin 183 zile pe an într-o întreprindere recunoscută de statul belarus. În fundamentarea legii se precizează că este urmărit obiectivul eradicării „parazitismului social”.

Atât prevederile legii în sine, cât şi aplicarea ei discreţionară  din ultima perioadă au provocat mari nemulţumiri în societatea din Belarus. Potrivit unui editorial al cercetătorului Andrei Yeliseyeu, măsura nu este doar ineptă din punct de vedere social şi economic, ci foarte controversată şi în plan politic. Majoritatea locurilor de muncă din Belarus sunt în întreprinderi de stat, iar o asemenea lege are ca rezultat slăbirea oricărei opoziţii din partea muncitorilor, care vor avea astfel un motiv în plus să accepte orice compromis pentru a evita disponibilizarea.

Economia belarusă, în continuare în mare parte centralizată şi sub controlul statului, suferă o criză de lungă durată. Belarus a înregistrat creştere economică negativă trei ani la rând. Criza este adâncită de problemele economice ale Rusiei, care nu mai poate oferi partenerilor de la Minsk resurse energetice la preţuri minime, aşa cum o făcea în trecut. Mai mult, în ultimul timp, între cele două state a apărut chiar un război economic care a culminat cu introducerea luna trecută de controale asupra cetăţenilor belaruşi la graniţa cu Rusia.

În ciuda faptului că recent au fost dispuse arestări în rândul protestatarilor, manifestaţiile continuă şi la aproximativ o lună de la declanşarea lor. Potrivit opiniei exprimate de analistul britanic Andrew Wilson, regimul autoritar al preşedintelui Lukaşenko, aflat în fruntea statului de la căderea Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei ţării, trebuie să manevreze cu mare atenţie pentru a evita posibilitatea materializării „scenariului ucrainean” şi în Belarus.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu