96 de microbuze destinate transportului pentru elevi au ajuns în Republica Moldova, ca urmare a semnării, în cadrul ședinței Guvernului României din data de 22 martie a.c., a unui Memorandum pentru acordarea de asistenţă în domeniul educaţiei, respectiv continuarea programului de donaţie de microbuze şcolare în scopul soluţionării situaţiilor celor mai dificile şi urgente din mediul rural al Republicii Moldova.

Ca urmare, pe 12 aprilie a.c., s-a semnat contractul de donaţie între Guvernul României (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice) și Guvernul Republicii Moldova (reprezentat de Ministerul Educației, ca beneficiar al bunurilor mobile), în baza schimbului de scrisori privind acceptarea donației. Este vorba de 95 de autovehicule tip 16+1 locuri pe scaune și un autovehicul destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă, echipat pentru un număr de 2 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante.

Microbuzele achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice și Fondurilor Europene sunt complet echipate şi pregătite pentru introducerea lor în exploatare, partea română suportând, totodată, cheltuielile aferente livrării acestora în Municipiul Chișinău. Autovehiculele vor fi repartizate în funcție de necesitățile identificate, în mod prioritar școlilor de circumscripție la nivel raional.

 
 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu