Propunerea de Directivă a Parlamentului Europeană și a Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală (Bruxelles, 14.9.2016, COM (2016) 593 final), aduce în discuție viziunea Comisiei Europene “pentru adaptarea anumitor excepții și limitări la mediul digital și la cel transfrontalier, precum și măsuri pentru facilitarea anumitor practici de acordare a licențelor în ceea ce privește difuzarea operelor aflate în afara circuitului comercial și disponibilitatea online a operelor audiovizuale pe platforme de video la cerere, în scopul asigurării unui acces mai larg la conținut”. Propunerea Comisiei de reformă a legii copyright-ului în UE a generat tensiuni în spațiul european, principala critică adusă fiind reprezentată de amenințarea dreptului la link și a dreptului la upload.

Alin Popescu are o experiență de 15 ani ca avocat implicat exclusiv în materii legate de internet și afaceri online. A redactat proiecte legislative în acest domeniu, a scris cărți despre problemele juridice ale afacerilor online, a vorbit la sute de evenimente în calitate de specialist invitat, a consiliat câteva dintre cele mai mari companii de internet în lume și a ajutat la înființarea și dezvoltarea, de-a lungul anilor, a asociațiilor reprezentative pentru industria de publicitate online din România (IAB România) sau publishing-ul online din România (BRAT). În ultimii 10 ani, a fost CEO al Avocatnet.ro, proiectul online care explică legislația, lunar, pentru milioane de români. Alin a comentat pentru Europunkt, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pe marginea perspectivelor şi provocărilor generate de necesitatea reformei copyright în Uniunea Europeană.

1

Vladimir Adrian Costea: Care sunt principiile și justificările care delimitează proprietatea intelectuală în genere, atât în plan teoretic, cât și în cel practic?

Alin Popescu: Simplist, ideea de proprietate intelectuală ne permite să beneficiem, moral sau material, de rezultatele muncii noastre creative. Spre deosebire de produsele palpabile pe care le presupune proprietatea tradițională, proprietatea intelectuală se construiește în jurul ideilor și, mai ales, în jurul expresiei reale a acestor idei.

Dacă e să vorbim despre dreptul de autor, e de reținut faptul că el protejează expresia unei idei (ex. O operă originală, scrisă pe o foaie de hârtie) și nu ideea în sine, a cărei formă e foarte dificil de probat atunci când e “doar în capul cuiva”.

În trecut, era relativ ușor să probezi existența unei opere tocmai pentru că între original și copii existau nenumărate metode de diferențiere. Astăzi, însă, lucrurile s-au complicat extrem de mult, odată cu apariția tehnologiei, cu evoluția vieții spre o direcție în care mixul media este, mai degrabă, o nouă formă de limbaj, precum și cu definirea unor poziții extrem de bine conturate în care se situează actorii concurenți ai lumii creative.

Astăzi, bătălia din jurul conceptului de proprietate intelectuală este, într-un fel, o adevărată luptă pentru libertatea de exprimare în mediul online, înainte să fie o problemă de drept. Se folosesc termeni cu specific imens de PR, așa cum e ideea de piraterie, pentru a demoniza, într-un fel nemaiîntâlnit până acum, fapte care, altfel, sunt similare unor furturi „tradiționale”.

Trăim într-o lume în care ideile sunt, de multă vreme, adevăratul combustibil al vieții. E de înțeles, deci, cum de lumea noastră se creionează din ce în ce mai mult prin referire la idei și concepte abstracte. Ori, tocmai acest specific e de natură să pună ideea de proprietate intelectuală pe un piedestal pe care n-a mai fost niciodată: piedestalul unui adevărat pilon al lumii moderne.

Care sunt principalele argumente “pro” și “contra” identificate în cadrul acestor abordări juridice privind proprietatea intelectuală?

Probabil că, dincolo de argumente, de importanță mai mare sunt părțile implicate într-o astfel de dezbatere. Și e interesant de văzut cum, dincolo de autori, vocale sunt mai degrabă companiile care le reprezintă acestora drepturile, precum și autoritățile (exemplu recent ar fi propunerile aduse de Parlamentul European, cu privire la reforma dreptului de autor), a căror concepție referitoare la dreptul de autor, mai ales, e desprinsă parcă dintr-o distopie în care companiile au devenit actorii principali ai sistemului de justiție.

Mulți oameni cred că dreptul de autor ar trebui să fie unul absolut. Că nimeni și nimic n-ar trebui să se atingă de opera unui autor și că n-ar trebui să existe excepții de la acest drept. Știu chiar și companii, în România, care consideră că o hotărâre judecătorească ori un text legislativ sunt aflate sub “dreptul lor de proprietate”, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.

La extrema cealaltă se află oamenii care consideră că dreptul de autor n-ar trebui să existe, ca orice formă de drept de autor e o încălcare a libertății de expresie a cuiva și că, prin impunerea unui astfel de drept, societatea modernă inhibă inovația.

Care sunt principalele temeiuri care ar trebui să stea la baza reglementării dreptului la proprietate intelectuală în spațiul european şi cel internațional?

În realitate, cred că opinia moderată trebuie să primeze. E greu să scrii o carte, ani de zile, iar alții să beneficieze gratuit de lucrurile scrise acolo. E greu să investești în formatarea, marketarea și distribuirea unei cărți, iar alții să descarce gratuit cartea în cauză. Munca, indiferent de obiectul și rezultatul ei, ar trebui să fie premiată, nu ignorată.

Cred că societatea noastră trebuie să găsească un echilibru între premierea muncii și apărarea dreptului la libertatea de expresie. Mai cred că noi, ca oameni moderni, ar trebui să începem să vedem că informația, chiar dacă acum e obiectul unei inflații fără precedent, și-a păstrat valoarea.

Care este impactul pe care aceste interpretări îl generează la nivelul societății? Care sunt tendințele pe care le identificați în societatea digitală?

E important ca politicienii să înțeleagă că astăzi, spre deosebire de trecut, munca lor nu creează doar o societate mai bună, ci și un potențial viitor mai bun. Politicienii noștri ar trebui să înțeleagă că, dincolo de lobby și presiunea unor grupuri de interese, în spatele unor texte legislative ar trebui să stea, în primul rând, binele public.

Da, trăim vremuri în care ideea de piraterie online, cu tot PR-ul negativ din spate, nu poate fi aplaudată folosind argumente solide. Nu, nu e normal să putem descărca ori viziona filme, gratuit, fără să ne punem măcar problema că un astfel de comportament i-ar putea leza pe alții. Gratuitatea, în sine, nu e un concept sănătos pentru o societate, pentru că nu e sustenabil pe termen lung. Dacă nimeni nu plătește pentru nimic, atunci oamenii vor înceta să-și extindă limitele, vor înceta să creeze și, implicit, vor înceta să evolueze.

În același timp, însă, eu unul găsesc obscen ideea că, implicat într-un proiect de cercetare, aș cheltui 800 de dolari pe un articol de 20 de pagini necesar în cercetarea mea. Nu cred că sunt motive suficient de multe care să justifice impunerea unui astfel de preţ pentru expresia unei idei. Dacă ideea e atât de bună, atunci cu siguranță că poate beneficia, la momentul nașterii ei, de protecția unor instrumente mult mai sofisticate precum brevetul de invenție.

Cred că, de fapt, problema majoră constă în concentrarea fără precedent a puterii de distribuție în grădina unor mamuți mondiali, care sunt responsabili astăzi de marea majoritatea a materialelor cu adevărat valoroase publicate în lume. Trăiește ecosistemul de cercetare datorită acestor companii? Trăiesc aceste companii datorită ecosistemului de cercetare? E, mai degrabă, o întrebare filosofică, deși mi-aș dori, la un moment dat, să înțeleg cu adevărat cine e găina și cine e oul în această paradigmă.

În ce măsură reforma copyright în UE poate afecta libertatea utilizatorilor în mediul online?

Unul dintre punctele centrale ale acestei reforme are la bază răsturnarea unui principiu vechi “de când internetul”, acela că un găzduitor de conținut generat de utilizatori nu este obligat să monitorizeze în mod activ conținutul încărcat în platforma sa. El trebuie să reacționeze la plângerile părților prejudiciate și există, recunoscute în actuala legislație privind comerțul electronic, câteva situații în care acest găzduitor răspunde pentru conținutul urcat în platforma sa.

Noua legislație vine să răstoarne acest pilon pe care a fost construit internetul modern și impune găzduitorilor de conținut ideea de monitorizare activă, cu obligația de a îndepărta conținutul care încalcă dreptul de autor al altcuiva.

În termeni cât se poate de simpli, o astfel de obligație se traduce prin privatizarea justiției. O entitate privată trebuie să decidă, prin forțele sale, dacă un conținut încalcă dreptul de autor al cuiva sau nu. Și va taxa, de cele mai multe ori, mult mai multe situații decât e nevoie, tocmai pentru că sabia unei sancțiuni importante îi atârnă deasupra capului. Într-o astfel de lume, ideile vor înceta să mai curgă libere. Și, la drept vorbind, atunci când ideile nu mai curg într-un flux continuu, lumea se oprește și moare. Începe un nou Ev Mediu.

Și asta e opinia mea că ar putea genera noua legislație privind reforma dreptului de autor, așa cum e ea discutată acum la nivelul autorităților UE.

Din punct de vedere juridic, în ce măsură considerați necesară reforma copyright în UE?

Am crezut și voi crede întotdeauna că legile trebuie adaptate la prezent și pregătite pentru viitor. Este, deci, de aplaudat orice dorință de îmbunătățire a unei legi. Doar că, în acest caz, nu vorbim despre o îmbunătățire, ci despre o demolare a principiilor pe care funcționează lumea modernă. Sigur, putem accepta ca lumea nouă are nevoie de explozia lumii vechi, doar că, aplicând același principiu, am putea începe să credem și că lumea veche, obișnuită cu privilegii și monopoluri, încearcă să-și păstreze, prin intermediul unui lobby extrem de puternic, statutul pus astăzi serios în pericol.

 

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu