Ne preocupăm prea adesea de subiecte de presă trecătoare, în loc să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra problemelor importante ale societăţii. Unul dintre subiectele care ar merita o amplă analiză în spaţiul public este reprezentat de multitudinea formelor de hărţuire sexuală pe care le identificăm în comunitățile fundamentate şi întreţinute de structurile dominant patriarhale existente în cadrul culturii locale.

Amplificarea fenomenului hărţuirii sexuale conduce la apariția ierarhiilor de gen, de pe urma cărora victimele sunt supuse în mod constant la traume fizice și emoționale. Simultan, lipsa de sancționare și de semnalare a cazurilor de hărţuirii sexuale de către autorități și membrii comunității, limitează posibilitățile de prevenire a abuzurilor și de protejare a persoanelor supuse la violențe fizice, verbale, emoționale, sexuale.

Recent, campania #metoo a readus în prim plan complexitatea dimensiunii hărţuirii sexuale în cadrul societății, reușind să depășească obstacolele psihologice, emoționale și sociale pe care le întâmpină persoanele agresate în vederea identificării agresorilor într-un spațiu public.

Pornind de la impactul campaniei #metoo, Andreea Bragă, Director Executiv al Centrului FILIA (organizaţie feministă axată pe cercetare, advocacy şi activism), a analizat dimensiunea hărţuirii sexuale în România, în raport cu stereotipurile existente în cultura locală, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

 1

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, consider utilă clarificarea formelor de hărțuire sexuale și a cauzelor care stau la baza apariției acestora, pentru a putea înțelege complexitatea acestui fenomen. Totodată, ce evoluţie a înregistrat dimensiunea violenţei asupra copiilor şi femeilor în ultimii ani?

Andreea Bragă: Hărțuirea sexuală presupune orice comportament nedorit, cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor (Legea 202/2002). Glumele cu tentă sexuală, care te fac să te simți inconfortabil, comentariile cu caracter sexual, folosirea unor porecle sau expresii cu conotații sexuale, comentarii indecente în legătură cu felul în care arăți sau despre viața ta intimă, ciupiturile, mângâierile, atingerile nedorite, apelativele sexiste (“păsărică”, “pisicuță”, “păpușă” etc.), emailurile, mesajele sau scrisorile cu conținut sexual sau cu tentă sexuală, propunerile sau avansurile sexuale directe, insistențele privind începrea unei relații sau acceptarea unei invitații, urmărirea persoanei, atingerile sexuale nedorite, expunerea la afișe sau fotografii cu conținut sexual, emiterea de sunete cu caracter sexual, fluierături, amenințări, constrângeri sau condiționări de acceptarea unor relații de natură sexuală sunt forme de hărțuire sexuală. Toate acestea pot avea loc pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în mediul online, la locul de muncă, în spații publice, în școli, licee sau universități.

Fiind o formă de violență îndreptată preponderent împotriva femeilor, hărțuirea sexuală este rezultatul manifestării relațiilor inegale de putere dintre femei și bărbați. Suntem educați atât în familie, cât și la școală sau în grupul de prieteni că bărbații sunt superiori femeilor, că sunt cei care dețin puterea, iar violența este o formă de manifestare a puterii și de confirmare a acestei puteri. Încă din copilărie vedem în jurul nostru că femeile sunt cele care au grijă de casă și de familie și sunt mai puțin prezente în spațiul public, în viața politică sau în funcții de decizie. Din manualele școlare lipsesc informațiile despre femeile care au contribuit la istoria României sau a lumii și vom vedea că femeile sunt reprezentate majoritar în ipostaze pasive sau în activități de îngrijire, în timp ce bărbații se regăsesc în imagini în care citesc, se uită la televizor sau sunt la locul de muncă. Pe lângă toate acestea vedem la televizor femei în ipostaze de obiecte, care sunt umilite public, femei care sunt agresate în direct și de care râdem, cum râdem și la bancuri despre violuri sau bancuri sexiste. Aceste relații inegale de putere se transpun în comportamente agresive, care încearcă să controloze femeile.

În ce măsură hărţuirea sexuală este prezentă în mediul academic, respectiv în cel politic? Dar în sistemul medical și în cel juridic?

Hărțuirea sexuală este prezentă în toate mediile, însă rămâne în continuare invizibilă din teama de repercusiuni sau pentru că nu există sancțiuni clare împotriva agresorilor. 55% dintre femeile din U.E au fost hărțuite sexual, 75% dintre femeile în poziţii de muncă calificată sau în management de top au fost hărţuite sexual, precum şi 61% din femeile angajate în sectorul de servicii (FRA, 2014).

Un studiu exploratoriu desfășurat de Centrul FILIA în rândul a 668 de persoane din mediul academic ne arată că mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că există hărțuire sexuală în universități. Primele trei obstacole identificate de respondenți sunt: teama că vor exista repercusiuni dacă persoana hărțuită va depune plângere, teama de a fi expusă public ca victimă a hărțuirii sexuale, lipsa sancțiunilor corespunzătoare pentru faptele de hărțuire sexuală.

Care sunt principalele stereotipuri pe care le identificaţi în cadrul societății românești în ceea ce privește dimensiunea hărţuirii sexuale? Cum este percepută femeia în cadrul societăţii?

În primul rând cred că foarte multe persoane nu recunosc toate formele de hărțuire sexuală, așa cum sunt definite de lege, și, pe lângă acest aspect, hărțuirea sexuală este tolerată de cei din jur și invizibilizată. Foarte multe persoane o trăiesc, în special femeile, însă, până la campania #metoo, nu prea au existat discuții în spațiul public despre hărțuirea sexuală ca fiind o problemă. Unul dintre stereotipuri ar fi faptul că, dacă eu nu am fost hărțuită sexual la locul de muncă, înseamnă că nimeni nu a fost sau că, dacă o persoană a fost hărțuită sexual, sigur a făcut ea sau el ceva de a meritat-o, a provocat. Printre stereotipuri ar fi și faptul că hărțuirea sexuală nu se întâmplă în “mediile educate”, că poți să fii hărțuită sexual doar dacă te încadrezi în standardele de frumusețe acceptate la momentul respectiv sau că hărțuirea sexuală se întâmplă numai între persoane de sex opus. Toate aceste stereotipuri există din cauza lipsei noastre de informare despre ce înseamnă hărțuirea sexuală, cum se poate manifesta și care sunt cauzele hărțuirii.

Trăim într-o societate în care 1 din 2 români consideră că violul este justificat în anumite situații (Eurobarometrul 449, 2016) și în care 72% dintre români consideră că o femeie ar trebui să asculte întotdeauna de soțul său (PEW Research, 2017). La fel cum auzim în continuare că “Bătaia e ruptă din rai”, “Dacă nu o bate, nu o iubește”, “Femeia nebătută e ca moara neferecată”. Toate acestea ne arată că societatea se așteaptă ca femeile să fie în continuare supuse bărbaților și nu egale lor. În plus, vedem în reclame și mass media cum femeile sunt tratate ca servitoare sau obiecte sexuale, la care se adaugă presiunea socială de a respecta anumite standarde de frumusețe sau standarde de feminitate.

Care sunt motivele pentru care victimele hărţuirii sexuale refuză să depună plângere împotriva agresorilor?

Teama că vor exista repercusiuni asupra lor, dacă se hotărăsc să depună plângere este unul dintre motive, în special în situația în care se află într-o relație de putere cu agresorul (poate fi un profesor, un superior ierarhic, o persoană publică). Un alt motiv poate fi lipsa de solidaritate din partea martorilor și umilirea publică prin critici și comentarii deplasate pe care le poate auzi din partea celor din jur în cazul în care o persoană depune plângere împotriva agresorului, dar și faptul că se poate expune public, în timp ce nu există sancțiuni clare sau corespunzătoare, iar agresorul nu va păți în cele din urmă nimic.

În continuare, vă propun să vă focalizaţi atenţia asupra componentei de prevenire. Care sunt măsurile pe care le consideraţi oportune pentru a preveni apariţia cazurilor de hărțuire sexuală?

Ar trebui să punem accent pe educația pentru egalitate de gen, să învățăm cât mai devreme că suntem egali, fete și băieți, femei și bărbați și că merităm respect. Să învățăm să recunoaștem diferitele forme de violență îndreptate în mod special împotriva femeilor și fetelor, inclusiv hărțuirea sexuală și să învățăm ce putem face, care sunt pașii care ar trebui urmați pentru a depune o plângere. În acest moment lipsesc din programa școlară informații despre egalitatea de gen sau egalitatea de șanse, cum recunoaștem diferite forme de violență și ce putem face dacă ne confruntăm cu hărțuirea sexuală sau cu alt tip de violență. Prevenirea hărțuirii sexuale poate avea loc și atunci când vom înțelege că este nevoie să ne solidarizăm cu victimele și să nu mai găsim scuze agresorilor. Este nevoie să înțelegem că tăcerea noastră sau lipsa de acțiune, atunci când am fost martori la hărțuire sexuală, nu înseamnă că suntem neutri, ci că luăm partea agresorilor. Prin tăcere în fața unei nedreptăți consolidăm puterea pe care agresorul o are asupra victimei, indiferent că vorbim de hărțuire sexuală sau altă formă de violență.

Campania recentă #metoo a readus în prim plan multitudinea cazurilor de hărțuire sexuală. Cum descrieți dumneavoastră aceasta campanie? Totodată, cum explicați faptul că victimele hărţuirii sexuale au găsit puterea de a prezenta, uneori în mod detaliat, situațiile în care au fost supuse unei forme de hărțuire sexuală?

Campania #metoo a fost rezultatul unei mișcări organice pentru drepturile femeilor, sprijinită pe facilitățile pe care social media le oferă în prezent, de transmitere publică a informației imediat și a funcționat prin efectul bulgărelui de zăpadă. Din ce în ce mai multe femei au avut curajul să se deschidă și să își povestească experiențele de hărțuire sau violență sexuală. Fiind atât de multe voci și atât de multe experiențe asemănătoare, uneori trăite din partea aceluiași agresor, și mai multe femei au început să scrie despre agresiunile trăite din copilărie și până în prezent. Atât de multe femei și fete au scris despre agresiunile sexuale încât a fost șocant să vedem mărturiile în același timp, de parcă aproape nimeni nu a scăpat de hărțuire sexuală. S-a creat sentimentul de solidaritate între femei, pe baza experiențelor trăite, iar această expunere a agresiunilor sexuale a dat curaj și altor femei să scrie despre ce au trăit. Prin crearea acestui spațiu în online de expunere și de solidaritate, s-a creat un spațiu sigur, în care femeile care au trecut prin hărțuire sexuală nu s-au mai simțit amenințate de oprobriul public sau de blamarea victimei.

Din păcate, anumite campanii de informare și prevenire se realizează doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar problemele continuă să persiste. În ce măsură această campanie se poate permanentiza într-o campanie eficientă de informare și prevenire? Ce trebuie făcut pentru a realiza acest lucru?

Poate deveni o campanie anuală de informare și prevenire dacă este preluată de angajatori, de universități, de decidenți și transformată într-un program de prevenire a hărțuirii sexuale, fiind astfel o modalitate de a transmite că hărțuirea sexuală nu este acceptată în acel loc. Atâta timp cât nu se vorbește despre o problemă care, cu ocazia campaniei #metoo, am aflat că este extrem de răspândită în toate mediile, înseamnă că nu este o problemă suficient de importantă pentru cei care decid.

De exemplu, Inițiativa AS, un grup de studente din SNSPA, a inițiat o petiție prin care solicită senatului universității să introducă o politică universitară pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale. Acest document de politică universitară propus de Inițiativa AS cuprinde pe de-o parte acțiuni de informare anuală cu privire la ce este hărțuirea sexuală, care sunt formele sale, ce poți face dacă te confrunți cu hărțuire sexuală în mediul universitar, dar și introducerea unor sancțiuni clare și corespunzătoare faptelor de hărțuire, precum și organisme interne care să ofere consiliere și sprijin. Pentru această petiție au strâns peste 400 de semnături din rândul studenților și profesorilor și au depus-o în mai 2017. Acestă inițiativă civică, pornită din interiorul unei universități, poate deveni un exemplu de bună practică dacă va fi adoptată de senatul universității.

La finalul acestui interviu, vă propun să rezumați într-un răspuns care este mesajul pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l reținem atunci când ne raportăm la dimensiunea hărţuirii sexuale.

Abia am început să vorbim despre hărțuirea sexuală, iar campania #metoo este doar primul pas. Nu  cred că ne putem imagina câte fapte de hărțuire sau agresiuni sexuale rămân ascunse, câte persoane se tem să vorbească, câte abuzuri de putere au loc. Cu siguranță fiecare dintre noi putem acționa împotriva hărțuirii sexuale prin faptul că ne arătăm solidaritatea cu persoanele care au fost hărțuite, că sancționăm public manifestările sexiste și condamnăm comportamentul agresorilor sau că ne alăturăm eforturilor făcute de grupuri de inițiativă, cum este Inițiativa AS, pentru modificarea codului de etică sau acțiunilor coordonate de organizații neguvernamentale pentru modificarea programei școlare și a legislației.

2

Andreea Bragă deţine un doctorat în ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi este interesată de prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, precum şi de promovarea unei abordări feministe incluzive care să ţină cont de intersele diverse ale femeilor.

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu