Ciocnirile dintre Turcia şi militanţii kurzi din Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) continuă în nordul Siriei, în provincia de graniţă Afrin, la zece zile după ce forţele militare turce au lansat operaţia „Ramura de măslin”. Într-un editorial scris pentru New York Times, ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, solicită SUA să stopeze sprijinul acordat kurzilor din Siria, pe care îi acuză ca fiind parte a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Armata turcă şi susţinătorii ei sirieni din Armata Liberă Siriană îşi continuă încet avansul în provincia de graniţă Afrin, din guvernoratul Alep, anunţând luni cucerirea unei culmi puternic disputate cu oponenţii din cadrul YPG, fracţiunea înarmată a Partidului Uniunii Democratice (PYD) al kurzilor din Siria.

Atât Turcia, cât şi YPG, au contribuit în mod capital la înfrângerea jihadiştilor Statului Islamic în nordul Siriei, dar după dispariţia duşmanului comun, au intrat în conflict deschis, deşi ambele părţi sunt aliaţi ai SUA. De zeci de ani, relaţiile între guvernul turc şi kurzii de pe teritoriul Turciei şi al Siriei sunt tensionate, cele două părţi acuzându-se  de terorism, respectiv de represiune violentă şi de încălcare a dreptului la autodeterminare.

Turcia, stat ai cărui reprezentanţi au precizat că după o eventuală victorie în Afrin urmăresc continuarea acţiunilor militare şi în Manjib, încearcă să convingă Washingtonul să oprească sprijinul masiv pe care acesta l-a oferit miliţiilor kurde în timpul operaţiilor militare împotriva Statului Islamic.

Ministrul de externe turc, Mevlüt Çavuşoğlu a publicat duminică în New York Times un editorial intitulat „America şi-a ales partenerul greşit” în care cere SUA să onoreze angajamentele luate faţă de Turcia, ca aliaţi în cadrul NATO. De asemenea, el solicită SUA să abandoneze sprijinul acordat PYD şi YPG, pe care le identifică drept o altă formă luată de PKK, organizaţie pe care atât Ankara, cât şi Washingtonul o etichetează ca fiind teroristă.

Eforturile Turciei sunt îndreptate şi spre Europa, acolo unde obiectivul este reprezentat de obţinerea recunoaşterii pericolului reprezentat de PKK, ca organizaţie teroristă. Până în prezent, acestea nu au înregistrat vreun succes notabil. Dimpotrivă, raportorul Parlamentului European pe acest subiect, eurodeputatul Kati Piri, a declarat duminică că „PKK nu reprezintă o ameninţare, nu există atacuri ale PKK în Belgia, Olanda sau Franţa”. În replică, Çavuşoğlu a precizat luni la televiziunea turcă de stat TRT că Piri este „o simpatizantă a PKK”, care nu a ţinut seama de aspectele pe care el i le-a comunicat personal şi care a dat întâietate variantei prezentate de liderii kurzi.

Sursa: New York Times, Hurriyet

Sursa foto: Concord Monitor

 

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu