Shanghai/ Zgârie-nori construiţi pentru agricultura pe verticală
În Shanghai este plănuită construirea unui cartier agricol pe verticală, denumit Sunqiao, care va fi compus din zgârie-nori destinaţi în mare parte agriculturii.
Cartierul se va întinde pe o suprafaţă de 100.000 metri pătraţi şi va cuprinde spaţii de birouri, de locuit, de shopping şi de grădinărit, dar şi un muzeu de ştiinţe. Pe lânga tradiţionala agricultură în sere, zgârie-norii pentru grădinărit vor conţine şi spaţii pentru agricultură hidroponică: plantele vor fi crescute la lumina LED-urilor, fără a avea rădăcinile înfipte în sol, ci în apă îmbogăţită cu nutrienţi.
Shanghai-ul are o populaţie de 24 milioane de locuitori, a căror dietă este compusă în proporţie de 56% din vegetale precum spanacul şi bok choi, astfel încât agricultura pe verticală pare a fi extrem de promiţătoare. Până în prezent, în Sunqiao se făcea doar agricultură tradiţională, dar de acum înainte oraşul va merge pe soluţia agriculturii pe verticală, cu atât mai mult cu cât în China tot mai multe terenuri sunt scoase din circuitul agricol în contextul urbanizării accelerate a ţării.
Agricultura urbană neconvenţională câştigă teren şi în alte părţi ale globului. În SUA, AeroFarms a început construcţia celei de-a noua ferme pe verticală, la doar o oră depărtare de Manhattan, iar în Regatul Unit, un adăpost subteran antiaerian din Clapham a început să producă recolte în cadrul proiectului Growing Underground.
1 comentariu
[…] Zgarie-nori construiti pentru agricultura pe verticala. In Shanghai este planuita construirea unui cartier agricol pe verticala, denumit Sunqiao, care va fi compus din zgarie-nori destinati in mare parte agriculturii. Cartierul se va intinde pe o suprafata de 100.000 metri patrati si va cuprinde spatii de birouri, de locuit, de shopping si de gradinarit, dar si un muzeu de stiinte. Pe langa traditionala agricultura in sere, zgarie-norii pentru gradinarit vor contine si spatii pentru agricultura hidroponica: plantele vor fi crescute la lumina LED-urilor, fara a avea radacinile infipte in sol, ci in apa imbogatita cu nutrienti. Shanghai-ul are o populatie de 24 milioane de locuitori, a caror dieta este compusa in proportie de 56% din vegetale precum spanacul si bok choi, astfel incat agricultura pe verticala pare a fi extrem de promitatoare, conform Europunkt. […]