Reuniunea Consiliului European de la sfârşitul săptămânii curente va avea pe agendă numeroase subiecte, de la Brexit la migraţie, însă cel mai probabil capul de afiş va fi ţinut de inaugurarea Cooperării Structurate Permanente (PESCO), în domeniul militar.

Confruntată cu asertivitatea tot mai crescută a Rusiei în estul continentului şi cu reproşurile lipsite de tact ale preşedintelui american Donald Trump în privinţa cheltuielilor în domeniul militar, statele europene privesc cooperarea militară atât ca pe o necesitate, cât şi ca pe oportunitate de a aprofunda integrarea, după o perioadă destul de lungă în care orice proiect în acest sens a fost privit cu neîncredere.

Cel puţin 23 de state membre vor adera oficial la noul format de cooperare, a cărei principală componentă pare a fi deocamdată crearea unui complex industrial performant de profil în Europa, prin punerea laolaltă a resurselor destinate dotării militare.

Printre cele 23 de state se numără şi România. Conform datelor furnizate de NATO, România este statul membru al alianţei nord-atlantice cu cea mai mare valoare procentuală a achiziţiilor de echipament militar raportat la totalul cheltuielilor din domeniul apărării.

Inf. 534 - NATO Consiliu ROmania cheltuieli aparare

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu