Într-o scrisoare deschisă semnată de negociatorul şef al Parlamentului European, Guy Verhofstadt, şi alţi lideri ai grupurilor parlamentare din legislativul european, se arată că această instituţie se va opune cu veto unui potenţial Brexit în care cetăţenii europeni din Marea Britanie vor fi supuşi măsurilor prevăzute de planul premierului Theresa May.

Guy Verhofstadt a catalogat propunerea guvernului britanic privind statutul cetăţenilor europeni din Marea Britanie drept „o petardă răsuflată”.

„[Negociatorul şef al UE] Barnier doreşte ca britanicii şi europenii să păstreze aceleaşi drepturi şi acelaşi nivel de protecţie de care se bucură în prezent sub legea europeană”, se specifică în scrisoare cu privire la propunerea UE în materie de drepturi acordate britanicilor şi europenilor după Brexit.

“Toate drepturile obţinute înainte de data retragerii vor fi direct valabile, protejate pe viaţă, reciprocitate completă şi tratament egal: o poziţie pe cât de simplă şi de clară, pe atât de corectă. Asta este ceea ce şi majoritatea britanicilor îşi doresc, când indică faptul că doresc să îşi păstreze cetăţenia europeană.”

“Răspunsul britanic a venit trei săptămâni mai târziu. El a fost o petardă răsuflată, propunând ca europenii să obţină statutul de ‘cetăţeni ai unui stat-terţ’, cu mai puţine drepturi decât cele oferite cetăţenilor britanici în UE”

“Nu doar că europenii îşi vor pierde dreptul de a vota în alegerile locale, dar membrii familiilor vor fi supuşi cerinţelor pentru venitul minim şi este neclar care va fi statutul copiilor născuţi după Brexit. Asta conduce la riscul real de creare a unei cetăţenii de mâna a doua. Propunerea este în contradicţie chiar şi cu manifestul Vote Leave, care promitea tratarea cetăţenilor europeni ‘nu mai puţin favorabil decât în prezent’”.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu