Implicațiile conflictului din Siria prezintă dimensiuni majore și complexe în raport cu evoluția relațiilor diplomatice dintre SUA, Federația Rusă și Uniunea Europeană. Perspectivele înlocuirii lui Bashar al-Assad sunt astfel determinate de dinamica intereselor marilor puteri în regiune.

Claudiu Degeratu, expert în securitate națională și internațională, a analizat implicațiile conflictului din Siria, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

1

Vladimir Adrian Costea: În ce măsură intervenția SUA în Siria este una benefică pentru reinstaurarea siguranţei civililor?

Claudiu Degeratu: Intervenţia americană, adică folosirea unor rachete de croazieră, aşa cum o denumiţi, de fapt reprezintă o dezvoltare nouă în gama de sancţiuni aplicate de SUA regimului sirian de la Damasc. Loviturile militare directe aplicate forţelor militare guvernamentale vizează reducerea capacităţii acestor forţe de a desfăşura operaţii împotriva populaţiei civile. În măsura în care, prin asemenea lovituri, va fi redusă capacitatea regimului Assad de a mai desfăşura bombardamente aeriene în zonele populate, atunci am putea vorbi de o îmbunătăţire a situaţiei. Din experienţa altor conflicte civile, Balcani, Afganistan, Irak, a reieşit că, doar prin asemenea acţiuni aeriene, nu se poate asigura încheierea conflictului. Ca şi în alte cazuri, şi regimul Assad are şi alte pârghii la dispoziţie pentru a continua nedescriminatoriu operaţiile militare în zone cu populaţie civilă.

Din punct de vedere al legitimității acțiunii, cum evaluaţi decizia luată de Președintele Donald Trump?

Dacă discutăm din punct de vedere al legitimităţii interne, de regimul constituţional american în care acţionează un preşedinte, atunci decizia preşedintelui Donald Trump nu iese cu nimic în evidenţă şi este similară cu decizile unor predecesori de la Casa Albă. În plan extern, unilateralismul acţiunilor militare americane trebuie văzut în contextul internaţional al crizei siriene. Washingtonul a depus eforturi mari în ultimele 2-3 luni să dezvolte şi să întărească Coaliţia internaţionala anti-ISIS şi să definească o nouă coaliţie internaţională de voinţă dedicată viitorului Siriei. Blocajul permanent aplicat la ONU de Federaţia Rusă a adâncit criza umanitară din Siria, exportul de instabilitate în regiune ameninţă şi alte state, iar aceste aspecte reprezintă şi o modalitate prin care Federaţia Rusă încearcă să pună presiune pe alte state. Din aceste motive, legitimitatea acţiunii americane nu a fost pusă la îndoială de partenerii europeni sau cei consacraţi din Orientul Mijlociu, Asia-Pacific.

Cum vor evolua relațiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin ca urmare a implicării SUA în Siria? Dar între Trump și liderii statelor membre ale UE?

Cred că relaţiile americano-ruse vor intra în faza de consolidare a unei noi agende de negocieri. Noua administraţie americană trebuie să îşi definească şi să dezvolte strategia globală, obiectivele şi priorităţile, iar capitolul relaţiei bilaterale cu Federaţia Rusă va trece în plan secund în comparaţie cu China. Vladimir Putin ar dori mai multă vizibilitate şi prestigiu internaţional, iar un proces de negociere directă pe problema Siriei cu preşedintele Donald Trump ar fi cadrul perfect de refacere a imaginii după criza din Ucraina. Similar cu preşedintele Obama, probabil că nici actualul preşedinte american nu va dori să pună umărul la refacerea imaginii unei Rusii agresive în Europa.

Este greu de anticipat evoluţia relaţiei administraţiei americane cu diferitele capitale europene până nu se vor epuiza toate procesele electorale majore din Europa. Indiferent de ce configuraţie de leadership european vom avea, câteva subiecte vor fi de maxim interes la Casa Albă: prezenţa economică globală a UE, viitorul rol al Germaniei în setarea relaţiilor economice SUA-UE, poziţia unor ţări UE în formatul G-7, accesul firmelor americane pe piaţa europeană, efectele economice negative post-Brexit care pot afecta economia americană. Din punct de vedere militar, aşteptările administraţiei americane vor fi concentrate mai mult pe creşterea contribuţiei europene la lupta împotriva terorismului. În ciuda retoricii cu care am fost obişnuiţi în timpul alegerilor prezidenţiale din America, mă aştept ca, în majoritatea cazurilor, relaţiile cu liderii europeni să fie funcţionale, fără însă să excludem eventuale scurte crize de adaptare reciprocă.

Care sunt perspectivele înlocuirii lui Bashar al-Assad după această intervenție realizată de SUA?

Perspectiva înlocuiri lui Bashar al-Assad este legată de evoluţia negocierilor de pace derulate la Geneva. Pe termen scurt, Federaţia Rusă va contiuna să îl sprijine pe actualul preşedinte sirian, iar acesta va rămâne la putere chiar şi în condiţiile intensificării acţiunilor aeriene americane. Dacă strategia americană va viza în viitor reducerea sprijinului militar rus şi iranian şi scăderea loialităţii instituţiilor de forţă siriene atunci am putea asista la căderea regimului Assad. În actualele condiţii militare de pe teren este greu de preconizat o cădere rapidă a lui Assad doar prin acţiunile militare ale opoziţiei siriene.

Cum se va poziționa Putin în raport cu acest demers? Care sunt pierderile pe care Putin le poate înregistra în cazul înlocuiri lui Bashar al-Assad?

Interesul Federaţiei Ruse este să îşi menţină un grad de influenţă şi prezenţă politică, economică şi militară în Siria la un nivel care să asigure Moscovei un loc la masa oricăror decizii privind Orientul Mijlociu. Preşedintele Bashar al-Assad va fi susţinut de Vladimir Putin atâta vreme cât nu apare o variantă politică mai bună care să îl înlocuiasă la comanda pârghiilor de putere în Siria. Un exemplu este Egiptul, sau chiar Irakul, ţări cu tranziţii violente şi dramatice, unde Rusia începe să îşi refacă influenţa diplomatică, militară şi economică. Chiar şi fără Assad la putere şi cu un guvern de tranziţie în Siria, Rusia, şi cu ajutorul Iranului, îşi va menţine un nivel de influenţă ridicat şi cu siguranţă pe termen mediu va încerca să îşi refacă prezenţa.

Considerați că o eventuală înlocuire a lui Bashar al-Assad este în măsură să contribuie la eradicarea Statului Islamic? Este o măsură suficientă?

Statul Islamic a profitat foarte mult de vulnerabilităţile regimului sirian de la Damasc, de toleranţa puterilor locale şi de vacuumul de putere pe fondul războiului civil. În eventualitatea plecării lui Assad de la putere şi prin realizarea unei coaliţii susţinute internaţional între opoziţia militară siriană, forţele kurde şi armata siriană, Statul Islamic va pierde total actualul teritoriu controlat. Ca şi în Irak, chiar dacă va exista o victorie militară în teren, capacitatea de refacere a Statului Islamic va depinde de tranziţia politică spre un nou regim în Siria. Exemplul irakian ne arată că o proastă guvernare poate cataliza o refacere a reţelelor teroriste.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu