În ultimii ani, scandalurile legate de corupţia şi impostura din învăţământul românesc au ţinut prima pagină a publicaţiilor din România. Ele au antrenat cu sine, pe lângă spectaculoase răsturnări de situaţie în plan politic, şi apariţia unor discuţii mai mult sau mai puţin pertinente despre calitatea învăţământului românesc.

Stoica Cristinel Popa este politolog, activist ONG şi preşedintele Asociaţiei Euroteens din Brăila. A fost bursier și este absolvent a trei universități americane: Stanford University (B.A.), Harvard University (M.P.P.) și University of Texas în Austin (M.A.), unde a fost si asistent universitar. Are 29 de ani și după opt ani de studii în Statele Unite ale Americii s-a întors în 2015 în România pentru a forma generațiile tinere prin intermediul mediului academic si al sectorului ONG. Cu burse şi alte finanţări, a urmat programe internaţionale de instruire, cercetare şi voluntariat în 26 de ţări pe cinci continente: Europa, Asia, Africa, America de Nord şi America de Sud.

Vorbeşte fluent două limbi străine și a publicat trei cărţi academice. Bursele sale obtinute pe parcursul carierei însumează peste jumătate de milion de dolari. Printre distincţiile pe care le-a primit se numără absolvirea „cu onoruri“ a licenţei la Stanford University, alegerea ca „cel mai probabil să fie un viitor preşedinte al ţării sale“ de către colegii de la Harvard University şi „Premiul de Excelenţă pentru Studenţii Angajaţi“, oferit de către Departamentul de Resurse Umane de la University of Texas. Astăzi este asistent doctorand la Universitatea „Dunărea de Jos“, din Galați, unde predă seminarii în diverse științe sociale și își face doctoratul în istorie.

Pornind de la propria sa experienţă, Stoica Cristinel Popa a analizat avantajele şi dezavantajele învăţământului românesc, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

1

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, te rog să ne descrii din propria experiență unde se situează învățământul românesc în spațiul european și cel internațional.

Stoica Cristinel Popa: Orice sistem de învățământ are două părți sau două componente dacă doriți. Pe de o parte ai elitele, vârfurile, iar pe de altă parte ai majoritatea. Când vine vorba de învățământul preuniversitar, elitele României, olimpicii sau cei care câștigă premii internaționale, sunt într-adevăr la același nivel cu elitele lumii. Același lucru nu este valabil însă când vorbim de majoritate, știindu-se faptul că la testele PISA și orice alte examene internaționale România se clasează foarte prost. Când vine vorba de sistemul universitar, din păcate, atât elitele, cât și majoritatea în cazul României sunt cu mult sub cele europene și americane. Nu avem și nu am avut niciodată universități în clasamentul Shanghai, nici în clasamentul general, nici în cel pe domenii, iar în condițiile actuale acest lucru nu se va schimba în viitorul apropiat. În alte clasamente mai puțin importante și mai puțin respectate la nivel internațional am mai avut câte o universitate strecurată, dar acest lucru nu poate schimba imaginea de ansamblu a sistemului universitar românesc.

Care sunt avantajele și dezavantajele pe care le-ai întâlnit în sistemul românesc de educație?

Avantajele sunt că la nivel preuniversitar avem standarde destul de înalte pentru matematică și alte științe exacte, dar și faptul că predăm limba engleză destul de bine per total. În SUA, dar și în cadrul programelor europene, am putut interacționa cu oameni din toată Europa și am remarcat faptul că cel puțin în zona Europei de Est, România predă cel mai bine limba engleză. Nivelul nostru este în medie cu mult peste cel al vecinilor noștri, iar acest lucru este confirmat și de către statisticile oficiale europene.

Dezavantajul sistemului preuniversitar de educație din România este acela că elevii nu își pot alege materiile, sunt blocați de la început pe o traiectorie. Ori învață mai mult științe exacte pe tot parcursul liceului, ori învață mai mult științe sociale. Cu excepția câtorva „rebeli” care se transferă de la un profil la altul în ciuda obstacolelor instituționale și a opoziției profesorilor, eu fiind unul dintre ei, majoritatea elevilor nu au acest lux.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă un adolescent de 14-16 ani a luat o decizie proastă la începutul liceului și a ales un profil care ulterior se dovedește a fi complet nepotrivit pentru el, nu există remedii care să rezolve această situație.

Deși mulți consideră alte dezavantaje ale sistemului preuniversitar românesc ca fiind mai importante, precum proasta calificare a cadrelor didactice, programa depășită, infrastructura proastă etc., eu aș susține ideea că inflexibilitatea sistemului preuniversitar este de departe cea mai mare problemă. El nu doar garantează faptul că mulți tineri petrec cei patru ani de liceu studiind lucruri care îi interesează puțin sau deloc, dar și incapacitatea lor de a urma cursuri predate de către profesori mai calificați. În SUA de exemplu, elevul poate în orice semestru să își aleagă cursurile și profesorii. Într-un semestru pot alege să studieze mai multă geografie, în altul mai multă fizică, iar în altul mai multă spaniolă. Totul este flexibil, iar scopul este acela de a permite elevului să studieze ceva ce îl interesează și îl stimulează cu adevărat. În cazul României un astfel de sistem ar putea remedia parțial și multe dintre celelalte probleme cu care se confruntă. Cam așa evaluez eu sistemul preuniversitar românesc cu bune și cu rele.

Când vine vorba de sistemul universitar românesc, situația însă stă cu totul altfel. După doi ani de studiu în universitățile din România încă mai încerc să identific avantajele sale față de cel din SUA sau Europa de Vest… este posibil ca ele să nu existe. Nu vreau să spun că sistemul universitar românesc ar fi cel mai prost din lume pentru că nu este. În schimb, în comparație cu cel american sau vest-european nu văd din ce punct de vedere ar putea fi mai bun. Ei fac totul mai bine, mai eficient, mai durabil, mai flexibil, au salarii mai mari, investițiile în infrastructura educațională sunt la cu totul alt nivel, se forțează să inoveze în mod constant metodele de predare, nepotismul și corupția sunt ținute sub control, iar studenții vin la curs pentru că știu faptul că diploma lor va avea valoare.

Care sunt principalele provocări cu care se confruntă învățământul românesc în zilele noastre?

Așa cum am menționat deja, problemele învățământului românesc sunt multe și severe. În schimb, nu cred că poți începe cu toate odată, trebuie să te axezi pe puncte cheie ce pot întoarce roata ruginită și blocată numită sistemul de învățământ românesc. Consider că rezolvarea problemei generalizate a plagiatului este unul dintre punctele cheie ce trebuie abordate înainte ca sistemul per total să poată deveni mai bun.

Care sunt măsurile pe care le consideri oportune pentru rezolvarea anumitor probleme din învățământul românesc?

Plagiatul trebuie smuls din rădăcini. Ce înseamnă asta? Se referă la nevoia verificării tuturor doctoratelor obținute în România din 1990 încoace. Orice altă măsură ar fi ceva de suprafață, superficial, inutil, pentru impresie artistică. Este ca atunci când mecanicul îți spune că ai daună totală la mașină. Dacă schimbi bara sau vopsești o aripă este inutil, mașina oricum nu va funcționa.

La finalul acestui interviu, te rog să ne spui de ce ai ales să studiezi la Stanford, Harvard și Universitatea din Texas. Totodată, care au fost motivele care te-au determinat să te reîntorci în România?

Din adolescență m-am implicat în mod voluntar în viața comunității și țării mele dintr-un sentiment sincer de patriotism. Mi-am dorit să studiez la cele mai bune universități din lume din două motive:

1. Pentru a-mi demonstra mie că pot fi unul dintre cei mai buni și că mă pot ridica la nivelul celor mai buni americani, europeni sau asiatici. Astfel, am ales să studiez în SUA pentru că cele mai bune universități din lume sunt acolo momentan. Dacă aș fi trăit acum 100 de ani, cu siguranță mi-aș fi dorit să studiez la universități precum Sorbonne, deoarece erau cele mai bune la momentul respectiv.

2. Pentru a învăța cât mai multe înainte de a mă întoarce acasă în scopul punerii în practică a celor învățate spre binele comunității și al țării. În consecință, întoarcerea mea acasă a fost un lucru natural, pe care mi l-am dorit dintotdeauna, deși obstacolele pe care a trebuit să le înfrunt au fost imense și ridicole în același timp (probleme cu echivalarea diplomelor, imposibilitatea de a preda conform pregătirii mele etc.) Cu toate astea, sentimentul sincer de patriotism a învins. Dragostea de țară m-a ajutat să suport umilințele venite din partea sistemului. Mă interesează de acum înainte să activez în mediul academic și sectorul ONG din zona Brăila-Galaţi de unde provin. Consider că și zonele periferice ale României merită o a doua șansă.

 

Tags: , , , ,

 

1 comentariu

  1. florin alexandru spune:

    Acestea au fost adevaratele beneficii ale integrarii europene, ale „Europei unite”:

    https://www.youtube.com/watch?v=uUzydWXMccQ

Lasă un comentariu