La 1 ianuarie 2018 s-au împlinit 11 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. În această perioadă, România nu a reuşit o integrare aprofundată în zona euro şi în spaţiul Schengen. Mai mult, în ultimul timp, criticile liderilor europeni la adresa României s-au accentuat, în contextul comunicării defectuoase pe axa Bucureşti-Bruxelles.

Europarlamentarul Norica Nicolai, din grupul liberalilor şi democraţilor europeni (ALDE), a comentat pentru Europunkt, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pe marginea modului în care este afectată România de jocurile politice partizane din Uniunea Europeană.

Plenary session in Strasbourg week 43 - State of play of the maternity leave directive

Vladimir Adrian Costea: Care sunt principalele mize ale jocurilor politice partizane din UE? Cine are de câștigat? Dar de pierdut?

Norica Nicolai: Cu un an înainte de alegerile din 2019, situația Uniunii este una dificilă și complicată. Este pentru prima oară în istorie când ne confruntăm cu ieșirea unui stat membru, și nu a unui oricare, ci un stat foarte puternic din UE. Acest context nemaiîntâlnit are consecințe politice, dar și consecințe economice pe care Bruxellesul nu le-a avut în vedere la momentul declanșării procedurii de ieșire și cred că nici în acest moment nu avem o imagine foarte clară cu privire la aceste consecințe. Pe de altă parte, avem un val de populism care și-a pus amprenta asupra mai multor guverne europene, ceea ce creează, de asemenea, probleme. Mai trebuie să luăm în calcul faptul că avem un stat puternic, Germania, care în nici în momentul de față nu a reușit să formeze un guvern, o situație care influențează deciziile politice ale Bruxellesului, știut fiind faptul că motorul franco-german a fost, întotdeauna, un catalizator de viitoare politici europene. Din păcate, în opinia mea, simt că lipsește Uniunii acea capacitate de a învăța din lecțiile cu care s-a confruntat până acum, inclusiv din lecția dură a Brexitului.

Incapabili să își analizeze propriile politici și să recunoască când este cazul eșecurile acestor politici, liderii Uniunii continuă să facă acest joc al politicilor partizane, generate de prezența și limitele marilor grupuri politice. Nu văd constructivă deloc această dominație, la Bruxelles, a Partidului Popular European, care ocupă principalele funcții de forță, pentru că doar un dialog onest cu celelalte grupuri politice este benefic pentru întreaga uniune, pe termen lung. A te comporta și la Bruxelles ca într-un stat național, a încerca să privilegiezi relația putere-opoziție, ca în tradițiile naționale, este o foarte mare greșeală. Numai conlucrarea și dialogul pot avea efecte pozitive în ceea ce privește viitorul nostru comun. După părerea mea, dacă cineva își imaginează că are de câștigat din această situație, cred că nu poate avea de câștigat decât de pe termen scurt, cum este cazul jocurilor politice împotriva României, și nu numai, ci și a unor altor state din Est. Un câștig pe termen scurt înseamnă de fapt că pe termen lung toată lumea va pierde.

Raportându-vă la aceste mize, cum vedeți dumneavoastră modul în care liderii instituțiilor europene se raportează la România?

Observ în momentul de față o problemă reală a UE de a-și creiona o viziune privind viitorul ei. Anul trecut președintele Comisiei Europene a lansat cele cinci scenarii, viziuni cu privire la viitorul Uniunii. Totuși, conjunctura politică determinată de diminuarea popularității președintelui Macron, deci diminuarea unui suport popular pentru reforme profunde, lipsa unui guvern la Berlin, toate împiedică Uniunea să realizeze, în acest moment, o reală transformare profundă a sa. În acest context, foarte mulți dintre liderii UE, inclusiv, președintele Juncker, iau decizii care nu sunt profund analizate din perspectiva urmărilor generate; se reacționează, adesea, emoțional și partizan. Este un comportament care explică de fapt și de ce UE nu a performat în ultimii ani așa cum ne-am fi dorit, nu a avut răspunsuri rapide și eficiente la valurile de crize venite, politicile pe care le-a dezvoltat sunt eficiente doar pe jumătate și se află acum în poziția de a-și concentra toate resursele pentru a suplini lipsa resurselor financiare care se va resimți odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniune.

În ce măsură jocurile politice partizane au determinat pozițiile critice ale liderilor europeni la adresa României, exprimate din ce în ce mai frecvent în ultimii ani?

Cred că foarte mulți dintre liderii europeni nu au conștiința unei preocupări reale cu privire la viitorul Uniunii și practică acest dublu-standard, această aroganță în limbajul cu unele state membre. De exemplu, discuția cu privire la introducerea noțiunii de stat de drept ca o condiționalitate pentru accesarea de fonduri europene încalcă de fapt prevederile Tratatului și ar introduce un criteriu arbitrar, relativ. Oricât am dori, trebuie să recunoaștem că nu există, unanim acceptat, o definiție europeană a statului de drept. Se introduc criterii politice pentru a deschide calea unor jocuri partizane, pentru a se găsi mijloace de a-i privilegia pe ”băieții buni” și , întotdeauna, ”băieții buni” au fost statele membre vechi, iar cei care au ieșit din front sunt, în mare parte, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă astăzi, state membre noi și, în special, cele din Est. Cred că mulți dintre liderii europeni au uitat că această Uniune care a salvat Europa și care a adus zeci de ani pace și prosperitate s-a adresat inițial cetățenilor. Acum, a ajuns să adreseze mai mult guvernelor și partidelor politice care susțin aceste majorități guvernamentale. Este o greșeală foarte mare pe care mulți lideri europeni o fac și, în aceste condiții, viitorul UE este practic pus în pericol.

Identificați imixtiuni ale instituțiilor europene în procesul decizional din România? Care sunt motivele care stau la baza acestor demersuri?

România, pentru că are un dat comportamental politic, în multe situații, vecin cu obediența, nu a negociat procesul de aderare în interesul ei. A fost mulțumită că a aderat în 2007, fără ca cineva de la București să își pună întrebarea dacă condițiile pe care le-a acceptat vor avea un efect asupra dezvoltării țării noastre, mai târziu. MCV-ul este, fără îndoială, un mecanism pe care ni l-am impus singuri și pentru care plătim, în momentul de față. Totuși, imixtiunile tot mai dese ale liderilor politici europeni în viața internă a României sunt de neacceptat și, cu toate acestea, au existat la București lideri suficient de slabi ca să le accepte. Să ne amintim doar de lista celor unsprezece condiționalități ale fostului președinte Barroso, adresată domnului fost prim-ministru, Victor Ponta, pentru a asigura o coabitare cu președintele Traian Băsescu, unul dintre liderii PPE la acea vreme. A fost o imixtiune absolut jenantă, care i-a creat multe probleme de legitimitate și de încredere lui Victor Ponta, ca lider politic. Să ne amintim de numeroasele declarații ale vicepreședintelui Timmermans cu privire la sistemul de justiție.

Trebuie să constat, cu regret, că și aici, la Bruxelles, ca și la București, sunt unele persoane care vorbesc mult „după ureche”, fără să cunoască foarte clar deciziile, nu analizează aceste decizii, ele fiind comentate adesea emoțional, dacă nu cu un interes politic în subsidiar. Trebuie să recunoaștem faptul că, deși declarativ, Comisia Europeană a susținut, în permanență, aderarea României la Schengen, nu a făcut nimic concret pentru ca această aderare să devină realitate. Dacă parcurgem Tratatul Schengen, el nu impune condiționalități politice pentru aderarea vreunei țări, ceea ce cu noi s-a întâmplat. Comisia ar fi putut să atenționeze Olanda și pe ceilalți care s-au opus de-a lungul timpului, arătând că se poziționează în afara unui Tratat, dar, din păcate, tratatele UE devin facultative pentru unele state atunci când interesele lor politice nu sunt servite de aceste tratate.

România va fi, în continuare, un membru al UE, chiar dacă aceste jocuri politice se repercutează deseori în plan intern, creând nemulțumire. Cred că dacă dorim să devenim un jucător relevant în UE, trebuie ca la București să abandonăm acest tip de comportament pe care îl are un stat în procesul de preaderare și să conștientizăm că suntem membru cu drepturi depline al UE și nu putem accepta nici umilințe, nici condiționalități discreționare.

Toate guvernele trebuie să fie de bună credință și să conlucreze cu executivul european, dar și executivul european, după atâtea eșecuri în ultimii ani, trebuie să înțeleagă că nu tot ceea ce propun, ca și politici, alteori ca și decizii, reprezintă adevărul și binele absolut. Eu știu că pentru unii lideri politici este foarte important ceea ce cred și nu adevărul, acest lucru întâmplând-se deseori și la noi, dar noi avem obligația să le spunem liderilor europeni adevărul.

Un alt exemplu pe care doresc să îl invoc: relația UE-SUA și regimul de vize discreționar al SUA care menține aceste vize pentru cinci dintre statele membre UE, printre care și România. Tratatul obligă Comisia să ia o decizie în sensul introducerii unui sistem de vize statului care nu își respectă acordurile și, deși noi am cerut Comisiei să procedeze la chemarea în judecată sau la introducerea unei condiționalități de viză pentru cetățenii americani pe întregul teritoriu UE, ceea ce era un gest corect din punctul de vedere al solidarității europene, lucrul acesta nu s-a întâmplat nici până acum. Acest exemplu spune foarte multe despre consecvența, coerența și preocuparea UE de a promova egalitatea pentru toți cetățenii săi.

Cum este afectată România de pe urma acestor jocuri politice? Care sunt pierderile concrete pe care România le-a înregistrat?

România nu consider că a înregistrat pierderi concrete, generate de acest tip de discurs politic. Pierderile concrete pe care le-am înregistrat în ceea ce privește absorbția fondurilor europene ne aparțin, nu este nimeni vinovat de la Bruxelles că am introdus, din cauza fricii și capacitații funcționarilor și liderilor politici, condiționalități aberante. Probabil că Bruxelles-ului îi servește, într-un anumit fel, neutilizarea acestor fonduri, dar, în niciun caz, nu îi putem face vinovați pe cei din Comisie pentru nerealizările noastre.

Ce trebuie să facă România pentru a primi votul în Consiliul European, necesar în vederea aderării la spațiul Schengen?

România are, din păcate probleme în continuare cu Olanda, cu Austria, cu Germania, state care sunt prezente în economia românească și beneficiază de o serie de privilegii pentru companiile lor implantate pe teritoriul nostru. Dacă nu va exista o decizie în Consiliu cu privire la obligația respectării tratatelor, cred că România, orice ar face, va rămâne în continuare în aceeași situație. Sigur, putem să continuăm demersurile politice, diplomatice, dar trebuie să înțelegem foarte clar că dacă interesul oponenților noștri la aderare este de a nu fi noi parte a acestui spațiu Schengen, interesul lor va prevala în raport de nevoile noastre.

Atrag atenția asupra unui aspect: este interesant de văzut în această primăvară care va fi situația fluxurilor migratoare. Pentru că dacă așa cum se prefigurează, Turcia, aflată într-o relație din ce în ce mai ostilă cu UE, va refuza să mențină aceste persoane pe teritoriul său, ne putem aștepta la un asalt al acestor imigranți în spațiul european. Cred că abia în acel moment UE va avea o foarte mare problemă, pentru că va fi jenant să îi ceri unei țări în care nu ai avut încredere, României, să îți păzească frontierele. Prezența noastră în Schengen ar fi fost o garanție de bun comportament și de partajare a responsabilității pentru protecția frontierelor europene, dar jocurile politice, din păcate, au prevalat în această chestiune, care este una foarte riscantă, inclusiv pentru viitorul Uniunii.

Care este partea de vină a politicienilor români pentru acest “tratament” oferit României?

Politicieni români, fără îndoială, trebuie să își asume consecințele unei lipse a demnității în relația cu reprezentanții instituțiilor europene și apoi să reușească să își depășească complexul de inferioritate, care este unul absolut nejustificat. Mai trebuie să înțeleagă pe deplin mecanismele de funcționare ale UE, politicile Uniunii, inclusiv, instituțiile Uniunii, deoarece unii dintre ei nici măcar nu le cunosc. Dacă vor avea competența și decența de a servi interesele României, atunci România în UE va avea cu totul altă imagine. Va fi în mod real unul dintre statele cele mai puternice al Uniunii și va fi unul respectat. Dacă vom continua să facem jocurile politice ieftine, cu „pâra la Înalta Poartă”, așa cum am obișnuit populația în ultimii 10 ani, vom fi în continuare o țară care stă la televizor, așteptând să vadă ce a spus domnul Junker despre viitorul ei, incapabilă să și-l construiască singură, să își facă un drum și un destin.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu