În ședința din 8 noiembrie a.c., Guvernul a aprobat OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu impact asupra impozitului pentru IMM-uri, impozitului pe venit și contribuțiilor sociale. Printre modificările adoptate, transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor a provocat dezbateri puternice în spațiul public. Patronatele, sindicatele, partidele din opoziție și Președintele Klaus Iohannis au criticat aceasta măsură, semnalând posibilele efecte negative generate asupra economiei.

Radu Cioabu este lector universitar la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București, specialist în fiscalitate și analiză financiară. Expert în cadrul Forumului Tinerilor din România în domeniul financiar.

În interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt, Radu Ciobanu a analizat perspectivele şi provocările privind trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Radu Ciobanu (2)

Vladimir Adrian Costea: Care este motivația trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat? În ce măsură această măsură este una necesară?

Radu Ciobanu: Așa cum este bine cunoscut, în acest moment contribuțiile sociale obligatorii sunt suportate atât de angajat, cât și de angajator. Conform OUG 79/2017 , începând cu 1 ianuarie 2018, contribuțiile de asigurări sociale și contribuţiile de asigurări sociale de sănătate vor fi suportate integral de către angajat, procentul cumulat fiind de 35% din venitul brut al acestuia. Ca și până în acest moment, angajatori vor avea obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţiile sociale datorate de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii.

Este complicat de a spune care a fost exact motivația acestei măsuri, dar putem specula că este posibil ca să ducă la o colectare mai bună a contribuțiilor pentru bugetele de asigurări sociale. Măsura ar trebui să vină la pachet și cu modificarea regimului contribuțiilor cu stopaj la sursă, în sensul în care neplata acestora să fie considerată infracțiune, lucru care teoretic ar duce la o colectare mai bună a contribuțiilor.

Trebuie menționat faptul că neplata contributiilor cu stopaj la sursă a mai fost considerată infracțiune și înainte de anul 2016, până în momentul în care Curtea Constitutionala a decis ca prevederea este neconstituțională, din cauza legislației care nu definea noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere/stopaj la sursă”, lucru a făcut ca norma privind această infracțiune de evaziune fiscală să devină inaplicabilă. Legea 227/2015 privind Codul Fiscal definește totuși din 2016 reținerea la sursă ca fiind metoda de colectare a impozitelor și contribuțiilor sociale obligatorii prin care plătitorii de venituri au obligația, potrivit legii, de a le calcula, reține, declara și plăti. În condițiile în care acest element care a stat la baza neconstituționalității a fost definit, atunci poate fi reintrodusă și infracțiunea în această cauză.

Dacă cele declarate de reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice sunt adevărate, și anume faptul că peste 150.000 de angajatori aveau întârzieri sau datorii neplătite în ceea ce privește contribuțiile sociale, atunci acest pachet de măsuri poate rezolva acest lucru și este necesar.

Care sunt avantajele și dezavantajele pe care această măsură le generează? Care este impactul generat asupra economiei?

Din punctul meu de vedere, există câteva avantaje ale acestei măsuri. În primul rând coroborând cu ceea ce am enunțat mai sus, introducerea și unei clauze penale pentru societățile care nu virează contribuțiile angajatului reținute la sursă ar determina o colectare mai bună și mai rapidă. Nu trebuie ascuns faptul că există angajatori care întârzie plata contribuțiilor (cele ce cad în sarcina angajatorului) pentru a plăti cu prioritate la furnizori, la bancă sau alte datorii de exploatare.

În al doilea rând, existența contribuțiilor sociale doar în sarcina angajatului conferă o imagine mai bună a costurilor salariale pentru angajatori. Un investitor va ști, din 2018, ca oferind, de exemplu, un salariu brut de 4000 lei lunar, cam acesta este și costul lui real cu acel angajat. Am spus aproximativ, pentru că totuși există în continuare o contribuție suportată de angajator și anume contribuția asiguratorie pentru muncă, în cuantum de 2,25% din venitul brut al angajatului.

Un alt avantaj este și reducerea numărului de contribuții de la 9 la 3. Asta nu înseamnă că și sarcina fiscală se reduce, ci doar numărul acestora.

În condițiile modificărilor actuale, începând din anul 2018, pentru ca un salariat să beneficieze de același venit net, trebuie ca angajatorul să crească venitul brut al salariatului având în vedere noul nivel al contribuțiilor. Astfel, dacă angajatorul dorește menținerea în 2018 a venitului net din 2017, costul salarial cu angajatul respectiv rămâne același. Este doar o reașezare fiscală prin care contribuțiile sociale sunt suportate doar de angajat, măsură ce vine la pachet și cu reducerea impozitului pe venit la 10%.

În ceea ce privește dezavantajul, principala problemă o reprezintă situația în care angajatorul nu dorește creșterea salariului brut al angajatului astfel încât acesta să beneficieze de același venit net. În aceste condiții, angajatul va avea un venit mai mic, statul va colecta mai puțin, iar diferența este… în buzunarul patronului (care va ieși în câștig).

În ce măsură rezultatele se vor vedea în “buzunarul” angajatului?

În mod normal, dacă toți angajatorii vor majora venitul brut pentru a ține cont de această reașezare fiscală, nimeni nu va avea de pierdut. Angajatul va avea tot atâția bani în buzunar, statul va colecta la fel, și patronul va avea aceleași costuri salariale.

Există și unele categorii de salariați care ar putea avea o diminuare a veniturilor nete și aceștia sunt cei care sunt scutiți momentan de impozit (domeniul IT, cercetare și turismul sezonier). Aici este posibil ca venitul lor să scadă cu 6% prin faptul că impozitul pe venit s-a redus de la 16% la 10%. Totuși să nu uităm că aceștia beneficiază de o facilitate fiscală prin scutirea de impozit pe venit, spre deosebire de toți ceilalți contribuabili, deci asistăm doar la o reducere a acestei facilități cu 6%.

Vor fi nevoiți angajații să stea la cozi pentru plătirea contribuțiilor?

Nu există așa ceva. Așa cum am explicat și la început, reținerea și plata contribuțiilor și impozitului către stat este în sarcina angajatorului, ca și până acum.

În ce măsură angajatorii vor dispune de oportunitatea de a reduce salariile angajaților, ca urmare a adoptării acestei măsuri?

Din punctul meu de vedere, nu cred că angajatorii se vor prevala de aceste noi prevederi pentru a obține un câștig sau vor fi foarte puțini. Deja marii angajatori din economie au anunțat că se vor conforma acestor modificări astfel încât salariații să nu aibă de suferit.

În ce măsură trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat (des)/ (în)curajează munca la negru?

Având în vedere că angajatorii vor avea aceleași costuri cu salariile în cazul în care vor crește salariul brut, nu vâd cum măsura va încuraja munca la negru. Totodată să nu uităm de OG 4/ 2017 care reglementează contractele part time, conform căreia angajatorul suportă contribuțiile sale la nivelul salariului minim pe economie dacă salariatul acestuia este angajat cu contract cu timp parțial și venitul brut este sub acest plafon. Această măsură se menține și în varianta nouă a Codului Fiscal pentru anul 2018, deci pe undeva va determina angajatorii să renunțe la eventuale „angajări la negru”.

Care sunt perspectivele și provocările pe care le identificați asupra economiei românești?

În momentul actual, economia are un caracter prociclic, având aceeași evoluție ca în perioada 2005-2008. Se așteaptă ca economia României să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa (peste 5%). Măsurile fiscale ar trebui să aibă un caracter contra ciclic. În acest sens, politica fiscală ar trebui să intervină în uniformizarea ciclului afacerilor. Aceasta poate utiliza impozitele și cheltuielile bugetare pentru a corecta decalajele existente. Având în vedere aceste considerente, creșterea plafonului la 1.000.000 euro pentru microîntreprinderi și impozitarea tuturor acestor societăți cu 1% din cifra de afaceri, vine ca o măsură prin care se incurajează antreprenoriatul, dar oare este sustenabilă bugetar de termen lung?

Totodată sunt de apreciat modificările aduse codului fiscal în materie de impozit pe profit în vederea limitării transferului profitului obținut în România către societățile mamă ale multinaționalelor. Totodată o întărire a legislației prețurilor de transfer ar trebui realizată.

Cum comentaţi reacția societăţii civile şi a sindicatelor? Dar faţă de poziţia Preşedintelui Klaus Iohannis?

Nu doresc să comentez reacțiile liderilor politici, administrației prezidențiale sau a sindicatelor. Consider în același timp că ar trebui să existe o mai bună comunicare din partea Guvernului a acestor noi măsuri fiscale și consider că orice modificare legislativă ar trebui anunțată din timp, astfel încât economia să se adapteze până la implementare.

Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului şi nu implică instituţiile cu care acesta este asociat.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu