Interviu/ Sergiu Dan, preşedinte ACE: “Românii din Ucraina devin victime colaterale în lupta dintre Kiev și Moscova”

Legea 3419-D adoptată de către Parlamentul de la Kiev la 5 septembrie 2017, prevede desființarea treptată a sistemului de învățământ în limba maternă, prin predarea materiilor doar în limba de stat (art. 7 al noii legi adoptate). Reforma se adresează grădinițelor pentru copii, învățământului primar, liceal și universitar, urmând să fie implementată în perioada 2018-2027.

Sergiu Dan, preşedintele Asociaţiei Convergenţe Europene, care a lansat un proiect de sprijinire a şcolilor de limbă română din Ucraina, a analizat perspectivele sprijinirii comunităţii româneşti din Ucraina în contextul noii Legii ucrainene a educației, în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneți care este impactul produs de modificările Legii 4319-D asupra accesului comunităților românești la limba maternă.

Sergiu Dan: Dacă această lege va fi promulgată de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, și va începe procesul de implementare a prevederilor legislative, educația în limba română, dar și în limbile celorlalte minorități naționale din țara vecină, va fi disponibilă doar în grădinițe și școli primare. Această reformă a sistemului de învățământ din Ucraina mai prevede că, în ciclul gimnazial, care urmează să fie introdus în Ucraina odată cu implementarea noii legi, materiile în școlile minorităților românești, de exemplu, vor fi predate în limba de stat, ucraineană, cu elemente în limba română. La nivel regional, unii inspectori școlari explică faptul că, pentru început, în ciclul gimnazial, în școlile minorităților, materiile vor fi predate atât în limba maternă, cât și în limba ucraineană, împărțind orele în așa fel încât copiii să însușească disciplinele în ambele limbi. Subliniez, însă, că aceasta este o variantă vehiculată, propusă în unele regiuni. În ceea ce privește ciclul liceal, care, de asemenea, urmează să fie introdus odată cu implementarea acestei reforme, noua Lege prevede că învățământul se desfășoară în întregime în limba oficială a statului, adică în ucraineană. Din cele menționate mai sus reiese foarte clar că există riscul ca, peste ani, numărul românofonilor din Ucraina să scadă semnificativ și, atunci, chiar vom putea spune că avem în țara vecină o comunitate asimilată ca urmare a legii dezbătute astăzi.

În ce măsură aceste modificări aduc atingere drepturilor minorităților etnice, garantate de Constituția Ucrainei?

Prevederile noii Legi ucrainene a educației, în special Articul 7 al acestui document, încalcă dreptul minorităților de a învăța în limba maternă, drept pe care îl regăsim în Constituția Ucrainei, la Articolul 53, unde se arată că “fiecare persoană are dreptul la educație”. Se mai încalcă, printre altele, Articolul 3 din Declarația Radei Supreme de la Kiev privind naționalitățile din Ucraina, care prevede că “statul ucrainean garantează tuturor popoarelor și naționalităților dreptul la utilizarea limbii materne în toate sferele vieții publice, inclusiv în educație și mass-media”, precum și Articolul 6 din Legea ucraineană privind minoritățile naționale, unde se spune foarte clar că “statul garantează tuturor minorităților dreptul la autonomie națională și culturală, utilizarea și studierea în propria lor limbă sau învățarea limbii sale materne în instituțiile publice sau prin intermediul societăților culturale naționale, dezvoltarea tradițiilor culturale naționale, utilizarea simbolurilor naționale, celebrarea sărbătorilor naționale”. Această nouă Lege a învățământului din Ucraina, adoptată cu voturile majorității Radei Supreme de la Kiev, nu respectă nici Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată de statul ucrainean în 2003, dar nici Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale şi o serie de acorduri bilaterale încheiate de Ucraina cu țările vecine, printre care şi România.

Care este interesul regimului de la Kiev în ceea ce privește îngrădirea accesului la limba maternă a minorităților etnice?

Este foarte evident faptul că, prin această lege, Kievul vrea să reducă din influenţa limbii ruse, însă, din păcate, prevederile legii respective lovesc şi în celelalte minorităţi, iar românii din Ucraina, alături de etnicii maghiari şi reprezentanții celorlalte etnii, devin, astfel, victime colaterale în lupta dintre Kiev și Moscova. Nu cred că statul ucrainean s-ar aventura să se certe cu toți vecinii săi occidentali aplicând în mod intenționat politici de asimilare și deznaționalizare a minorităților, în condițiile în care Kievul are mare nevoie de susținere atât din partea Bucureștiului, cât și a Budapestei sau Varșoviei. Legea a fost gândită pentru a ucrainiza teritoriile rusificate în exces de atât de către Moscova, cât și de care sateliții săi care au condus Ucraina în ultimul timp.

Ce pot să facă autoritățile românești în această situație? Cum ar trebui să gestioneze, din punctul dumneavoastră de vedere, negocierile purtate cu autoritățile de la Kiev?

Cred că Bucureștiul a ajuns în ceasul al 13-lea și sper să își dea seama că politicile sale în ceea ce privește susținerea comunităților istorice au fost, în mare parte, greșite. Nu este normal să avem în instituții guvernamentale sau în Parlament oficiali responsabili de relația cu românii din vecinătate care să nu cunoască situația din comunitățile istorice, să nu se deplaseze în țările vecine pentru a se familiariza cu realitatea de acolo. Am ajuns să avem miniştri, secretari de stat, parlamentari care nu știu să facă deosebirea între Diaspora și comunitate istorică, nu știu că în Ucraina, de exemplu, sunt români care locuiesc, în mare parte, în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Mulți nu știu că Cernăuțiul nu se află în Republica Moldova, ci în Ucraina.  Chiar și în acest context, când este atât de discutată legea educației din Ucraina, au existat reacții și poziții oficiale din partea unor demnitari ai României care au afirmat că în Bucovina de Nord avem 420.000 de români, în condițiile în care formularea corectă este Nordul Bucovinei, pentru că există o singură regiune istorică având acest nume. În plus, comunitatea românească din această zonă, regiunea Cernăuți a Ucrainei, este formată din circa 200.000 de persoane, nu din 420.000. Și sunt multe astfel de exemple. Toate aceste aspecte demonstrează o slabă pregătire a clasei politice românești în ceea ce privește susținerea românilor din vecinătate. Și tot ce poate face România în acest moment este să negocieze cu partea ucraineană, să pună pe masa Kievului toate datele, statisticile referitoare la situația etnicilor ucraineni din țara noastră, să explice prevederile legislative care garantează minorităților naționale din România dreptul la educație în limba maternă și să sugereze alternative la articolele din noua Lege ucraineană a educației care nemulțumesc minoritățile, astfel încât etnicii noştri români din Ucraina să poată beneficia în continuare de școlarizare în limba maternă.

Pentru a dispune de o imagine necesară, vă propun să ne prezentați limitele competenţelor de care dispun autoritățile de la București. În ce măsură aceste limite sunt conștientizate în spațiul public?

Partea română are multe argumente în favoarea sa și a minorității noastre din Ucraina. Este suficient ca negociatorii Bucureștiului, dacă aceștia există, să răsfoiască împreună cu oficialii de la Kiev acordurile bilaterale româno-ucrainene referitoare la respectarea drepturilor minorităților naționale și să așeze în oglindă ceea ce face România pentru ucrainenii de la noi și ceea ce face sau nu face Ucraina pentru etnicii noștri români. Mai există, așa cum am spus mai sus, tratatele internaționale, pe care Ucraina le-a ratificat și și-a asumat, s-a obligat să le respecte. În articolul 12/1 din Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat în 1997, se arată foarte clar că părţile vor colabora în vederea dezvoltării şi punerii în aplicare a standardelor internaţionale privind promovarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor. Articolul 13/1 al aceluiaşi tratat mai spune că, în scopul protecţiei identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internaţionale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor etnice şi anume acele norme şi standarde care sunt cuprinse în Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale, plus alte documente încălcate acum de partea ucraineană prin adoptarea noii Legi a educaţiei. Am văzut în spațiul public tot felul de scenarii de pus în aplicare pentru a pedepsi, cumva, Ucraina, în tot acest context, de la închiderea școlilor ucrainene din România până la denunțarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre București și Kiev. Toate aceste propuneri nu fac altceva decât să înrăutățească și mai mult situația. România nu trebuie și nici nu își poate permite să limiteze drepturile vreunei minorități.

Care este reacția comunității românești din Ucraina față de pericolul asimilării lingvistice a minorităților naționale?

Avem reacții din partea românilor din nordul Bucovinei, și-au manifestat nemulțumirea față de această lege și cei din Maramureșul de peste Tisa, care sunt susținuți în această cauză inclusiv de către autoritățile naţionale și regionale ucrainene. Sunt mai puține reacții din partea etnicilor români din sudul Basarabiei, unde, știm cu toții, situația este mult mai complicată, comunitatea noastră fiind divizată în mod artificial între români și “moldoveni”, iar aici avem o mare problemă, deoarece această divizare continuă să fie tolerată de către autoritățile ucrainene. Românii din regiunea Cernăuți au solicitat președintelui Poroșenko să nu promulge noua Lege a educației, dar au făcut apel și la președintele României, Klaus Iohannis, pentru a interveni pe lângă omologul său de la Kiev, în vederea soluționării acestei probleme. Parlamentarul ucrainean de etnie română, Grigore Timiș, de asemenea, am observat că depune eforturi pentru ca noua lege să nu fie promulgată, solicitând, alături, de un deputat bulgar și unul maghiar, revizuirea și dezbaterea Articolului 7 din Lege, care se referă la componenta lingvistică a acesteia. Cei trei parlamentari au constat o încălcare de procedură în cazul votului asupra Legii educației, deoarece acest articol 7 nu a fost discutat în prealabil.

Care este soluția de compromis care ar putea atenua clivajele și tensiunile generate de modificările aduse legii învățământului?

Nu știu dacă Bucureștiul ia în calcul o soluție de compromis. O idee în acest sens, însă, a venit din partea guvernatorului regiunii Transcarpatia, Hennadi Moskal. Acesta a propus ca noua Lege ucraineană a educației să nu se extindă și asupra limbilor UE. Dar astfel ar fi discrimanţi cei care se declară etnici ruşi sau beloruși. Mai poate fi luată în calcul posibilitatea ca, în școlile minorităților naţionale, materiile să fie predate atât în limba maternă, cât și în limba ucraineană, împărțind orele în mod egal. Acest lucru ar asigura o mai bună cunoaștere a terminologiei și i-ar ajuta pe tinerii etnici români să susțină mai ușor examenele de admitere la facultate.