Declarația de la Roma semnată de liderii statelor membre la 25 martie 2017 pune în prim plan o Uniune cu “ritmuri și intensități diferite”. Este oare utilizarea unei sintagme diferite de cea propusă inițial în scenariul nr. 3 din Carta Albă prezentată de Președintele Jean-Claude Juncker o depărtare reală faţă de perspectiva unei UE “cu mai multe viteze”?

Europunkt vă propune conturarea unei imagini de ansamblu asupra problematicii viitorului Uniunii Europene, printr-un interviu realizat cu Vasile Puşcaş, expert în relaţii internaţionale, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană. Vasile Puşcaş este autorul a numeroase studii şi articole despre Uniunea Europeană, precum şi a aproximativ 10 cărţi pe această temă, dintre care cele mai recente sunt „EU Accession Negotiations” (Viena, 2013) şi „Spiritul european, azi” (Cluj-Napoca, 2012).

 Puscas

Vladimir Costea: Care este schimbarea pe care o aduce Declarația de la Roma cu privire la construcția Uniunii Europene?

Vasile Puşcaş: Declarația de la Roma (din 25 martie 2017) nu propune inovări în ceea ce privește construcția europeană. Metafora “Europei cu mai multe viteze” este veche și a avut drept scop să justifice o evoluție diferențiată a statelor membre. Dacă la început se referea la state membre, acum are sensul coagulării unor structuri subregionale în interiorul Uniunii care ar opta pentru o integrare intensificată, adică și-ar valida interesele și potențialul creșterii intensității anumitor tipuri de interdependenţe. În rest, liderii statelor membre și instituțiilor europene au avut o abordare “business as usual”, încercând să convingă că vor și pot să aplice o strategie eficientă de rezolvare a “crizei existențiale” în care se afla Uniunea Europeană. Rămâne de văzut dacă vor fi în stare de un modus operandi care să ducă la rezultate pozitive în durată scurtă și medie.

În ce măsură o Uniune cu “ritmuri și intensități diferite” se deosebește de o Uniune “cu mai multe viteze”? În ce măsură acest proiect contribuie la reducerea tensiunilor și decalajelor de dezvoltare existente în cadrul Uniunii Europene?

O Uniune Europeană “cu ritmuri și intensități diferite” ar fi o entitate regională care ar susține procesul unei integrări diferențiate, o formulă care se testează deja de câțiva ani. Fără să intrăm în amănunte, amintesc faptul că integrarea diferențiată face trimitere spre integrarea europeană sectorială, verticală și orizontală. Ceea ce corespunde și gradului de convergenţă, intensității interdependenţelor europene. Doar că încă nu s-a proiectat construcția instituțională a Uniunii, procesul decizional european, politicile europene etc.în conformitate cu o astfel de abordare, ceea ce ne duce cu gândul la un proiect european în curs de elaborare (empiric, din mers). O astfel de situație poate asocia integrarea diferențiată cu amintita metaforă a “Europei cu mai multe viteze” și, mai important, poate îndemna unii actori din Uniunea Europeană să adopte politici de diferențiere care, scoase din strategiile de coeziune, ar putea duce spre distorsiuni de piață și de funcționare a cooperării statelor membre în regim de Concert European.

La finalul reuniunii informale a Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a afirmat faptul că o Uniune cu “mai multe viteze” ar fi reprezentat un pericol pentru “revenirea la geometria Cortinei de Fier”. Considerați întemeiat argumentul prezentat de Președintele Iohannis?

Cred că și expresia “revenirii la geometria Cortinei de Fier” este tot o metaforă prin care s-a sugerat probabilitatea apariției unor bariere în calea aplicării libertăților fundamentale europene, îndeosebi libera circulație a mărfurilor, persoanelor, capitalului, serviciilor, cunoașterii. Așadar, poate că este o avertizare. După cum se vede, liderii europeni actuali preferă mai mult exprimarea în metafore. Aceasta pentru că încă nu au cristalizata o concepție viabilă de restructurare și revitalizare a Uniunii Europene. Doar că “limbajul metaforelor” poate duce la apariția unor noi “mituri europene” care atrag atenția asupra unui subiect, dar prin care nu se poate menține atracția cetățenilor pentru proiectul european.

În ce măsură acest pericol continuă să existe în cadrul unei Uniuni cu “ritmuri și intensități diferite”?

Uniunea Europeană nu este o entitate în sine, ci este expresia angajării membrilor ei în procesul integrării europene. Eu aș citi mesajul principal al recentei Declarații de la Roma tocmai prin reafirmarea voinței semnatarilor de a se înainta pe calea integrării europene. Liderii statelor membre dau o mare diversitate de înțelesuri integrării diferenţiate – de la cooperare consolidată și flexibilitate până la subsidiaritate și a crea un cadru în care să coopereze cum vor, când vor, pentru ce vor etc. Doar că o integrare europeană fără o viziune clară și asumată de toate statele membre, fără un cadru robust de operare internă și externă, le-ar putea aduce pe acestea împreună, dar cu mai puține șanse la unitate/uniune. Ba, așa cum previzionează anumiți eurosceptici, ar putea evolua spre dezintegrare (deja au fost lansate mai multe “teorii” ale dezintegrării!!!).

