La 10 ani de la aderarea la UE, zădărnicirea luptei împotriva corupției prin subminarea normelor democratice și ale statului de drept, semnalează posibila apropiere a României de Grupul de la Visegrád. Societatea civilă, împreună cu liderii europeni şi americani, au criticat politicile iliberale care pun în periocol eforturile luptei împotriva corupției de nivel înalt și mediu.

Jurnalistul Ovidiu Nahoi, redactor-şef al RFI România, a analizat perspectivele şi provocările privind apropierea României de grupul de la Visegrád, în interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

1

Vladimir Adrian Costea: Pentru început vă rog să-mi spuneți care sunt principalele caracteristici ale politicilor promovate de țările de la Grupul de la Visegrád. În ce măsură aceste politici sunt nocive proiectului european?

Ovidiu Nahoi: Aș zice, dacă privim în urmă, că a existat o involuție, pentru că la început, statele din Grupul Visegrád și-au propus și au reușit să fie o avangardă în domeniul liberalizării, în domeniul europenizării, reformelor de trecere la economia de piață, de democratizare a vieții politice, de atingere a standardelor europene; în ultimii ani constatându-se o tendință inversă, de instaurare a unor regimuri aș spune de factură populistă, cu un limbaj îndreptat împotriva statelor mari ale Uniunii Europene, cu anumite tendințe protecționiste și cu tendințe autoritariste la nivel guvernamental.

Observăm că sunt state în care guvernele sunt puternice, nu președinții, ceea ce permite unor guverne, ca fie și beneficiind de o majoritate relativă, în coaliție cu parteneri minori, să dețină toate pârghiile puterii și prin modificări legislative să le întărească astfel încât să îngreuneze foarte mult și aproape să împiedice posibilitatea partidelor de opoziție de a reveni la putere. Prin modificări în domeniul legilor justiției, prin controlul asupra mass-media, prin limitarea acțiunii formațiunilor civice, și printr-un discurs puternic naționalist, prin încurajarea unor politici protecționiste, prin politici sociale – pentru că toate au niște categorii sociale defavorizate pe care le câștigă de partea lor – și prin stimularea sentimentelor naționale, cu specificul fiecărei țări în parte. Asta este ceea ce aceste țări au în comun.

Prin intermediul discursurilor liderilor politici și a politicilor promovate în România, consideraţi că se poziționează România aproape de țările Grupului de la Visegrád? Identificați o schimbare în ultima perioadă?

Da. Acest an a marcat în mod clar o apropiere la nivel de discurs și la nivel de abordări politice, dacă ne referim la partidul de guvernământ. Asta s-a văzut, primele semne au apărut chiar în timpul campaniei electorale cu niște lozinci electorale care au trimis mult la ceea ce se întâmplă în statele Europei Centrale și care au stimulat pornirile naționaliste cu anumite discursuri care marcau ideea că viitoarea guvernare îi va apără pe români de Uniunea Europeană – Uniunea Europeană privită deja ca o amenințare, ca un adversar și nu ca o entitate din care facem parte. “Mândri că suntem români”, “noi vom apăra interesele României la Uniunea Europeană” și așa mai departe.

Apoi, celebra Ordonanță 13 a semănat foarte mult cu intențiile unor guverne iliberale – dacă ne uităm la reforma justiției în Polonia, la ceea ce s-a întâmplat cu ceva timp în urmă în Ungaria, intenția de control politic asupra justiţiei. Vedem astăzi în Cehia cum se pune problema cu cel desemnat primul-ministru, Andrej Babiš, care este urmărit penal și acum se caută toate modalitățile prin care să fie scăpat. Apoi, discursul împotriva investitorilor străini, care este tipic regimurilor iliberale, – discursul împotriva organizațiilor neguvernamentale:  chiar se pregătește acum o lege, este și o propunere legislativă în Parlament, care vrea să limiteze și să pună sub control organizațiile neguvernamentale.

În privința controlului asupra mass-media există o inițiativă legislativă care ar urma să constituie acel grup din care să facă parte radioul cu televiziunea și agenția publică, iarăși seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în celelalte țări și chiar am văzut că directorul general al Agerpres, deci o instituție a statului a criticat foarte mult în ultima vreme acest proiect de lege.

Toate acestea sunt combinate cu niște politici mai puțin responsabile în plan fiscal –bugetar, care seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă și în Polonia mai ales, și într-o anumită măsură cu ceea ce se întâmplă și în Ungaria. Plus apăsarea pe pedala naționalistă, pe campania Soros. Iată elemente din toate direcțiile care arată că există o tendință sau o tentație spre Grupul de la Visegrád, de altfel exprimată cu subiect și predicat de un fost ministru de externe, de Titus Corlățean. Există o apropiere în plan politic pe care o joacă ministrul de externe Meleșcanu, o colaborare strânsă. El spune că este doar o colaborare de ordin pragmatic pe anumite dosare care ne privesc, dar există și latura politică așa cum spuneam, pe care a evidențiat-o Titus Corlățean și care de altfel nu e singurul dintre liderii actualei coaliții, dacă ne gândim și la Călin Popescu Tăriceanu, care are un discurs îndreptat tot în aceeași direcție. Și mai sunt și alții.

De unde vine acest impuls al apropierii României de Visegrád?

Pe de o parte este interesul politic, oamenii simt că există un filon electoral sigur, stabil și cu mari șanse de a te duce în postura de partidul câștigător al alegerilor. Pe de altă parte, această reacție merge mână în mână cu o contrareacție la măsurile anticorupție. Ea se potrivește foarte bine, pentru că toate aceste măsuri anticorupție care sigur că i-au vizat pe mulți dintre liderii actualei coaliții – inclusiv președinții celor două Camere ale Parlamentului -, a fost foarte ușor să fie aruncată acastă luptă în acest malaxor propagandistic cum că ar fi expresia unei impuneri din afară care subminează suveranitatea României. Cuvântul “suveranitate” este tot un cuvânt cheie în discursul iliberal, cum că aceasta ar fi expresia răspunsului la unele interese din afară, și aici discursul cu Soros, cu companiile multinaționale, cu băncile, iarăși se potrivește foarte bine. Într-un fel, în mod natural și ca reacție la luptă împotriva corupției acest discurs începe să prindă.

Nu aș trece peste subiectul acesta și fără să adaug componenta identitară, care a revenit mult în discuție odată cu criza refugiaților, cu Brexit-ul; și componenta religioasă, adusă foarte mult în discuție odată cu Coaliția pentru Familie, împreună cu o contraofensivă de comunicare mai ales din partea Bisericii Ortodoxe după momentul dificil pe care l-a traversat în momentul Colectiv. Biserica încearcă să recupereze, devine mult mai prezentă în spațiul public, este alături de Coaliția pentru Familie și de discursul acesta naționalist, identitar, etnocentrist, care se vântură tot mai mult în spațiul public.

Observăm o accelerare a propagandei populiste bazată pe apelul la statul paralel în contextul în care anul viitor vom marca Centenarul, iar în 2019 vom avea alegeri prezidențiale. Raportându-vă la actuala coaliție de guvernare, care sunt perspectivele pe care le identificaţi cu privire la acest tip discurs și aceste politici?

Cred că anul viitor vom asista la o tensionare a bătăliei pe terenul acesta, pentru că într-adevăr partidul de guvernământ și-a găsit dușmanii ! Întotdeauna regimurile acestea de tip autoritar, cu cât sunt mai autoritare, cu atât își descoperă dușmani mai puternici. Cu cât dușmanii sunt mai puternici, cu atât ele cer din partea poporului să fie învestite cu mai multă autoritate. Acest joc nu se termină niciodată.

Suntem la începutul unui asemenea proces, deci ne așteptăm ca dușmanul, în anul următor, să fie și mai bine conturat, mai ales că vine și Centenarul, – dușmanul fiind cel care atentează la suveranitatea României. Observ că dușmanul acesta nu este văzut decât în foarte mică măsură în acțiunile Rusiei, – care subminează democrațiile, care subminează încrederea în instituțiile publice, care încearcă să intervină peste tot în procesele electorale . Dușmanul este văzut între aliații noștri: Statele Unite din ce în ce mai mult, mai ales după declarația Departamentului de Stat privind legile justiției, teoriile conspiraționiste care vin tot așa, din vest – gen Soros, gen multinaționale, bănci, organizațiile neguvernamentale susținute de statele occidentale -, un discurs care seamănă destul de mult cu cel uzitat la Moscova sau la Ankara în acest moment. Dușmanul va fi și mai bine conturat și atunci cel care luptă împotriva dușmanului va cere și mai multă autoritate. Probabil pe această platformă se va duce campania electorală din partea celor care susțin această manieră iliberală. Vor cere mai multă autoritate, se vor erija în apărătorii ultimi ai identității și sigur, toate acestea combinate cu niște promisiuni sociale și mai deșănțate decât cele din campania trecută. Cu cât înaintam pe această direcție, cu atât rațiunea își găsește mai puțin loc.

Înaintarea pe această direcţie ne poate exclude de la dezbaterile şi negocierile privind viitorul UE, putând afecta inclusiv președinția Consiliului din 2019. Care sunt riscurile la care se supune România în acest context?

Da, riscul este de a rămâne în afara marilor dezbateri, dar acesta este un risc de ordin general, însă pentru promotorii teoriilor iliberale este o oportunitate. Cu cât România va fi mai izolată, cu atât puterea lor va fi mai mare și cu atât vor fi mai greu de deturnat de la putere. Eu nu cred că există o preocupare în acest moment la nivelul coaliției de guvernământ pentru discuția privind viitorul Europei și într-o foarte mică măsură – dacă exceptăm diplomația -, pentru președinția română a Consiliului UE, care este văzută ca o ocazie propagandistică de a promova doar România. Până și emblema președinției române ne spune foarte clar acest lucru. Ea nu este privită ca o ocazie de a insera mai bine România în Europa, ci o ocazie de a ne rezolva noi niște lucruri, de pe o postură prost înțeleasă de șefi ai Europei. Oamenii așa au fost învățați să creadă, în sensul acesta a fost îndreptat discursul politic, cum că acum, având Preşedintia, – deci fiind șefi -, noi putem să ne rezolvăm interesele. Ei așa înțeleg politica: fiind la conducere îți rezolvi interesele, îți rezolvi problemele personale. Aceasta este mentalitatea ! Noi acum ne vom rezolva Schengen-ul și MCV-ul pentru că suntem șefi. E o abordare profund greșită și rezultatele vor fi pe măsură.

Din punct de vedere tehnic, președinția va fi dusă la capăt cu un oarecare succes. Sigur, va fi un pic complicat să-i vedem pe unii miniștri conducând ședințele Consiliului pe diferite domenii. Mă întreb cum va fi la un Consiliu pentru muncă sau pentru agricultură. Dar nu suntem singurii, iar în momentul în care un stat se dovedește mai puțin dotat în astfel de direcții și dovedește anumite dificultăți, intervine Comisia și din punct de vedere tehnic rezolvă problema. Nu îmi fac griji că președinția română va fi un dezastru. O vom duce la capăt până la urmă, dar nu ne vom atinge scopurile majore pe care le-am spus.Și asta, repet aici, dintr-o lipsă de înțelegere a mecanismelor europene. Această tendință iliberală, autoritaristă, merge mână în mână cu lipsa de înțelegere a mecanismelor europene, cu lipsa de interes, cu nivelul politic foarte scăzut pe care îl constatăm în acest moment în coaliția de guvernământ. Totul vine și de la o incultură politică și de la o lipsă de angajament european, care vine, și el, din această incultură politică.

Ce pot să facă președintele și societatea civilă pentru a opri această tendință?

Este clar că președintele și societatea civilă încearcă să oprească pe cât posibil această tendință. Anul acesta a fost anul deturnării României pe calea iliberală.

Ce pot să facă? În anul acesta, societatea civilă, dar și cu sprijinul președintelui – sau invers – au reușit să întârzie foarte mult acest proces. Asta și pentru că din partea cealaltă, coaliția de guvernământ are aceste tendințe, însă îi lipsește organizarea, îi lipsește coerenţa, consecvenţa. Există o tendință la ei naturală de a se duce către aceste tipuri de guvernare, lor asta le place. Acesta este nivelul lor, ei nu pot gândi mai mult de atât, însă le lipsește consecventa, le lipsește organizarea pentru a duce lucrurile foarte clar în direcția aceasta. Atunci este așa un fel de migrație către direcția aceasta, dar cam necontrolată. Ei nu au coerenţa ideologică a polonezilor din jurul lui Kaciński și determinarea lor ideologică care vine și din fervoarea lor religioasă, le lipsește așa ceva. Nu au nici un personaj de forța lui Viktor Orbán, care să-i ducă într-o anumită direcție, care să-i ducă spre victorie.           Le lipsesc multe din atuuri, ca să nu mai vorbim de un Erdoğan. Le lipsesc astfel de personaje, le lipsește și determinarea și coerenţa ideologică, astfel încât aici sarcina președintelui și a societății civile este undeva mai ușoară.

Problema este că această masă amorfă, care în mod instinctiv se duce în direcția iliberală, e imprevizibilă. Tocmai prin faptul că le lipsește un lider, le lipsește o linie politică pe care să o cunoști, la care să te poți raporta și nu știi niciodată ce poate urma. Trebuie ca Președintele, ca societatea civilă și ca forțele politice pro-europene – atâtea câte mai sunt în România astăzi -, să stea mereu treze pentru că nu știi niciodată această masă amorfă încotro o va lua și ce formă va lua. Din acest punct de vedere, sarcina este mult îngreunată, mai ales că nu există în acest moment o formațiune politică în România care să reprezinte opțiunea pro-occidentală, pro-europeană. PNL-ul se transformă într-un partid conservator și el de factură iliberală, iar Uniunea Salvați România a trecut anul acesta prin frământări interne – a existat acolo o confruntare puternică între liberali și conservatori, se pare că liberalii au câștigat partida, dar de abia de acum înainte ar putea încerca să se transforme într-o voce coerentă pro-europeană.

Există un vid pe scena politică în privința asta, așa că sarcina rămâne doar în spatele Președintelui și a societății civile. Nu întâmplător protestele din România sunt însoțite de steagurile Uniunii Europene.

În acest context, propaganda rusă se extinde din ce în ce mai mult. Care sunt mecanismele prin care o putem identifica în primul rând și în al doilea rând cum o putem opri?

Propaganda rusă în România e mult mai subtilă decât în alte părți, tocmai pentru că în România exista o suspiciune bine înrădăcinată în societate în privința Rusiei. Rusia e obligată aici să găsească metode mult mai sofisticate. Rusia nu poate să își facă ea propagandă. Ce poate însă să facă? Poate să zdruncine încrederea în instituțiile democratice, poate să acționeze foarte mult pe filonul religios – aici există o punte, Rusia are o anumită marjă de manevră, nu spun că se poate desfășura în voie, dar aici există o anumită marjă de manevră.

Am observat în ultima vreme din ce în ce mai multe profiluri false pe rețelele de socializare care promovează astfel de mesaje de natura slăbirii încrederii în instituțiile democratice, mesaje care merg către un anumit tip de nostalgie totalitară – deși vedeți și aici este dificil pentru că în România abordările de ordin autoritarist, în general sunt legate de imaginea lui Antonescu, o imagine care este contrapusă celei a Regelui Mihai. Iar în aceste zile vedem că este o agitație majoră pe rețelele de socializare în privința aceasta -, or Rusiei îi este destul de greu să manevreze cu imaginea lui Antonescu.

Rusia trebuie să abordeze metode mult mai subtile, dar tocmai asta le poate face și mult mai greu de identificat ! Plus că mai există și problema Republicii Moldova, care iarăși îi face pe români foarte suspicioși în privința apropierii de Rusia. Însă pe această zonă a stimulării pornirilor naționaliste  – până când se ajunge la Antonescu unde Rusia manevrează greu această imagine -, pe ideea subminării încrederii în instituțiile democratice, se poate lucra.

Mai este ceva, o politică pe care o văd în ultima vreme și anume discursul relativismului: ceea ce fac rușii fac și americanii. Acesta este discursul tipic pe care susținătorii Rusiei îl adoptă: de ce Rusia este exclusă de la Jocurile Olimpice, nu sunt dopați și în partea cealaltă? Da, diferența este că acelea sunt cazuri individuale care atunci când sunt prinse sunt sancționate, pe când în Rusia s-a dovedit existența unui sistem instituționalizat. Asta ei n-o mai spun. De ce e rău să scrii în Sputnik? Adică e bine să scrii în New York Times? Nu sunt același lucru? Nu, nu sunt același lucru, pentru că Sputnik este o instituție controlată direct de la Kremlin, pe când despre New York Times este greu să spui în acest moment că este controlat de Casa Albă, ba chiar aș spune, dimpotrivă. Totuși apar astfel de abordări, sigur, care profită de necunoașterea multora. Tot așa, se poate spune: Bine, până la urmă de ce băncile din Occident pot să fie prezente aici și Rusia nu poate să fie prezentă? De ce rachetele americane pot să fie prezente aici și Rusia este alungată și nu are voie să ne înarmeze și să facă manevre militare? Etc. Toată această relativizare devine periculoasă. Atunci când vedem astfel de abordări e foarte nimerit să ne gândim la mâna propagandei ruse.

La finalul acestui interviu vă propun un exercițiu de imaginație. Cum descrieți politica externă a României cu un președinte și o guvernare iliberală și populistă?

Hai să privim la Turcia, hai să privim la Polonia, – în mod clar o țară care se va izola! Hai să privim la Clujul de sub Gheorghe Funar – un oraș vopsit în culori de roșu, galben și albastru strident, dar care a respins orice investiție, care a stagnat un mare număr de ani. România a mai trecut prin astfel de experiențe la începutul anilor 1990, iar societatea românească a avut puterea să respingă astfel de tendințe.

Nu spun că nu este posibil ca România să aibă un președinte și un guvern care să coopereze foarte bine pe linia iliberală. Este posibil, însă cred că le va fi foarte greu să pună sub control întreaga societate. De aceea, vom avea o perioadă foarte agitată dacă se va întâmpla astfel, societatea va reacționa foarte puternic. Să nu uităm că avem niște milioane de români în Europa Occidentală care nu vor accepta ușor, pentru că ei acolo se integrează foarte bine – spre deosebire de turci, pe care Erdoğan îi folosește ca masă de manevră pentru că ei trăiesc în bule. Spre deosebire de turci, în Occident românii trăiesc în societățile respective, interacționează, își educă copiii în conformitate cu valorile de acolo, se integrează mult mai bine, nu crează bule. Sigur că sunt comunități destul de mari, dar acele comunități sunt integrate, sunt deschise către statul gazdă, iar aceste comunități nu vor înțelege de ce România se izolează. Influenţa culturală este foarte mare, deci va fi mai dificil.

Vor încerca, desigur, dar cred că va fi o perioadă extrem de agitată și de tulbure. Pe români este mai greu să îi ții în frâu. România nu-și va găsi aliați pentru că ea nu poate să intre într-un grup cu Ungaria și cu Polonia – ele oricum în momentul acest,a din punct de vedere strategic sunt foarte diferite. România nu și-ar putea găsi locul acolo. Apoi va fi totuși dificil să promovezi interesele ruse aici.

Un regim iliberal va funcționa greu, plus această lipsă de coerenţă pe care o regăsim în toate structurile politice. Glumind puțin, la noi nici măcar o dictatură ca lumea nu sunt în stare să facă. Îmi bazez speranța pe această inconsecvență care uneori poate să aibă și o parte bună. Plus că la noi va fi dificil întotdeauna să avem un guvern monocolor. Ceea ce s-a întâmplat acum a fost o excepție. Dacă participarea la vot va fi mai mare, o coaliție va fi obligatorie, iar o coaliție cu greu își mai poate impune un program iliberal.

În plus, sămânța conflictului dintre președinte și premier – chiar dacă ei sunt de aceeași parte -, este acolo în Constituție, deci chiar și așa vor apărea conflicte. Conflicte au existat și între Emil Constantinescu și Convenția Democratică deși erau de aceeași parte, au existat și între Ion Iliescu și Adrian Năstase deși erau de aceeași parte, ca să nu mai vorbim de perioadele de coabitare.

Așadar, toate lucrurile astea fac ca la noi să fie un pic mai dificil de aplicat 100% și rămân mai multe fisuri. În Ungaria și în Polonia cu un președinte slab, un partid care câștigă mereu cu 35-40% are toată guvernarea și poate să-și impună programul foarte ușor. În România e mai complicat.

Ovidiu Nahoi, jurnalist român, este redactor șef al Radio France Internationale Romania. Și-a început cariera în 1990 în cadrul primului post de radio independent din România, Unifan/Uniplus, ca prezentator şi redactor de ştiri. A urmat o activitate intensă în presa scrisă, la publicații precum Ora, Privirea, Agenția de Presă Mediafax, Evenimentul zilei, Adevărul. A fost reporter de politică internă, apoi șef de secție și redactor șef adjunct, publicist-comentator și editorialist. În perioada 2010-2012 a fost corespondent la Bruxelles pentru ziarul Adevărul.  A fost în același timp colaborator și realizator de programe la mai multe posturi de radio și televiziune, precum  ProTV, TVR,  BBC România, RFI Romania, The Money Channel, TVR. Este colaborator permanent al revistei Dilema veche.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu