Regiunea Cernăuți, situată la frontieră cu România și Republica Moldova, dar şi regiunea Transcarpatia, la frontieră cu Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, reprezintă posibili vectori favorabili investiiților. Printre avantaje se numără facilitarea accesului la piața din Ucraina și țările CSI, la materii prime pentru domeniul construcţiilor, la cherestea, deţinerea de condiții favorabile desfăşurării activităţilor de turism si evenimente culturale etc.

Tendinţe în Cernăuţi

Potrivit ultimelor statistici în intervalul ianuarie-iunie 2017, întreprinderile industriale din Cernăuți au produs mărfuri (în prețuri curente) în valoare de 3.290 milioane UAH (108,81 milioane EURO). Comparativ cu același interval din anul 2016, volumul de producţie a crescut cu 799 milioane UAH (26,43 milioane EURO).

Deși există o dinamică pozitivă de creștere a volumului producției industriale (inclusiv cea cauzată de creșterea prețurilor produselor), s-au acumulat un număr semnificativ de probleme care împiedică dezvoltarea procesului de producţie. Cele mai importante dintre acestea sunt: ​​povara fiscală necorespunzătoare, costul ridicat al creditului intern, existenţa de facilități de producție depășite fizic și moral, lipsa de fonduri pentru punerea în aplicare a tehnologiilor de producție inovatoare și lipsa tot mai mare de forță de muncă calificată.

Întreprinderile mari și mici se confruntă tot mai mult cu lipsa de muncitori calificaţi, dar şi necalificaţi. Cernăuțenii preferă să plece în Polonia, Cehia, Belgia fiind profund nemulțumiți de salariile oferite în ţară.

Pentru o zi muncită în construcții în Ucraina sunt plătit cu copeici, pe când într-o țară străină, știu că muncesc toată ziua, dar măcar sunt plătit cum trebuie”, declară cernăuțeanul Denis în vârstă de 28 de ani.

În economia regiunii investesc 44 de țări din lume, iar 81,5% din investiția totală a fost făcută în zonă. Printre cele mai mari țări investitoare se numără Olanda, Marea Britanie, Cipru, Turcia, România, Italia, Israel, Franța și Germania.

Aproape jumătate din investiții sunt concentrate în întreprinderile industriale, inclusiv în industria prelucrătoare. De asemenea, zonele care au atras investiţii sunt cea rurală, silvicultura și piscicultura; comerțul cu ridicata și cu amănuntul, reparațiile autovehiculelor si motocicletelor; imobiliare; construcții.

comerțul cu ridicata și cu amănuntul, reparațiile autovehiculelor si motocicletelor; imobiliare; construcții.

Tendinţe în Transcarpatia

Și în Transcarpatia în privința muncitorilor lucrurile sunt la fel. Din cauza lipsei de forţă de muncă calificată, unii oameni de afaceri închid atelierele de producție.

„Am închis atelierele de tâmplărie și sudură, deoarece jumătate dintre muncitori au mers să lucreze în Republica Cehă, iar restul au plecat în Rusia. Nu pot să le dau salarii așa cum vor primi în străinătate, ce să fac în continuare, nu știu. Mă gândesc să vând atelierele, dar nu sunt doritori să le cumpere, deși momentan nu produc, trebuie să plătesc impozite. Cu o astfel de problemă nu mă confrunt doar eu, lipsa angajaților se simte și în sectorul alimentar, în curând vom rămâne cu pensionari și copii. Deși tendința de a cumpăra a crescut de când familii întregi pleacă în străinătate”,  a declarat unul dintre oamenii de afaceri din Transcarpatia.

Cu toate acestea, în perioada ianuarie-iulie 2017, cifra de afaceri a comerțului exterior în Transcarpatia a crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai mare partener comercial în această perioadă a fost Ungaria. Cu această țară au fost întreprinse operațiuni de export-import în valoare de 23.974 milioane UAH (792,89 milioane EURO). Pe locul al doilea – Germania, cu o valoare a operațiunilor de 3.170 milioane UAH (104,84 milioane EURO), iar pe locul trei – Austria, cu un volum de operațiuni de 2.730 milioane UAH (90,29 milioane EURO).

S-au exportat în cea mai mare parte cabluri și încălzitoare electrice și s-au importat circuite integrate electronice și automobile.

În ultimele luni s-a observat și o creștere, comparativ cu 2016, a indicelui producției industriale care a ajuns la 97,1%. În schimb, în industria minieră și în exploatarea carierelor de piatră indicele producției industriale a fost de 62,2%, în scădere comparativ cu 2016. În perioada ianuarie – iunie 2017 cel mai mare indice îi revine distribuției combustibililor gazoși – 114%, dar și furnizării de energie electrică – 103%.

Creșterea valorii totale a capitalului străin în regiune în anul 2016 a fost de aproximativ 6 milioane de dolari, ceea ce reprezintă cu aproape 2% mai multe investiții înainte de începutul anului 2017. Cu acest indicator, regiunea se situează pe locul 6 printre regiunile Ucrainei”, a declarat șeful Departamentului de Relații Economice Externe, Investiții și Cooperare Transfrontalieră a Administrației Regionale Transcarpatia, Renata Moysh-Shiman.

Programele europene – posibile investiții de viitor

Cu toate problemele generate de lipsa forţei de muncă calificată, antreprenorii ucraineni caută să identifice noi surse de finanţare pentru dezvoltarea proiectelor aflate în derulare sau pentru start-up-uri.

O sursă de finanţare poate să fie programul COSME 2014-2020 (EU programme for the Competitiveness of Enterprises and Small and Medium-sized Enterprises). Astfel, autorităţile ucrainene au lansat un apel antreprenorilor locali să participe la un nou concurs de propuneri de proiecte 2017 în cadrul programului COSME 2014-2020, organizat de către Comisia Europeană pentru crearea noilor afaceri și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii – „Rețea europeană de incubatoare pentru inovația bazată pe creativitate: turism și modă”.

Citeşte continuarea analizei pe Transilvania Regional Business.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu