Munca de voluntar nu este ușoară, dar poate aduce numeroase avantaje societății, în special în cazul celor care sunt beneficiari direcți ai efortului realizat de către voluntari. În situațiile în care munca de voluntar contribuie la salvarea vieților aflate în pericol, aceasta devine extrem de utilă, acoperind deficitul de locuri de muncă de care dispune sistemul medical în România.

Cezar Ahmad, cetăţean român şi sirian, este student la Facultatea de Medicină din Sibiu, dedicând sute de ore de voluntariat în cadrul SMURD. În vârstă de 24 de ani, Ahmad s-a stabilit în România de şase ani, venind special în ţară pentru a studia medicina. Cezar Ahmad ne vorbește despre importanța voluntariatului în cadrul societății, pornind de la experiența dobândită în România, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

 2

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneți care au fost motivele care v-au determinat să vă înrolați drept voluntar în cadrul SMURD?

Cezar Ahmad: Pentru mine, motivația a început cu ani în urmă, de pe vremea când locuiam în Siria. Când eram în clasa a 12-a, a început războiul în Siria, iar odată cu asta, zeci de oameni au murit și au fost răniți, chiar în oraşul meu natal. Văzând cu proprii ochi toată suferința de acolo, mi-aş fi dorit foarte mult să pot ajuta cumva. La puțin timp după aceea, am venit în România, să studiez Medicina. În anul II, am participat, din întâmplare, la un curs organizat de voluntarii SMURD care erau în același timp studenți la Medicină, la fel ca şi mine. La un moment dat, au difuzat un filmuleț despre activitatea lor în care erau prezentaţi niște tineri în şalopete roşii făcând manevre de prim ajutor pentru salvarea unor vieți. Atunci, am retrăit momentele din Siria. Acela a fost momentul în care m-am hotărât să fac și eu parte din acest grup.

În ce constă activitatea dumneavoastră de voluntar?

Scopul principal este de a asigura că ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD are paramedicii voluntari pregătiţi de intervenţie în orice moment împreună cu medicul şi pompierul de gardă. La fel, suntem solicitaţi frecvent pentru a asigura partea medicală a multor evenimente mari din oraş. Predăm cursuri de prim ajutor pentru public pornind de la ideea că este important să aibă aceste cunoştinte deoarece pot salva vieţi. I-aş menţiona aici pe colegii noștri voluntari din Cluj, care au inițiat proiectul „Maratonul Resuscitării” şi care predau gratuit aceste tehnici de prim ajutor pentru un număr mare de persoane. De asemenea, pregătim în fiecare an noi generaţii de paramedici voluntari pentru a asigura continuitatea colectivului voluntar.

Ce ați învățat, până în acest moment, din această experiență?

Pe lângă manevrele de bază şi cele avansate de prim ajutor, pe care evident trebuie să le stăpânim, foarte importantă este atitudinea şi adaptarea în diferite condiţii şi situaţii de urgenţă. Noi facem muncă de teren, iar asta înseamnă că nici unul din cazurile pe care le avem nu seamnănă cu celălalt. Pacienții noștri pot fi găsiți în diferite scenarii. Niciodată nu știi dacă vei intră într-o casă, într-un bloc, o fabrică sau într-o pădure și nici cu ce te vei întâlni acolo. Totul este imprevizibil. Cazul poate fi într-o zi din august, la 40°C sau poate fi într-o noapte din decembrie, la -30°C. Poți avea în jur public curios sau aparținători nervoși care te pot distrage sau îţi pot îngreuna intervenţia. De multe ori, mediul din jur poate fi unul destul de periculos şi, de aceea, trebuie mereu să fim pregătiți şi atenți la tot ce se întâmplă în jur. Asta, atât pentru binele pacientului, cât şi pentru siguranța echipajului. Totodată, te ajută să îți dezvolți simțul responsabilității pentru că, de cele mai multe ori, pacienţii noştri sunt în stare critică şi starea lor se poate agrava în orice clipă.

De ce considerați oportună practicarea voluntariatului în cadrul SMURD?

Sunt multe motive pentru care un student alege să studieze Medicina. Unii sunt îndrumați de părinți, alții pentru statutul de medic sau pentru a avea stabilitate financiară pe viitor. Dar, mulți intră la Medicină cu un vis: acela de a salva vieți. În primii ani de facultate, avem zeci de cursuri teoretice, fie în sălile de curs, fie în laboratoare. Chiar și în ultimii ani, interacțiunea directă cu pacientul rămâne la nivel limitat. Dar, SMURD-ul le dă șansa studenţilor să-și îndeplinească visul chiar din primii ani de facultate și de a-i responsabiliza ca viitor medici. Totodată, îi pregătește cu un set de abilități şi experințe practice care îi va ajuta în carieră.

România are tineri dispuşi să aducă un beneficiu societăţii, fără însă a aştepta ceva în schimb. Iar voluntarii SMURD sunt un exemplu.

La ce este deficitar sistemul medical românesc în acest moment? Ce schimbări ar trebui făcute pentru a deveni unul performant?

Probleme sunt multe, şi nu doar în România. Dar una dintre cele mai mari din România este lipsa personalului medical. Se vorbește de cifre care ajung până la 30 de mii de medici care au plecat din ţară doar în ultimii șase ani. Acest lucru are un impact negativ și asupra medicilor care sunt în ţară, nu doar a pacienților, deoarece volumul de lucru este același. Şi asta duce la reducerea timpul de consultaţii pentru fiecare pacient, la epuizarea cadrelor medicale şi, inevitabil, la erori. De aceea, oprirea acestui flux de emigrări trebuie să fie o prioritate. Un salariu decent şi un mediu de lucru bun ar putea convinge mulți tineri să rămână în ţară. Să fim serioși, puţini aleg să prăsească locul unde au trăit toată viaţa, departe de familie şi cei dragi şi să ia totul de la capăt, doar de dragul de a vedea cum e viaţa altundeva. De obicei, faci asta când mergi în concediu. La fel, ar trebui să avem o investiţie serioasă în infrastructura sistemului medical pentru a nu mai avea lipsă de medicamente, materiale sau echipamente necesare unor intervenţii mai complexe.

Cum se adaptează SMURD-ul progresului tehnologic? Cum utilizează sistemul de urgenţă tehnologia pentru a reduce timpul de intervenție la pacient?

Sistemul de Urgenţă din România a dat dovadă că este în pas cu tehnologia. Un exemplu este  telemedicina, prin care un echipaj de prim ajutor poate transmite datele medicale ale unui pacient sau chiar imagini video în timp real către medicul specialist, care poate lua decizii salvatoare de viaţă. În ultimii ani, România a coordonat simulări la nivel NATO cu ajutorul acestor mijloace. De asemenea, au fost introduse tablete performante care, probabil, în viitor, vor înlocui fişele de caz. Sunt și centre pentru formarea personalului medical de urgenţă dotate cu manechine şi echipamente de ultimă generație. Un centru de excelență bazat pe un sistem care poate simula diferite situații de catastrofă: cutremur, atac chimic, explozii masive, etc. Un alt exemplu este un proiect pilot la Târgu Mureș, prin care semafoarele vor avea instalate un sistem special prin care acestea vor da prioritate şi se vor schimba în verde. Astfel, traficul se va fluidiza pentru ambulanţe.

Ce reprezintă viața și moartea pentru dumneavoastră?

Răspunsul este relativ. Depinde din ce perspectivă puneţi întrebarea. Cert este că în activitatea SMURD eşti mereu martor la momentele de trecere dintre viaţă și moarte, şi invers. Abia atunci îți dai seama cu adevarat cât de importantă şi fragilă este viaţa. Că o poți pierde odată pentru totdeauna și, de cele mai multe ori, atunci când te aștepţi mai puțin.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu