Ne preocupăm prea adesea de subiecte de presă trecătoare, în loc să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra problemelor importante ale societăţii. Unul dintre subiectele care ar merita o amplă analiză în spaţiul public este reprezentat de multitudinea formelor de inegalitate de gen pe care le identificăm în comunitățile fundamentate şi întreţinute de structurile dominant patriarhale existente în cadrul culturii locale.

Amplificarea fenomenului discriminării de gen conduce la apariția ierarhiilor de gen, de pe urma cărora victimele sunt supuse în mod constant la traume fizice și emoționale. Simultan, lipsa de sancționare și de semnalare a cazurilor de inegalitate de gen de către autorități și membrii comunității, limitează posibilitățile de prevenire a abuzurilor și de protejare a persoanelor supuse la violențe fizice, verbale, emoționale, sexuale.

Pornind de la complexitatea dimensiunii ierarhiilor de gen, Laura Grünberg, conferenţiar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti şi professor asociat la SNSPA, a analizat perspectivele şi provocările privind rolul femeii în familie şi societate, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

1

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să ne spuneți care au fost principalele momente care au influențat percepția despre rolul femeii în familie și în societate. Care au fost schimbările majore care au dus la emanciparea femeii?

Laura Grünberg: Tot ce s-a întâmplat în decursul timpului privind emanciparea anumitor grupuri minoritare precum femeile a fost şi este rezultatul unui cumul de factori. Istoria feminismului este o fascinantă poveste în care se contopesc o serie de conjuncturi  (lideri mai deschişi la minte, nişte mame, soţii sau amante influente sau pur şi simplu nişte femei curajoase, cu viziune şi spirit civic), contexte politice (regimuri mai conservatoare sau mai liberale, democratice) sau contexte economice (de exemplu perioade de război când bărbaţii mureau masiv pe front şi femeile intrau de voie de nevoie în diverse munci şi activităţi din viaţa publică).  Nu aş neglija nici rolul pe care l-a avut ştiinţa şi tehnologia – să ne gândim doar ce a însemnat pentru mişcarea de emancipare a femeilor invenţia biberonului şi sterilizării sau pilulele anticoncepţionale. Progresele din ştiinţă şi tehnologie au permis în timp femeilor să aibă control asupra vieţii lor, trupurilor lor, să  aibă posibilitatea să iasă din casă şi să muncească sau să protesteze mult mai uşor.

Percepţiile se schimbă. Greu dar se schimbă. De multe ori schimbări vizibile apar după schimbări normative importante: dreptul la educaţie, la vot, la proprietate au “forţat” şi schimbările de mentalităţi şi de percepţie asupra locului femeilor în societate.

Cum a fost (re)definit raportul de gen în cadrul familiei?

Familia ca instituţie socială a fost şi este într-o permanentă dinamică, deci rolurile dintre bărbaţi şi femei în familie, raporturile de putere dintre ei atât în sfera privată, cât şi în cea publică au fost într-o permanentă schimbare. Există multe tipuri de aranjamente familiale dacă ne uităm în istorie, facem apel la diverse studii de antropologie culturală sau dacă revizităm cărţi de literatură din diverse perioade. Sunt societăţi primitive cu roluri de gen inversate în raport cu ceea ce considerăm noi a fi normal. Sunt istorici care susţin că a existat o perioadă de matriarhat.

Dacă ne uităm în România de la perioada în care femeile puteau fi bătute de soţi, dar cu un băţ care să nu fie mai gros decât degetul mare la legislaţia de azi privind violenţa domestică este evident progresul. Chiar dacă încă nu suntem mulţumite şi vrem ca semnarea Declaraţiei de la Istanbul (asta tot apropo de schimbare!)  să fie cu adevărat transpusă în practică, nu putem să nu recunoaştem paşii importanţi făcuţi.

Negocierea rolurilor şi raporturilor de putere din cadrul familiei se face permanent atât prin politici micro, dar şi prin intervenţia la nivel macro. De la o generaţie la alta valorile se schimbă, stereotipurile de gen se reaşează, legislaţia se înbunătăţeşte. Azi se investeşte mult efort în zona găsirii politicilor potrivite de echilibru al vieţii de familie cu carieră – temă aproape inexistentă pe agenda mişcării de femei acum un deceniu. Aş zice că astăzi problema de adaptare la noile raporturi de gen din societate este mai mult în curtea bărbaţilor. Mai educate, profitând de beneficiile a 4 valuri de feminism, femeile cer nu doar drepturi, dar responsabilităţi egale în familie între ele şi partenerii lor.

Care au fost reformele implementate în societatea românească și în spațiul european pe fondul emancipării femeilor?

Dacă vă referiţi la perioada de după 1989 aş spune că sunt câteva momente esenţiale. Au intervenit schimbări importante ale cadrului normativ: Legea Egalităţii de Şanse, legislaţia privind violenţa domestică, introducerea concediului parental, tentativele de impunere a unor cote de femei în politică. Aş menţiona la capitolul de reuşite construcţia unui feminism academic solid: şcoli de învăţământ superior (SNSPA sau Universitatea din Bucureşti) unde există masterate şi doctorate de profil cu tradiţie deja; colecţia “Studii de Gen” de la Polirom (coordonată de Mihaela Miroiu) unde se publică de ani de zile cărţi de profil; revista de profil AnaLize. Journal for gender and Feminist Studies (www.analize-journal.ro).

Mişcarea de femei din România a fost de asemenea sprijinită după 1989 (mai ales dinafară) să se profesionalizeze, să se instituţionalizeze. Momentul aderării României la UE (2007) a însemnat de asemenea o cotitură în ce priveşte obligativitatea unor norme şi reglementări legate de egalitatea de gen. A fost înfiinţat în perioada aceea ANES-ul, CNCD-ul, instituţii care să susţină şi să completeze eforturile societăţii civice. Chiar dacă ciupercăria instituţională în materie de egalitate de şanse are şi efecte perverse (ca de exemplu povestea cu “expertul de gen” inclus în nomenclatorul meseriilor, dar pentru a cărui formare se întâmplă lucruri absolut dubioase), nimeni nu poate spune că s-a stat pe loc.

Care sunt tendințele actuale privind opțiunea femeilor pentru familie și carieră? Care sunt obstacolele pe care femeile le întâmpină pentru a se dedica familiei și carierei?

Trăim astăzi într-o societate în care femeile sunt tot mai prezente pe piaţa muncii. În ciuda persistenţei unor segregări de gen, diferenţieri salariale şi mai ales a unui decalaj de participare la managementul de top, tot mai multe femei reuşesc să îmbine viaţa profesională de succes cu familia. Dar fac asta greu şi nu există politici publice care să le sprijine. Fac asta amânând primul copil, căsătorindu-se mai târziu. Persistă de asemenea încă o serie de atitudini prejudicioase. A fi mamă e adeseori un potenţial dezavantaj pe piaţa muncii, iar a fi tată e un avantaj.

Femeile fac în medie mai multă muncă domestică decât bărbaţii. Persistă deci o serie de mecanisme discriminatorii: standarde duble, plafon de sticlă, hărţuire sexuală, diverse forme de discriminări explicite, dar mai ales implicite şi subtile care nu sunt bine cunoscute şi recunoscute. Echilibrul familie-carieră este încă utopie şi asta nu doar în România. Dar deja se discută despre asta mai mult, se fac cercetări, circulă o serie de bune practici (program flexibil, încurajarea bărbaţilor de a lua concedii de creşterea a copiilor, introducerea unor tematici de acest fel în şcoala primară şi gimnazială).

În ce măsură egalitatea de gen este respectată în societatea actuală?

Dacă citim Indexul Egalităţii de Gen pe 2017 produs de Institutul specializat de la Vilnius (European Institute for Gender Equality), deşi nu mai suntem pe ultimul loc, ca acum 2 ani, România nu stă grozav în raport cu alte ţări din UE. În ciuda faptului că egalitatea de gen este printre valorile şi principiile fundamentale ale UE, în ciuda progreselor incontestabile din ultimele decenii, în ciuda unei senzaţii generale că lucrurile s-au rezolvat în domeniul egalităţii de şanse, statisticile (OECD, WEF, EIGE, etc) arată că nici o ţară din lume/din Europa nu a rezolvat “gender gap”, nu a ajuns la egalitate de gen.

Mai mult, în acest ritm al schimbării, previziunile globale arată că ar fi nevoie de exemplu de aproximativ 70 de ani ca să se ajungă la salarii egale sau de 40 de ani ca să fie munca domestică împărţită egal  (sursă: The World s Women’ s 2015. Trends and Statistics ). Oricum stăm mult mai bine la capitolul egalitate de jure decât la egalitatea de facto.

Care sunt perspectivele pe care le identificați în privința garantării egalității de gen?

Mai e cale lungă până să trecem de la reprezentare descriptivă la reprezentare subtanţială.  Deci nu doar să numărăm femeile comparativ cu bărbaţii (deşi şi la acest capitol nu stăm prea bine în ce priveşte accesul la lidership) ci să vedem şi conţinutul discursurilor publice ale celor care le reprezintă (sau nu) interesele în funcţii de conducere.

Mai sunt multe de făcut până când  legile vor fi făcute pentru a fi respectate în România – astfel încât cadrul normativ destul de bun pe care îl avem să fie cu adevărat pus în practică. Ostilitatea faţă de feminism, venită din perpetuarea unor prejudecăţi încă joacă feste mişcării de femei de la noi.

Ar trebui să apară o clasă de politiciene (şi politicieni) cu adevărat instruiţi şi sensibili la problematica egalităţii de şanse care să promoveze acele schimbări care să producă acele diferenţe… care să facă o diferenţă.

Laura Grünberg este  preşedinta Societăţii de Analize Feministe AnA şi redactor şef al revistei “AnaLize. Journal for Gender and Feminist Studies” (www.analize_journal.ro).  Numeroase cercetări şi publicaţii în domeniul feminismului, studiilor de gen, educaţiei  dar şi literaturii pentru copii . A coordonat în timp diverse proiecte sensibile la problematica de gen atât la nivel naţional dar şi internaţional, fiind  o perioadă coordonator de programe la UNESCO-CEPES. Implicată de mulţi ani atât în feminismul academic cât şi  în cel activist din România.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu