În cadrul proiectului EUROSCOLA, membrii echipei Infinity of the Bird in Space de la Colegiul Tehnic Motru şi-au propus să promoveze către comunitate opera lui Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, elevii şi-au propus să realizeze interviuri tematice pentru a informa cititorii cu privire la influenţa lui Constantin Brâncuşi în spaţiul european.

Scriitorul Horia Muntenuş ne oferă o imagine de ansamblu asupra contribuţiei operei şi gândirii lui Constantin Brâncuşi în cadrul patrimoniului cultural european, în interviul pe care l-a oferit membrilor echipei Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru, pentru Europunkt.

2

Infinity of the Bird in Space: Pentru început, vă rog să ne spuneți care sunt elementele care caracterizează opera și filosofia lui Constantin Brâncuși. Care este originalitatea lui Constantin Brâncuși?

Horia Muntenuş: Dacă ar fi realizată doar azi, sculptura “Portretul lui N.C.” (Nancy Cunard), numită de artist și “Tânără fată sofisticată” (cu varianta “Negresa blondă”), pentru a oferi doar un exemplu, am putea desluși în formularea viziunii estetice, în compunerea ei, elemente de pionierat pentru secolul nostru. Sculptura ar putea face parte, cumva, din ciclul “Păsărilor”, dacă nu ar fi reliefat cocul scriitoarei britanice inspiratoare, coc transfigurat într-un simbol străvechi al spiralei. Numai că lucrarea a fost realizată între 1925-1927 și, polisată, în reflexii, ne putem închipui puternicul impact pe care l-a avut în epocă. În căutările sale îndelungate, atât în planul descifrărilor marilor “enigme” ale artelor străvechi, supraviețuitoare până în contemporaneitate; cât și în cercetarea noilor formule de analiză (sculptorul a fost contemporan cu nașterea Psihanalizei – Freud și Jung -, cu marile incursiuni și expansiuni ale simbolismului și ezoterismului – Rene Guenon), Brâncuși și-a redimensionat concepția artistică, în disonanță cu marile “încremeniri” și “academisme” ale vremii. Prieten cu Henri Coandă, cu Traian Vuia, dar și cu alți ingineri, a “împrumutat” de la aceștia și le-a și “împrumutat” acestora idei legate de aerodinamică, de ineditul desenului. Brâncuși, am putea spune, a realizat o sinteză a gândirii revolute din începutul Secolului XX. A fost contemporan cu Albert Einstein și cu Nicola Tesla, prieten cu spectacularul Tristan Tzara și cu gruparea acestuia (Benjamin Fundoianu, Ion Vinea, Marcel Iancu, Stephan Roll, Sașa Pană, Victor Brauner, Max Hermann Maxi… grup care îl apela cu titulatura “Moșul”, poate nu doar pentru că era înțelept ca un Moș, ci și pentru a-i sublinia meritele sale de fondator sau de șef al Avangardei, deși el își refuza aceaste calități). Însăși polisarea lucrării sculpturale, inaugurată de Brâncuși, are valoare de simbol. Șlefuirea brâncușiană nu e doar apanajul căutării desăvârșirii, ci și rezerva de speranță a Sinelui, Sine care, prin șlefuire, ni se relevă strălucitor ca Soarele. Desigur, în context, nu vom uita că Brâncuși a fost contemporan cu Martin Heidegger. Vom regăsi un Dasein, un luminiș, un dechis al Ființei în Lumină, în polisările sculpturale brâncușiene.

Prin urmare, avem un “Om al Timpului” său.

Putem vorbi despre cel puțin câteva lucruri importante în revoluția estetică a lui Constantin Brâncuși: I. În Istoria sculpturii universale, a fost primul artist care a introdus polisarea operei de artă. II. A esențializat expresia artistică. III. A stilizat soclul și l-a integrat într-un totuum, laolaltă cu lucrarea sculpturală. IV. A introdus matematica/geometria, în fiecare lucrare a sa, într-un mod cu totul și cu totul aparte, folosind Numărul de Aur, oferind un prilej continuu de uimire matematicienilor și geometrilor, fiindcă a surprins mișcarea internă în opera de artă, eliberând-o de gravitație, prin aerodinamica formelor. V. A conceptualizat obiectul sculptural, conferindu-i valoare de SIMBOL, inducând lucrărilor artistice STAREA MEDITATIVĂ, extrasă din valorizările ideatice. VI. A conceput SISTEMUL sculptural (Ciclul Păsărilor;  Ansamblul sculptural monumental peripatetic de la Târgu Jiu, “Calea eroilor”). VII. A asimilat paradoxurile eleate inaugurând/dezvăluind un nou paradox – principiul contradictoriului aparent.

Dar importantă a fost atitudinea lui Brâncuși față  de Artă, pe care o gândea ca pe o cristalizare a Vieții – ne-a adunat, pe noi, în sinele nostru, din zvârcolirile istorice, ne-a readus în preajma lucrurilor simple și ale bucuriilor contemplării (această superioară și înaltă stare de spirit), ne-a reamintit Arhetipul, Conștiința Incipiențelor noastre de Oameni, și a valorizat, într-o perioadă extrem de zbuciumată, Renașterea Arhetipului. A înălțat într-atât de mult în umanitate privirea umanității, încât Pasarea sa este un Phoenix. Superlativ, Brâncuși este Phoenix-ul Artei Sculpturale.

Da, Constantin Brâncuși a fost nu doar un uriaș artist, ci și un Om al timpului său. Charisma lui și cuvintele lui de duh, umorul și obiceiurile sale dunărene au magnetizat, au “hipnotizat” la Paris, în întreaga Europă și peste Ocean. De la Picasso la James Joice, la Amedeo Modigliani, Erik Satie, Man Ray, Petre Pandrea, V.G. Paleolog, până la Maharajahul din Indore, Yeswant Rao Bahadur, prietenii săi erau nenumărați, la fel ca și admiratoarele – de la protectoarele sale celebre, frumoasele prințese românce de la Paris, Martha Bibescu, Elena Văcărescu și Ana Brâncoveanu de Noilles, până la ucenicele sale, pictorița Otilia (Marchișiu) Cosmuța-Bolony și sculptorița Milița Pătrașcu, până la surorile dansatoare de la Paris, Lizica și Irina Codreanu, până la Florence Meyer, artista și fotografa americană și până la Sanda Kessel și Margareta Cosăceanu. Desigur, acest magnetism (această aură de ascet genial) a atras femei frumoase și nobile în preajma sa, unele mari iubiri, cum a fost cea legată de Margyt Pogany sau de irlandeza americană Eileen Lane. Puterea de seducție a gândirii sale fascina. De altfel, prima sa biografă, Carola Giedeon Welker afirma “În atelierul lui Brâncuși intrai cu ideile tale și ieșeai cu ideile lui”. Printre mulții săi ucenici se numărau Ion Jalea, Oskar Han, Romul Ladea, Mac Constantinescu, Etenne Hajdu (Istvan Hajdu), Octav Doicescu, Constantin Antonovici, Ion Vlasiu; germanii Ernst Barlach, Jean (Hans) Arp, americanul japonez Isamu Noguchi, elvețianul Alberto Giacometti, iar unul dintre cei mai mari sculptori britanici, Henry Moore, se revendica spiritual din arta lui Brâncuși, afirmând că “Brâncuși a fost cel care a redat epocii noastre conștiința formei pure”.

În prima parte a Secolului XX, toate artele au suportat mari înnoiri ale expresiei, dar arta sculpturală a lui Brâncuși a atins cea mai spectaculară revoluție dintre toate. A conceptualizat expresia artistică, i-a conferit valoarea principiului și a meditației, în sens clasic, european, filosofic. A introdus dinamica în arta sculpturală, relevându-ne faptul că forma nu este doar un recipient, ci chiar lumina interioară a subiectului descris. De aceea, a căutat îndelung polisarea și a exersat-o cu febrilitate (fie în bronz, fie în marmură, fie în lemn). Lucrarea sculpturală nu mai este doar obiect artistic, ci însăși lumina interioară a subiectului, lumină care emană din (și cu) forța genuității veacurilor și generațiilor, pentru a radia, cu bucurie și solemnitate, în sufletul privitorului, țintă a tuturor mesajelor arhetipale. Tehnicile lui Constantin Brâncuși sunt, prin urmare, născute din nevoia organică a gândirii brâncușiene, o gândire din Mithos, gândirea fabuloasă recuperată/moștenită de la omul arhaic, pe care îl aduce la întâlnirea cu omul modern. Trăia la Paris, printre zvârcolirile artistice și științifice ale debutului de secol, lângă șinele de tramvai, lângă terasele cafenelelor în care se consuma opium, cafea, absint și tutun, călătorise cu trenul și cu automobilul în întreaga Europă, călătorise, de câteva ori, cu vaporul, în America, văzuse marile orașe, cinematografele, reclamele luminoase, gustase din vinurile bune din sticlele cu etichete, îi plăcea jazzul, cunoștea patefonul, radioul, purtase ochelari de soare și era un modern. Dar în el locuia și omul arhaic, depozitarul Mithosului. Și nu își dorea ca omul arhaic din el să fie copleșit de tristețe în fața valurilor noi, în fața radicalelor schimbări sociale, comportamentale, ci, prin efortul său, Brâncuși, cu farmecul său, cu geniul său, a perpetuat surâsul omului străvechi pe buzele modernității. Chiar ușor misterios, fiindcă așa era cuvenit, chiar magic, fiindcă această artă a sa era miraculoasă.

Cum vă raportați dumneavoastră la figura lui Constantin Brâncuși?

Am avut deosebita onoare și bucurie să fiu cooptat în echipa de redactare a ,,THE ENCYCLOPAEDIA OF OUTSTANDING ROMANIAN PERSONALITIES” – ocupându-mă de personalitatea lui Constantin Brâncuși. Enciclopedia a fost lansată la Cluj-Napoca pe 15 iunie 2013, în prezența Președintelui Academiei Române de atunci, domnul Ionel Haiduc.

Am realizat două filme documentare despre Ansamblul sculptural “Calea eroilor”, primul este un scurt metraj care prezintă sursele tradiționale ale artei brâncușiene și un lung metraj de 4 ore, o Istorie a “Căii Eroilor” de la facere (1937) până în zilele noastre. Intenționez, am această veche dorință, să lucrez, în continuare, pe videografierea vieții și operei lui Constantin Brâncuși.

Am publicat, în anul 2002, și am reeditat în anul 2008, un volum care l-a impresionat mult pe regretatul brâncușiolog Ion Pogorilovschi, “Dincolo de Brâncuși”. Următoarea mea carte se numește chiar așa: “Raport către Brâncuși”, cu titlul ca o parafrază la numele cărții lui Nikos Kazantzakis, “Raport către El Greco”. În cartea mea voi expune lupta mea îndelungată, alături de regretații brâncușiologi și alături de jurnaliștii Andra Dumitrescu, Sorin Călugărița și Narcis Daju pentru conservarea corectă a moștenirii lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu. Printre altele, în carte voi publica documente istorice, voi reproduce integral scrisorile de protest redactate de Barbu Brezianu și Nicolae Diaconu, adresate Președintelui de atunci al României, Ion Iliescu. Am fost lângă Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi și Nicolae Diaconu ani la rând, opunându-ne demantelării Coloanei Infinite de către Radu Varia, plecării ei din România, militând pentru restaurarea ei.

Cu toate acestea, Ion Iliescu a rămas indiferent, sfidându-ne, și i-a permis lui Radu Varia să fractureze, pe 14 septembrie 1996 Coloana Nesfârșirii, înfăptuind o crimă culturală oribilă. Pe scrisorile de protest se regăsește și semnătura mea, lângă cele ale distinșilor brâncușiologi: BARBU BREZIANU, ION POGORILOVSCHI, RUNA PETRINGENARU, IOANA DINULESCU, CONSTANTIN ZĂRNESCU, PAULA ROMANESCU, VASILE VASILESCU, SORANA GEORGESCU-GORJAN, CARMEN DUMITRESCU, VASILE BLENDEA (nepot de frate al sculptorului), ZENOVIE CÂRLUGEA, IULIAN CĂMUI, VASILE VASIESCU, CECILIA LATIȘ, GRIGORE SMEU, JONATHAN WOOD (pe vremea aceea, doctorand în Istoria Artei, cu o teză despre Constantin Brâncuși, la Universitatea din Londra), IOAN-VIOREL BĂDICĂ, ZOIA ELENA DEJEU, ANDREI PĂNOIU și alții.

În absurdul general, lupta însăși cu absurdul pare a fi absurdă, după cum afirma într-o carte (“Lupta cu absurdul”) regretatul Nicolae Balotă. Ani la rând m-am identificat cu această cauză, a salvării de la degradare și de la batjocură a Ansamblului Sculptural Monumental “Calea eroilor”. Iată, în zilele noastre, în Poarta Sărutului au fost bătute mai multe cuie. Unul se află la o înălţime de aproximativ un metru şi jumătate, alte două sunt la o înălţime de aproximativ trei metri, lucrările din piatră din Parcul Central sunt spălate cu detartrant, substanță care distruge calcarul și Coloana fără de Sfârșit este zgâriată cu obiecte contondente, aproape în fiecare zi. Iar eu vă mărturisesc și vă spun că FIECE SCRIJELITURĂ PE COLOANA INFINITĂ ESTE O SCRIJELITURĂ PE INIMA MEA.

În contextul diferitelor crize și clivaje pe care le identificați în spațiul european, cum evaluați influenta operei și gândirii lui Constantin Brâncuși?

Istoria Artei, în general, nu trebuie să fie un insectar și nici biografia unui autor un simplu catalog de gesturi interpretabile sau doar un expozeu de fapte și întâmplări, Istoria Artei reprezintă cu mult mai mult, cu mult mult mai mult. Brâncuși a devenit o paradigmă pentru arta europeană a Secolului XX. Sculptura care i-a urmat îi datorează enorm. Fiindcă a surprins și a dat o Direcție. În Parisul vremii sale, se vede bine astăzi, s-a decis evoluția artelor pentru cel puțin o sută de ani. Dar cei de atunci îl citiseră bine pe Karl Rosenkrantz, spre deosebire de cei de astăzi, înglodați într-un superficialism total anacronic pentru vremurile dramatice pe care le trăim. Eu sunt într-o totală opoziție cu aceia care repetă un clișeu obtuz și distructiv, conform căruia Brâncuși ar fi deschis o cale pe care tot el ar fi închis-o. Da, a deschis o fereastră în adâncimile ființei umane, dar nu a închis-o, a lăsat-o deschisă, pentru ca urmașii săi să poată contempla liber minunățiile de acolo. Tentațiile de a o închide aparțin aroganțelor și farseurilor de care, se pare, lumea nu va scăpa niciodată. Însă un artist autentic va ști să-l ia ca model și va ști să o redeschidă, chiar dacă o va închide vântul, dacă nu asfixianta prostie savantă. Și există artiști autentici, nu doar în întreaga Europă, ci în întreaga lume, care au asimilat bine ideea că sculptorul nu este doar un cioplitor, un autor de forme, ci, mai întâi de toate, un gânditor și că artistul, în general, are nevoie să fugă de facil, chiar dacă i-ar aduce succesul. Identitatea unui artist nu se sprijină pe “originalitatea obligatorie”, ci pe acele reminiscențe din  călătoriile sale lungi și “întortocheate”, uneori fără de sfârșit, în adâncimile lumii, în adâncimile lui însuși. Brâncuși e un reper pentru cei de astăzi, pentru cei care știu, sau pentru cei care vor să afle, că autenticitatea este redescoperirea firescului. Simplitatea naturii umane se revarsă în simplitatea sculpturilor lui Constantin Brâncuși. În ele se revarsă, în fapt, simplitatea omului mitologic, copleșit de emoție dinaintea răsăritului de soare, dinaintea ploii, dinaintea fulgului de nea. Brâncuși credea că arborii au suflet.

A trăit într-o vreme zbuciumată, nu doar în planul revoluțiilor artistice, ci și în planul celor manifeste social. Acestora, dar și Războiului, le-a opus pacea sa lăuntrică. Sensibilitatea sa creatoare a supraviețuit senină, ca un protest împotriva barbariilor care puseseră stăpânire pe Europa. Opera sa este un adevărat testament al liniștii sufletești, al împăcării Sinelui cu Sinea sa. Din cel mai banal gest, din cea mai nesemnificativă situație, Brâncuși realiza un triumf al bucuriei. Da, a avut decepții, a avut tristețe și multă suferință, dar le-a socotit inerențe pe drumul său prin lume. Și a transformat aceste decepții, tristeți și suferințe în bucurii, în miracole. Prin atitudinea sa. Fiindcă, de pildă, într-una dintre zilele unei ierni, în atelierul său din Impasse Ronsin, intrase un poet român care, la Paris, trăia într-o sărăcie lucie. Era palid, slăbit, flămând. Când Brâncuși i-a strâns mâna, a observat că poetul avea febră. I-a luat haina și i-a așezat-o în cui, strecurând într-un buzunar o sumă consistentă. Plecat înspre casă, departe de atelierul maestrului, în pragul serii, poetul avea să își bage mâinile în buzunare, să și le ferească de ger și să descopere în ele sulul cu bancnote franțuzești. O bucurie imensă avea să îi invadeze chipul, fiindcă, de acum, avea să își cumpere medicamente și hrană.

În ce măsură recursul la opera și gândirea lui Constantin Brâncuși poate reprezenta, astăzi, șansa revigorării patrimoniului european?

Patrimoniul Cultural european este imens. Marea mândrie a admiratorilor lui Brâncuși este aceea că opera sculptorului român se află într-o deplină congruență cu uriașele valori culturale continentale din toate vremurile. Aici nu e ca la fotbal, unde un atacant spectacular și golgeter îl suplinește metaforic pe Phidipides, eroul veștii victoriei de la Maraton. În Patrimoniul cultural european sunt valori mult mai înalte decât substitutele eroilor. Marea datorie a europenilor, este de a conserva acest patrimoniu imens. Și nu doar în memoria egolatră a elitelor, care poate fi, adesea, roasă de subiectivisme, generatoare de ideologii, prin urmare, generatoare de încremeniri și de cenzură, ci în memoria colectivă, acolo unde, cu brio, poate supraviețui Arhetipul. O Europă cu memoria colectivă distrusă este o Europă pierdută. Din păcate, în Secolul nostru, renasc (sau continuă) ideologiile, pe fondul haosului creat de absurd și în cultul substitutelor. Phidipides este aruncat în dispreț, iar ipocritul cu doctorat în Phidipides primește onoruri, privilegii și glorie.

Cum evaluați activitatea instituțiilor românești și europene în privința protejării patrimoniului Brâncușian?

Pretutindeni în Europa, în Statele Unite ale Americii, sau în orice altă parte a lumii, memoria lui Constantin Brâncuși este respectată și lucrările sale sunt prețuite. La noi, la Târgu Jiu, atât autoritățile locale, cât și guvernele, manifestă, nu dezinteres, ci, în rea voință, batjocură față de “Calea eroilor”. De la 1947 încoace. Coloana Infinită pare a fi, pentru ei,  ținta tuturor răutăților. Ai senzația că s-ar face orice pentru a șterge acest monument de pe suprafața pământului. Și, dacă astăzi, Ansamblul sculptural monumental de la Târgu Jiu este tratat astfel, să ni-l închipuim tot astăzi, pe Constantin Brâncuși, că ar dori să realizeze acest monument. Cine l-ar înțelege? cine i-ar da lui aprobările, cine i-ar susține lui conceptul și finanțarea? Dacă Brâncuși ar fi contemporan, astăzi, cu noi, în România, ar fi unul dintre cei mai disprețuiți cetățeni. Și l-ar ucide umilința la care l-ar expune autoritățile și conaționalii. Asta spune totul despre cât de mult ne-a lipsit și ne lipsește Brâncuși. E adevărat, și noi i-am lipsit și îi lipsim lui Brâncuși, dar, spre deosebire de noi, lui i-a aparținut și îi aparține Umanitatea.

La finalul acestui interviu, vă rog să transmiteți un mesaj noii generații. Care este lecția pe care Constantin Brâncuși o oferă tinerilor din zilele noastre?

Lecția bunătății sufletești întruchipate în zborul Păsării Măiestre. Tinerețea e plină de freamăt, dar lumina ei va putea fi deslușită abia după ce te va fi purtat o Pasăre Măiastră pe aripi, după ce te va fi scos, cu zborul ei, din Celălalt Tărâm.

Interviu realizat de membrii echipei Infinity of the Bird in Space, Colegiul Tehnic Motru.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu