Eseu câştigător al marelui premiu la concursul „Hai să #ReconstruimEuropa împreună!”, organizat de Departamentul pentru Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

Reconstruim Europa

Nicicând un titlu mai potrivit decât „Reconstruim Europa” nu se poate aplica realităților din ziua de astăzi. Dacă primul pas al punerii bazelor unei uniuni care să vizeze Europa a fost reprezentat de anul 1958, prin crearea unei structuri care să faciliteze cooperarea economică dintre șase state europene, structură numită Comunitatea Economică Europeană, pas care echivalează cu o construcție, această ulterioară etapă care simbolizează reconstrucția este cu atât mai provocatoare, întrucât trebuie privită ca un efort comun și susținut de reviriment și de actualizare a unor valori europene uitate sau perimate.

În ultimii ani, din cauza globalizării, a crizelor de securitate sau a celor economice, euro-scepticismul s-a intensificat. Reconstrucția Europei vizează, așadar, nu numai contextul politic al continentului, ci și pe cel al culturii, pe cel societal și chiar pe cel ideatic.

Deseori, Europa şi Uniunea Europeana sunt identificate ca un corp comun, iar situațiile de criză ale uneia sunt transpuse şi la nivelul celeilalte. Câteva exemple sunt concludente: atacuri teroriste care induc panică şi dezorganizare în diverse societăți, criza de administrare a problematicii refugiaților, demersurile țărilor europene în conflictele statelor de pe alte continente, frica autohtonilor europeni față de imigranți, în special de cei extra-europeni. Toate acestea au pus la o încercare grea Europa, punând-o în fața necesității de conlucrare şi de cooperare ale statelor constituante pentru ca aceasta să fie în acord cu valorile consacrate. Acest fapt trebuie văzut mai degrabă ca o provocare care poate aduce statele europene la un numitor comun şi care poate ameliora conflictele din interiorul continentului decât ca pe o criză care va duce, nemijlocit, spre un rezultat fatidic.

Pe de o parte, reconstrucția trebuie începută, în primul rând, de la nivelul ideilor şi al gândirii. Mesajele xenofobe, rasiste sau elitiste nu fac decât să genereze ură, dispreț şi neacceptare în rândul oamenilor. În acest fel, este încurajat comportamentul defensiv, reticent, față de cei care aparțin altor culturi. Alteori, imigranții sunt văzuți ca purtători ai unor atribute condamnabile în societățile occidentale, de aceea ei sunt marginalizați si ignorați, ceea ce determină o parte dintre aceştia să întreprindă acțiuni radicale.

Pe de altă parte, nu este suficientă o schimbare, o reconstrucție după cum o numeam, doar la nivelul mentalității. Această mutație trebuie transferată şi la mediul material, trebuie să genereze schimbări benefice şi la nivel de structuri statale sau supra statale. Consider că instituțiile prin care se promovează diplomația culturală trebuie încurajate şi dezvoltate, la fel ca inițiativele private care să sprijine multiculturalismul şi deschiderea spre alte valori şi spre alte societăți.

Europa este un continent cu o istorie și cu o o cultură impresionante, continent care și-a proiectat valorile în spațiile extra-europene. Identitatea europeană este tripartită, elementele componente fiind libertatea, creștinismul, deci religia și civilizația. Dramaturgul grec, Eschil, în tragedia „Perșii”, a fost primul autor care a prezentat, sub formă alegorică, conceptul libertății, prin opoziție cu cel al supunerii, specific altor entități politice și culturale. Chiar dacă echivocă și exprimată edulcorat în Antichitate, prima trăsătură a identității Europei va fi exploatată și confirmată ulterior, între Europa și libertate punându-se semnul egalității.

O a doua trăsătură a identității europene este reprezentată, în sens restrâns, de creștinism, iar extrapolând, de religie. A doua formă a ansamblului de valori europene este deseori denumită „creştinism” deoarece acesta este rezultatul expansiunii religiei creştine odată cu Edictul de la Milano, introdus în 313 de către împăratul Constantin cel Mare şi odată cu deceniile care au urmat anului 476, anul care marchează prabuşirea Imperiului Roman de Apus, prăbuşire cauzată, printre altele, de atacurile popoarelor migratoare, care, ulterior, s-au creştinat (francii, goții, vikingii). Identificarea continentului european cu religia creştină a atins climaxul în timpul cruciadelor, statele creştine făcând front comun pentru o cauză considerată de occidentali ca fiind sacrosanctă. Acest aspect este cu atât mai evident cu cât în timpul acestor expediții militare îndreptate împotriva păgânilor, în detrimentul numelui de „Europa” era folosită sintagma „Respublica Christiana”. Astfel, o reconstrucție a ceea ce reprezintă Europa ar trebui, în opinia mea, să includă realitatea religioasă care are importanță socială, culturală şi morală, dar în acelaşi timp, noua construcție trebuie să poată acomoda diversele religii şi mai mult decât atât, trebuie să le accepte şi să ofere adepților acestora cadrul potrivit pentru a le exercita şi pentru a se raporta în mod corect la ele, eliminând suprainterpretarea şi excesele.

Istoria ne arată că religia poate deveni un subiect sensibil dacă este tratată nepotrivit şi că, deseori, ea este utilizată în alte scopuri decât cele spirituale.  De aceea, această formă a identității trebuie reconstruită şi reintegrată pentru a se armoniza cu realitatea politică, socială, culturală şi economică a vremii.

Ultimul aspect al identității europene şi cel mai controversat este civilizația. Controversa vine din faptul că secolul al XVIII-lea este marcat atât de umbre, cât și de lumini, în sensul în care, în acel veac, Europa se afla în progres pe toate planurile, progresul fiind generat de descoperirea de noi teritorii de către europeni și colonizarea lor în spiritul ideii de civilizare a unor popoare barbare, primitive. Europenii primau din punct de vedere cultural, științific și tehnologic, iar sentimentul de superioritate a fost declanșat tocmai de supremația în aceste domenii. Aceste realități au fost exprimate cu ajutorul cuvantului „civilizație”, care apare pentru prima oară în acest context în al cincilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Aşadar, o reconstrucție viabilă a Europei trebuie să înceapă cu o restructurare a valorilor şi a elemntelor specifice Europei; o reconstrucție viabilă trebuie să înceapă cu planul mentalităților şi a ideilor înainte de a se trece la schimbari pragmatice; o reconstrucție viabilă începe cu oamenii Europei.

 

Tags: , , , , , ,

 

2 Comments

  1. Cititor cod spune:

    Sa reconstruim in ce sens pentru ca in ultima vreme au existat derapaje vizibile si se pare ca nu mai exista principul „United in diversity” ci doar interese si prioritizarea unor planuri care exclud unele tari membre. De ceva vreme am inceput sa cred ca exista un esalon prim de tari si un esalon secund din care face bineinteles si romania. Si acest criteriu nu este definit de cotizatiile statului respectiv.

  2. Anonim spune:

    Mda…interesant ca un curs de anul 1 la Facultatea de Istorie…
    Este lăudabilă inițiativa dar un eseu ar trebui să se bazeze pe argumente și exemple relevante nu pe o descriere a conceptelor…

    Mult succes în continuare!

Lasă un comentariu