Interviu cu Ioan Horga, profesor la Universitatea din Oradea: “Dacă UE va forța şi situaţia va escalada, se va ajunge la o ruptură ȋn spațiul ucrainean”

Conflictul din Ucraina şi relaţia cu Rusia reprezintă una dintre marile provocări pentru Uniunea Europeană şi România. Despre cauzele confruntării şi măsurile luate de Uniunea Europeană până acum în acest dosar, dar şi despre ce ar trebui să facă Bruxelles-ul în continuare, Europunkt vă prezintă o sinteză din perspectiva prof. univ. dr. Ioan Horga, decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, prezentată în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, cu ocazia conferinţei internaționale „Interconnectivity and EU Foreign Policy Making”, organizată de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) pe 10 mai.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să-mi spuneţi care sunt principalele cauze ale apariţiei şi evoluţiei conflictului din Ucraina?

Ioan Horga: Trebuie să vedem cauzele conflictului din Ucraina sub un triplu unghi: În primul rând, să vedem faptul că Rusia nu dorește ca practic zona ei de influență reprezentată de fostul spațiu sovietic să fie apropiată de structurile euro-atlantice, considerând că această zonă intră în zona ei de suveranitate lărgită. E un concept care se folosește de către specialiștii ruși, e un concept care vine să completeze conceptul de suveranitate, stricto sensu, deci se consideră că Ucraina intră – alături de Moldova, Georgia și țările acestea situate la frontiera de est a Uniunii Europene – în spațiul de suveranitate lărgită a Rusiei.

În al doilea rând, o altă cauză este aceea că UE a făcut demersuri oarecum fondate într-o cunoaștere a realităților concrete, a evoluţiilor din Ucraina, bazându-se pe un fond emoţional de apetență pentru Europa care era în balans de 50%, care în orice analiză politică poate să ducă la contrabalans emoțional dintr-o perspectivă sau alta. În acest sens, UE practic a căutat să profite de o anumită conjunctură şi să vină ȋn sprijinul forțelor proprii din Ucraina, acordându-le un suport consistent.

În al treilea rând, o altă cauză este aceea că forţele proeuropene din Ucraina n-au luat ȋn calcul că schimbările interne din Ucraina nu s-au maturizat astfel încât să se poată face un pas către o apropriere prin semnarea acordului de asociere de la Vilnius.

Evoluțiile au dus la un succes al euromaidanului! A creat emoţie: pe de o parte euforie, succes, pe de altă parte o alt fel de emoţie, emoţie în sensul unei temeri, unei frici ȋn rândul acelei părți a populației care nu vedea cu ochi buni apropierea de UE, în special a populației rusofone. În plus, este cunoscut faptul că una dintre primele măsuri pe care guvernul provizoriu instalat la Kiev a fost aceea de abolire a unei controversate legi care fusese prezentată ca acordând drepturi egale minorităților din Ucraina în raport cu majoritatea populaţiei. Fapt ce a dat apă la moară, a dat pretext pentru intervenţia Rusiei, mai întâi ȋn Crimeea şi apoi ȋn Donbas.

Care au fost măsurile pe care le-a luat Uniunea ȋn raport cu evoluțiile din Ucraina? Cum s-a implicat?

UE nu avea puterea de a acționa faţă de aceste evoluții! Pentru a face faţă unei asemenea evoluții, UE ar putea să meargă ȋn aceeași direcție soft pe care o promovează. Bine a făcut, în condițiile acestea, că a semnat acordul de asociere cu Ucraina ȋn 2015, oferind un sprijin moral şi pro-activ forțelor proeuropene din Ucraina. Evident că Uniunea a intrat practic şi într-o ecuație de tip hard: trebuie să fie partenerul în discuție în ceea ce privește pacificarea Ucrainei. De această dată UE a făcut acest lucru prin intermediul a două voci, respectiv a Germaniei și a Franţei, prin acordurile de la Minsk 1 și Minsk 2, prin intermediul cărora s-a ajuns la o stabilizare provizorie ȋn situaţia din Ucraina.

Stabilizarea este provizorie în condițiile în care Ucraina are pe teritoriul său un conflict, zone pe care le controlează și zone care intră ȋn logica de strategie a Rusiei de a crea conflicte înghețate, ca un mecanism care să-i permită să intervină în aceste zone când dorește.

Care sunt perspectivele implicării Uniunii Europene în Ucraina pe viitor?

Eu nu văd rezolvabilă situația din Ucraina în perspectiva dată, încât să fie păstrată statalitatea ucraineană în această formă, adică statul să fie cel pe care-l avem acum. Dacă Uniunea Europeană va forța şi situaţia va escalada, se va ajunge în mod sigur la o ruptură ȋn spațiul ucrainean – unii vorbesc de două regiuni, alții vorbesc chiar de trei regiuni: vestul ar lua drumul Europei, regiunea de sud-est şi chiar o regiune mai lărgită ar intra într-un teritoriu fie independent, fie controlat de Rusia, respectiv o regiune de mijloc, cu rol de buffer între cele două.

Pentru ca UE să poată păstra, să poată dea sprijin statalității Ucrainei, va trebui să continue aceleași acțiuni de tip soft, va trebui să încurajeze acele forțe interne care sunt deschise pentru Uniunea Europeană, dar şi acele forţe care vor o Ucraină chiar neutră – există şi acest grup de susţinători ai unei Ucraine neutre între cele două blocuri.

Pe de altă parte, UE va trebui să țină cont și să aibă totdeauna un mecanism deschis de discuție cu Rusia. Nu numai în cazul Ucrainei, dar și în cazul Republicii Moldova – unde evoluţiile interne merg într-o direcție care nu e una europeană – Uniunea Europeană va trebui să se obișnuiască să ţină cont de un spațiu hibrid de interferență, de interese între ea şi Rusia.