Procesul de negociere dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind producerea efectivă a Brexit-ului reprezintă o provocare pentru statele membre, liderii acestora confundându-se pentru prima dată cu situația de a reduce șocurile generate de ieșirea unui stat membru din Uniune și din Euratom.

Pe 29 aprilie, Consiliul European a adoptat documentul Orientările Consiliului European (articolul 50) în urma notificării transmise de Regatul Unit în temeiul articolului 50 din TUE, pentru a sublinia necesitatea unei retrageri ordonate și etapizate. Prin intermediul acestui document, cele 27 de state membre au căzut de acord în privința elaborării unui pachet unic de negociere în raport cu Marea Britanie și Irlanda de Nord, pentru a acționa în mod unitar. În cadrul reuniunii Consiliului European din 14-15 decembrie 2017, şefii de stat și de guvern din UE au decis că s-au înregistrat suficiente progrese pentru a trece la cea de-a doua fază a negocierilor privind Brexit.

Bogdan Lucian Jora este din 1998 cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române. Preocupările sale de cercetare includ reprezentarea istoriei in proiecte de diplomație publică, diplomație culturală, lobism cultural și programe de dezvoltare ale Uniunii Europene. În ultimii ani preocupările de cercetare au fost materializate în proiecte și colaborări cu Universitatea din Copenhaga, Singapore National University, Shandong University (Jinan-China), Woodrow Wilson International Centre for Scholars, respectiv Busan National University (Corea de Sud). În interviul acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt, Lucian Jora ne oferă o imagine de ansamblu în legătură cu perspectivele şi provocările privind reformarea UE post-Brexit.

 IMAG1436

Vladimir Adrian Costea: Care sunt consecinţele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi Euratom?

Lucian Jora: Consecinţele Brexit sunt la momentul actual incalculabile pentru viitorul UE, mergând de la o accelerare a integrării prin absenţa celui mai turbulent membru până la falimentul în sine al proiectului european. Majoritatea analiștilor consideră că Marea Britanie a creat un precedent periculos pentru viitorul UE pentru că alte state membre cu populaţie relativ eurosceptică pot să-i urmeze exemplul. De pildă, Olanda și ţările scandinave sunt ţări net-contributoare la bugetul UE, au o populaţie relativ eurosceptică, precum şi propriul model de integrare care este de succes. Criza migrației este un motiv suplimentar pentru ca aceste țări să prefere controlul propriilor frontiere. Brexitul este posibil să redirecţioneze o parte a capitalului firmelor multinaţionale din Londra spre alte capitale UE (Frankfurt probabil, pentru serviciile financiare), spun posibil pentru că încă nu s-a întâmplat nimic costurile de relocare fiind mult prea mari. Bugetul UE pierde un net contributor (al treilea ca mărime din UE) cu consecinţe vizibile pentru noii membri net beneficiari de asistentă pentru dezvoltare. Cel mai incomod este a ne gândi că viitorul politic al UE depinde de eşecul economic al UK în afara UE. Există şi scenarii în virtutea cărora Brexitul ar putea însemna sfârşitul ambelor structuri, UE prin noi – exituri, al Marii Britanii prin independenţa Scoţiei.

În ce măsură rezultatul Brexitului scoate în evidență eşecul UE de a comunica cu cetăţenii? Totodată, cum vă explicaţi ascensiunea liderilor populişti în statele europene cu o puternică tradiţie democratică?

Majoritatea brexiterilor au avut o imagine vagă despre ce este şi cum funcţionează UE şi nu pot să fie blamaţi pentru asta în condiţiile în care inclusiv iniţiaţii au probleme în a înţelege arhitectura instituţională şi procedurală a UE. Există centre de informare UE, broşuri, hărţi, un site complex şi simplu în acelaşi timp şi totuşi ceva nu funcţionează în comunicarea UE cu cetăţenii.  Se vorbeşte de deficitul de comunicare datorat limbajului prea academic sau prea tehnic în cazul materialelor de informare, de ignorarea străzii şi axarea pe statistici favorabile. Nu cred că este cazul materialelor de informare, sau broşurilor pe care le găsim la tot pasul (dacă le căutăm). Este posibil că aceste materiale de informare să nu ajungă la destinatari, la omul de pe stradă, la pensionari, la cei din mediul rural. „Cartea Albă a Politicii de Comunicare” a Comisiei Europene propunea în 2005 o schimbare de strategie de la o strategie de comunicare adresată instituţiilor la o comunicare destinată cetăţenilor. Se pare că materializarea principiilor expuse în Cartea Albă nu s-a făcut în cei 12 ani. Discursul unei instituţii supranaţionale care trebuie prin natura sa să fie neutru şi corect politic va fi perceput ca impersonal, ca repetare a unor sloganuri, o nouă limbă de lemn inevitabil mai puţin atractivă prin comparative cu retorica populistă. Comunicarea UE nu a reuşit (şi nici nu a intenţionat) să creeze o legătură afectivă față de Proiectul European comparabilă cu cea pentru propria naţiune şi interesele ei reale sau percepute. Comunicarea UE nu a reuşit să convingă euroscepticii, dar mai ales cetăţeanul de rând indecis, în legătură cu ce este UE, cu ce se ocupă, de ce este necesară în condiţiile în care Războiul Rece s-a terminat, zidul Berlinului a căzut, iar în Europa există formule de liber schimb precum Spatiul Economic European care nu implică apartenenţa la o structură politică. În Marea Britanie, generaţia Erasmus (care este conştientă de avantajele apartenenţei la UE) nu are o legătură afectivă cu aceasta suficient de puternică încât să o determine să renunţe la o zi de concediu (votul pentru Brexit a avut loc în perioada concediilor de vară), să piardă un meci la Campionatul European de Fotbal sau să nu participe la un festival de muzică.

În ce măsură discursul populist este însoţit de cel eurosceptic? Care sunt contextele sociale, economice şi politice în cadrul cărora mesajele populiste sunt puternic receptate de electorat?

Discursul populist a vizat mereu apelul la naţionalism, xenofobie, necesitatea de prezervare a valorilor naţionale în faţa invaziei multiculturale şi valorilor străine, sloganuri de genul „Hanibal ante-portas, pericolul iminent prezent atât din exterior, cât şi din interior (comunităţile de imigranţi).

Consecinţele crizei economice coroborate cu criza fără precedent a migraţiei sud şi est mediteraneene, eşecul integrării comunităţilor de emigranţi, atacurile teroriste, crează un mediu fertil pentru ascensiunea discursului populist. Impunerea de către structurile comunitare a unei cote obligatorii de emigranţi pentru fiecare stat membru dă „apă la moară acestui discurs cu precădere în statele membre din Europa Centrală şi de Est. Partidele populiste, deşi câştigă alegeri regionale ,ajung (cel puţin până acum) rar la putere în Europa de Vest, ceea ce nu s-ar putea spune însă despre Europa de Sud şi de Est (Ungaria, Grecia).

În ce priveşte contextele sociale, economice şi politice în care acest gen de mesaje sunt puternic receptate de populaţie. Istoria secolului XX stă mărturie că perioadele de criză economică şi incertitudine sunt mediu fertil pentru discursul populist. Este posibil să avem de-a face și cu o problemă de percepție datorată raportării la alte standarde. Discurs populist, extremist sau xenofob a existat mereu în Europa, iar dacă un tânăr de 30 de ani ar citi presa românească din urmă cu 25 de ani ar rămâne șocat de populismul afișat de discursul public sau de extremismul grotesc afișat de multe publicații și politicieni. În egală măsură incertitudine sau sărăcie au existat mereu și cel mai probabil generațiile actuale trăiesc mai bine decât generațiile părinților sau bunicilor lor, doar că așteptările sunt diferite, pentru că standardul a ce înseamnă „a trăi bine” este diferit. Ca parte a UE, mulți cetățeni central și est europeni au ca termeni de referință nivelul de trai din Germania, Franța etc. ceea ce generează frustrări. Și în cazul grecilor omul de pe stradă urăște UE și Banca Centrală Europeană, dar nu ar renunța la euro pentru a se întoarce la drahmă. Efectele globalizării, mobilitatea transnaţională crescută, accesul la surse de informare alternative ar trebui să dea de furcă discursului populist deşi și acesta utilizează pe scară largă platformele de socializare virtuală.

Care sunt provocările pe care le generează reformarea UE post-Brexit?

Brexit e un moment de turnură în istoria proiectului european care pentru a supraviețui, trebuie reformat. Este naiv a crede însă că există o formulă magică de reformă a UE care o va imuniza în faţa tendinţelor centrifuge din statele membre, populismelor, crizelor financiare, ameninţărilor teroriste, valurilor de migraţie fără precedent.

În martie 2017 preşedintele executivului european a enumerat cinci direcţii, corespunzătoare unor diferite nivele de integrare, şi a cerut liderilor europeni să exprime o opinie cât mai clară faţă de fiecare. Cel mai controversat scenariu, cel al unei „Europe cu mai multe viteze”unde „cei care vor mai mult fac mai mult împreună”, în domenii precum apărare sau guvernanţă a zonei euro, fără a fi blocaţi de cei reticenţi sau de cei care consideră că nu pot ține pasul, nemaivorbind de recalcitranți (Juncker se referea probabil la Ungaria sau la Grecia). Acest scenariu porneşte de la realitatea în virtutea căreia UE 27 este prea diversă pentru ca o soluţie adoptată la Bruxelles să mulţumească pe toată lumea. Nici unul dintre aceste scenarii nu a fost detaliat scena fiind deschisă dezbaterilor.

Dincolo de dezbateri, sondajele de opinie sunt în favoarea celor care se opun sporirii puterii de decizie a Bruxellesului şi sunt în favoarea returnării unor prerogative parlamentelor naţionale, ceea ce ridică semne de întrebare în legătură cu reprezentativitatea CE şi a propunerilor lui Juncker. Probabil scenariul „business as usual este de preferat „experimentelor. În condiţiile în care impasul în care se găsesc actualmente structurile comunitare pare a se datora excesului de integrare unul sau doi paşi înapoi şi replierea strategică ar putea să apară o opţiune prudentă, dar care prezintă riscul de a degenera într-o euroskleroză care să blocheze total mecanismele comunitare cu consecințe în plan economic dureroase. Argumente funcţionaliste sunt de partea birocraţilor comunitari care pledează mereu pentru o adâncire a integrării şi o simplificare a procedurilor. Personal cred însă că Juncker şi adepţii unui „even closer union” joacă pe o miză prea mare, cea a succesului total sau a eşecului total. E adevărat că marii câştigători sunt cei care îşi asumă riscuri… dar totuşi….

Care sunt perspectivele și provocările pe care le identificați în privința articulării bugetului UE pentru exercițiul bugetar 2021-2027?

Brexitul scade bugetul comunitar cu peste 10 miliarde de euro, ori în aceste condiţii fie vor creşte contribuţiile naţionale, fie este de aşteptat o reducere a bugetului UE. În ambele scenarii, Brexitul este imposibil să nu afecteze pe termen lung fondurile structurale şi de coeziune pentru care deja net contributorii vor să impună condiţionalităţi suplimentare.

„Strângerea rândurilor” pe care o implică Reforma UE propusă de Juncker se poate face doar cu o creştere a bugetului care la ora actuală este de 1% din PIB-ul cumulat al UE27. Propunea de buget pentru 2021-2028 este aşteptată în luna mai a anului în curs, dacă statele membre vor reuşi să se pună de acord asupra imposibilului (reducere a cheltuielilor, propusă de statele membre, coroborată cu creşterea contribuţiei propusă de structurile comunitare).

O uniune mai mică nu înseamnă neapărat un buget mai mic având în vedere că Marea Britanie era un net contributor, totuşi bani se pot obţine din reducerea cheltuielilor, prin eficientizarea structurilor. Negocierile sunt în desfăşurare în privinţa sumei pe care o va achita Marea Britanie pentru ieşirea din blocul comunitar. Acum se vorbeşte de 60 miliarde euro, adică mai mult sau mai puţin contribuţia acestei ţări pe 5-6 ani, la care trebuie să adăugăm faptul că aceşti bani nu se mai întorc în Marea Britanie sub formă de fonduri (în proporţie de 80%), ci rămân în visteria comunitară. Această sumă ar putea să anihileze efectul bugetar al Brexitului cel puţin pentru perioada exerciţiului bugetar 2021-2027. Iată deci un scenariu în virtutea căruia pe termen mediu cel puţin impactul bugetar al Brexit ar putea să fie chiar pozitiv.

Care este mesajul pe care UE și statele membre trebuie să-l transmită cetățenilor europeni atunci când se raportează la perspectivele privind viitorul UE post-Brexit?

În primul rând mesajul trebuie să fie transmis prin fapte concrete, nu prin sloganuri. Când mă refer la sloganuri am în vedere noul limbaj de lemn comunitar la care au ajuns să facă alergie inclusiv eurofilii convinşi. UE are un viitor post Brexit în măsura în care reuşeşte să demonstreze că cetăţenii statelor membre ca parte a spaţiului comunitar sunt mai prosperi, au mai multe alternative, sunt mai protejaţi în faţa ameninţărilor interne sau externe (militare, politice, economice, culturale, climaterice). Promovarea credibilă a idealului european, aşa cum a fost gândit de părinţii fondatori, nu trebuie nici ea neglijată, cu specificaţia că această promovare nu trebuie să degenereze în propagandă. Vor mai avea loc crize economice, ale migraţiei etc., iar UE nu are soluţii miracol, dar majoritatea cetăţenilor statelor membre trebuie să fie convinşi că împreună în cadrul structurilor comunitare statele membre pot face faţă mai bine provocărilor, iar idealul european merită inclusiv sacrificii temporare. Este de dorit şi ca prin mesajele pe care le transmite cetăţenilor, statelor membre UE să nu blameze Marea Britanie pentru opţiunea sa.

 

Tags: , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Levy spune:

    Mulțumesc mult..

Lasă un comentariu