Care sunt actorii statali care beneficiază cel mai mult de pe urma textului Declarației de la Roma?

De pe urmă Declarației de la Roma (25 martie 2017) ar trebui să beneficieze Uniunea Europeană, toate statele membre, toți partenerii sociali europeni și, nu în ultimul rând, întreaga comunitate internațională. Dacă vă referiți la faptul că o formulă de integrare europeană diferențiată va fi în măsură să reconfigureze sistemul de putere în interiorul Uniunii Europene, că participarea la crearea bunurilor comune europene și distribuția acestora se va face printr-o astfel de balanță de putere, s-ar putea ca unele state membre și anumite corporații să aibă avantaje sporite, ceea ce ar adânci decalajele între cetățenii europeni. Însă aceasta va depinde și de modul cum va evolua Uniunea Europeană în calitate de promotor al unor politici europene și, până la urmă, al întregului proces de integrare europeană.

În urma semnării Declarației de la Roma, considerați că a fost stabilită o direcție clară privind reformarea UE în raport cu scenariul nr. 3 prezentat de Președintele Juncker în Carta Albă?

Eu cred că importanța documentului lansat de președintele Comisiei Europene, la începutul lunii martie a.c., constă în faptul că a declanșat o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene. Cele cinci scenarii înaintate au avut rostul să descătușeze imaginația și analiza prospectivă a analiștilor politici, liderilor și cetățenilor europeni. Dacă din acest dialog ar rezulta câteva trasee evolutive ale procesului integrării europene care să atragă susținerea și încrederea cetățenilor din Uniunea Europeană, atunci liderii europeni ar fi salvați și poate chiar încurajați să revigoreze motoarele integrării europene. Personal, consider că celor cinci scenarii enunțate de președintele Juncker le mai pot fi adăugare alte 3-5-7-10 scenarii sau pot fi reduse la doar câteva, însă pe noi toți ne interesează o viziune coerentă și realistă despre etapele următoare ale integrării europene, cine se va situa în fruntea acțiunii de transpunere a ei în viața de fiecare zi și de mâine, poimâine etc., cum vor fi implicați cetățenii și elitele în dezvoltarea unei construcții europene care să facă față provocărilor sec.21, să aducă satisfacție și mândrie tuturor cetățenilor europeni. Iar ca cetățean al României aș dori ca prin inteligență, determinarea și efortul poporului acestei țări să aducem Europa (în sensul standardelor înalte ale căii de viață europene) la noi acasă, în țara noastră și, la rândul nostru, să contribuim din plin la dezvoltarea bunurilor comune europene. Abia atunci ne vom împlini rostul nostru față de aspirațiile pe care le-am avut când am aderat la Uniunea Europeană. Și sunt convins că patrioții români sinceri doresc și pot înfăptui dezvoltarea României în procesul integrării europene, într-o Uniune Europeană puternică și dedicată binelui cetățenilor ei!

 

Vasile Pușcaș este profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde susține cursuri de Relații Internaționale, Negocieri internaționale, Negocieri europene. Din 2011 este Profesor Jean Monnet Ad Personam.

Începând cu anul 2000 a predat si la International University Institute of European Studies (IUIES) în Gorizia/Trieste (Italia). Este membru în Board-ul mai multor organizații profesionale din domeniul Relațiilor Internaționale, precum Institutul de Diplomație Culturală din Berlin, European University Institute din Florența, Institute for International Sociology din Gorizia etc.

Între 1991 și 1994 a fost diplomat al României, în New York și Washington, D.C. Din decembrie 2000 până la sfârșitul negocierilor de aderare cu UE (dec. 2004), a fost Negociatorul Șef al României, membru al Guvernului României. Între 2000 și 2008 a fost membru al Parlamentului României. Între dec. 2008-oct.2009 a fost ministru al Afacerilor Europene în Guvernul României.

Cărți publicate: Dr. Petru Groza – pentru o „lume nouă”, (1985), Alma Mater Napocensis – Idealul universităţii moderne (1994), Al Doilea Război Mondial. Transilvania şi aranjamentele europene. 1940-1944 (1995), Căderea României în Balcani (2000), Pulsul istoriei în Europa Centrală (1998), Relaţii internaţionale contemporane (2003), Speranţă şi disperare – Negocieri româno-aliate, 1943-1944 (1995, 2003), Universitate-Societate- Modernizare (1995, 2003), Negociind cu Uniunea Europeană, 6 volume, (2003-2005), Relaţii internaţionale/transnaţionale (2005,2007), “Sticks and Carrots”. Regranting the Most-Favored-Nation Status for Romania (US Congress, 1990-1996)/„Bastoane şi Morcovi”, Reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate (Congresul SUA, (1990-1996) (2006), European Negotiations. A Case Study: The Romania’s Accession to EU (2006), România şi iar România. Note pentru o istorie a prezentului (2007)), România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004) (2007), România: de la preaderare la postaderare (2008), Teme europene (2008), Euro-Topics (2009), International/Transnational Relations (2009), Managing Global Interdependencies (2010), Europa în criză (2011), Uniunea Europeană. State-Pieţe-Cetăţeni (2011), Spiritul european, azi (2012), EU Accession Negotiations (A Handbook) (2013), Negocieri pentru parteneriate (2016).

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu