Evoluţia economică a României după aderarea la Uniunea Europeană a fost una preponderent pozitivă, îndreptată către convergenţa cu economiile mai dezvoltate de pe continent, dar şi din regiunea central şi est-europeană şi către modificarea principalelor ramuri ale economiei după modelul care caracterizează şi alte state europene, relevă sinteza studiului „Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei  românești. Analiză sectorială (industrie, agricultură, servicii etc.)”, realizat de Lucian-Liviu Albu (coordonator), Radu Lupu, Adrian-Cantemir Călin si Oana-Cristina Popovici.

Studiul face parte din Seria de Studii de Strategie şi Politici (SPOS) realizate de Institutul European din România (IER) cu scopul de a furniza elemente pentru fundamentarea politicilor post-aderare şi a poziţiilor României vizând construcţia europeană. În anul 2017, în cadrul acestui proiect au fost realizate patru studii, care au abordat arii tematice diferite, relevante pentru evoluţia României în context european, respectiv: (1) Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei românești. Analiză sectorială (industrie, agricultură, servicii etc.); (2) România – furnizor de expertiză în tranziție democratică pentru țările Parteneriatului Estic și Balcanii de Vest; (3) România şi Piaţa Unică Digitală a Uniunii Europene. Oportunităţi şi provocări; (4) Provocări actuale în domeniul securității cibernetice – impact și contribuția României în domeniu.

Aderarea în anul 2007 a României la Uniunea Europeană a avut efecte benefice din numeroase puncte de vedere. Aceasta nu a constituit un scop în sine, ci principala cale de progres pe multiple planuri (economic, social, politic, prin prisma conservării mediului etc.) și apropierea de standardele din cele mai dezvoltate țări din UE. De altfel, convergența pe plan economic și creșterea coeziunii sociale la nivel european reprezintă unele dintre principalele obiective declarate ale UE. În acest sens, programul de convergență economică reprezintă un instrument fundamental.

În cadrul acestui capitol, este analizat în detaliu impactul aderării României la UE prin prisma nivelului dezvoltării economice. Indicatorul sintetic pentru acest demers este venitul pe locuitor, care se exprimă de regulă prin nivelul PIB-ului pe locuitor.

În prima parte, pe baza datelor statistice disponibile, analizăm procesul de convergență în cadrul UE începând cu anul 2007, precum și modificarea poziției României în perioada 2006-2016 (anul 2006, premergător aderării, fiind luat ca reper).

De asemenea, pornind de la datele estimate de către FMI în cadrul Raportului său anual privind previziunile dinamicii în viitor a economiei mondiale, recent publicat (mai 2017), extindem studiul nostru asupra procesului de convergență în UE până la orizontul 2022.

Totodată, pentru o perioadă mai lungă, prezentăm sintetic principalele rezultate ale unui studiu recent realizat de noi pentru estimarea poziției României în UE până la orizontul anului 2040, în cadrul Strategiei de dezvoltare României în următorii 20 de ani, publicată de către Academia Română.

Partea a doua a capitolului este dedicată studierii convergenței structurale în cadrul UE, pe de o parte, și analizei modificărilor în structura pe mari sectoare a economiei românești (considerând fie sectorul agricol, incluzând silvicultura și piscicultura, sectorul industrial plus construcțiile și sectorul serviciilor fie sectorul agricol, sectorul industrial, sectorul construcțiilor și sectorul serviciilor) sub impactul aderării la UE.

În partea a treia sunt analizate decalajele între sectoarele economiei prin prisma productivității muncii, atât în cazul UE, cât și comparativ în cel al României.

1.1. Convergența reală în UE după 2006

Procesul de convergență către media UE a început pentru țările foste comuniste din centrul și estul Europei în anul 2000, când în primul val de aderare au fost acceptate din această zonă geografică opt state (Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria). Cel de-al doilea val a cuprins Bulgaria și România, în anul 2007, cărora ulterior li s-a adăugat Croația. Accest grup de țări din UE este convențional notat UE11.

Grupul vechilor state membre este notat cu UE15 sau, după Brexit, cu UE14 (neincluzând de regulă cele două state insulare mici, Cipru și Malta).

Având în vedere momentul aderării României la UE (1 ianuarie 2007), în analizele noastre privind procesul de convergență vom considera ca reper anul premergător acesteia, deci 2006.

Pe baza analizei dinamicii venitului pe locuitor în cadrul UE27 (UE după Brexit), se observă, pe ansamblul perioadei 2006-2016 (anii pe axa orizontală sunt notați de la 6 la 16), un proces semnificativ de convergență reală (care se estimează doar prin luarea în considerare a PIB-ului pe locuitor exprimat la puterea parității de cumpărare, PPC) între cele două grupe de țări, așa cum rezultă din prezentarea grafică în figura 1 (unde traiectoria reprezentată prin puncte din partea de sus a graficului semnifică dinamica grupului de țări UE14 și respectiv aceea întreruptă din partea mediană dinamica grupului UE11). În această figură, raportul procentual dintre PIB-ul pe locuitor (exprimat în dolari PPC) în cazul celor două grupuri de țări și media din UE27 (egală cu 100) este notat cu y%EU11 și respectiv y%UE14.

De asemenea, în figură se poate observa, ca tendință generală, apropierea României (curba reprezentată prin linia continuă din partea de jos a graficului, notată cu y%R) de nivelul mediu din UE.

Pe baza analizei în detaliu, se constată că criza, care a continuat după anul 2008, a produs o încetinire a procesului de convergență pe ansamblul grupului de țări UE11 și chiar un recul pentru 3-4 ani în cazul României.

Astfel, față de media din UE27, PIB-ul pe locuitor în România a crescut de la 45,1% în 2006 la 51,9% în 2008, după care s-a diminuat până la 50% în anii de criză 2010 și 2011.

Începând însă cu anul 2012, poziția României s-a îmbunătățit continuu, valoarea PIB-ului său pe locuitor, raportată la media UE27, crescând până la 57,5% în 2016.

De asemenea, raportat la media din UE11, PIB-ul pe locuitor în România a crescut de la 79,2% în 2006 la 83,2% în 2016 (cu o valoare maximă de 84,2% în anul 2008).

Inf. 583 - fig. 1

Figura 1.

Pentru perioada 2006-2016, procesul convergenței la nivelul UE27 este demonstrat prin descreșterea valorii coeficientului de variație în cazul PIB-ului pe locuitor, de la 22,4% la 19,8% (o valoare ridicată a acestui indicator semnifică un grad redus de concentrare între țări și, invers, una scăzută arată un grad ridicat de concentrare).

Această tendință generală de convergență la nivelul UE este însă rezultatul unor tendințe opuse în cadrul celor două grupe de țări.

Astfel, pe ansamblul perioadei de după 2006, în timp ce în interiorul UE11 s-a înregistrat un trend semnificativ de convergență, în cadrul UE14 trendul a fost de divergență, așa cum se observă din graficul prezentat în figura 2 (unde dinamicile valorii coeficientului de variație în cazul celor două grupe de țări sunt notate pe axa verticală cu s%y11 și respectiv s%y14).

Concret, în perioada considerată, valoarea coeficientului de variație a scăzut de la 17,6% la 11,2% în cazul UE11 și s-a majorat de la 6,9% la 13,2% în cel al UE14.

Totodată, prin înlocuirea axei timpului (t) cu aceea a valorii medii a PIB-ului pe locuitor înregistrat în perioada analizată în cele două grupe de țări (yM11 și respectiv yM14), se pot reprezenta grafic cel puțin două regimuri de comportament în interiorul UE27, așa cum se observă în figura 3.

Primul regim de comportament, caracteristic grupului de țări UE11, este plasat în partea stângă a figurii, manifestându-se pentru valori ale PIB-ului pe locuitor mai mici decât media UE27 (pe grafic, yMT semnifică media UE27 pentru întregul interval 2006-2016, respectiv 34,7 mii dolari PPC). Cel de-al doilea, caracteristic grupului UE14, este reprezentat prin traiectoria din partea dreaptă a figurii, anume corespunzând unor valori ale PIB-ului pe locuitor superioare mediei UE27.

Inf. 583 - fig. 1

Figura 2.

Inf. 583 - fig. 3

Figura 3.

Pe baza celor prezentate, se desprind câteva reguli generale pentru procesul convergenței, care pot fi utile pentru orientarea în viitor a politicilor economice, atât la nivelul UE, cât și la nivel național pentru dezvoltarea în profil regional în interiorul fiecărui stat membru UE.

Menționăm că existența unor comportamente diferite de acest gen, funcție de valoarea medie a venitului pe locuitor, este demonstrată și în cazul analizării procesului de convergență/divergență între regiuni, în interiorul fiecărui stat membru UE.

Astfel, utilizând datele Eurostat la nivelul regiunilor, NUTS 2, în cadrul unui studiu s-a demonstrat că în UE există „cel puțin după perioada de după 2000 două reguli, ca parte a unui proces general de convergență:

a) dacă o țară sau un grup de țări se plasează în materie de PIB pe locuitor pe o poziție aflată pe partea stângă departe de media europeană, este de așteptat o creștere rapidă a nivelului acestui indicator, concomitent însă cu manifestarea unei divergențe relativ puternice între componentele sale;

b) dacă o țară sau un grup de țări se plasează pe partea dreaptă a nivelului mediu european, este de așteptat o creștere economică mai lentă concomitent cu o ușoară tendință de divergență între componentele sale, întreruptă eventual de pasaje temporare de convergență” (Albu et al., 2016, p. 283).

Rezultă că pentru țările care încă se plasează la o distanță apreciabilă față de media europeană, precum România, continuarea procesului de convergență către media UE va fi implacabil însoțită de un proces de divergență pe plan intern între regiuni.

A se vedea studiul citat anterior, în care pentru perioada 2000-2014 s-a demonstrat că în cazul tuturor statelor din UE11, plasate sub media europeană, convergența ca medie națională a PIB-ului pe locuitor s-a realizat printr-un proces de divergență între regiuni în interiorul acestora (sau altfel spus, convergența la nivel național s-a realizat prin sacrificarea acesteia la nivel regional).

De aceea, ar trebui ca, pe lângă eforturile pe linia convergenței în materie de medie națională a venitului pe locuitor, în perioadele favorabile unui ritm rapid de creștere rapidă, să nu fie ignorată în cadrul politicilor economice problema convergenței interne, eventual prin programarea unor perioade dedicate atenuării discrepanțelor regionale.

În continuare, pe baza datelor prognozate recent de către FMI pentru economia globală (IMF, 2017, April), rezultă o continuare a procesului de convergență în cadrul UE până la nivelul anului 2022, așa cum este redat în graficele din figura 4 (unde y%UE11p, y%UE14p și y%Rp reprezintă valorile raportului dintre PIB-ul pe locuitor prognozat în cazul UE11, UE14 și respectiv României, și cel prognozat pentru UE27, iar tp reprezintă anii perioadei de prognoză, de la 2016 la 2022, reprezentați pe axa orizontală de la 16 la 22).

Inf. 583 - fig. 4

Figura 4

Conform estimărilor, procesul de convergență al UE11 va continua, PIB-ul mediu al acestui grup de țări raportat la media UE27 crescând de la 69,1% în 2016 la 75,4% în 2022. Corespunzător, pentru grupul de țări UE14 este prognozată o scădere față de media UE27, de la 109,4% în 2016 la 107,2% în 2022. Pentru România creșterea prognozată este de la 57,5% în 2016 la 66,3% în 2022.

De asemenea, raportat la media din UE11, PIB-ul pe locuitor în România, după creșterea deja înregistrată în perioada 2006-2016, conform estimărilor FMI, va continua de la 83,2% în 2016 la 88,0% în 2022, așa cum se poate observa în figura 5.

Progresele realizate de România pe linia convergenței, sub impactul aderării la Uniunea Europeană, sunt de altfel reflectate de poziționarea sa din ce în ce mai bună în ierarhia europeană.

Astfel, în privința PIB-ului pe locuitor (exprimat în dolari PPC), după ce a devansat Bulgaria în perioada de preaderare, România va devansa și Croația în anul 2018 (conform prognozei FMI, publicată în aprilie 2017) sau chiar începând din 2017 (conform revizuirilor recente ale prognozelor unor organisme internaționale specializate).

Inf. 583 - fig. 5

Figura 5

Până la orizontul 2022, cu un PIB pe locuitor estimat la aproximativ 32,3 mii dolari PPC, România se va apropia semnificativ de țări precum Grecia (34,4), Letonia (36,6), Ungaria (36,7), Polonia (37,8) sau Estonia (39,9).

De asemenea, conform estimărilor pentru perioada următorilor 20 de ani, într-o variantă optimistă, care presupune adâncirea integrării în UE și modificări structurale profunde în economie, România ar putea ocupa locul 14 în UE27, ceea ce ar avea semnificația unui succes istoric. Ca raport față de media UE27, în varianta optimistă, venitul pe locuitor în România ar putea ajunge la 83-84% din media UE27 (Albu et al., 2016, p. 279).

În privința valorii absolute a PIB-ului, în anul 2006 România ocupa locul 11 în UE27, fiind devansată de Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Belgia, Suedia, Grecia și Austria. După aderare, România a devansat în această privință Grecia, în 2008, și Austria, în 2015.

Până în anul 2022, conform prognozelor FMI, cu un PIB estimat la aproape 615 miliarde dolari PPC, România se va apropia semnificativ de valorile prognozate pentru Belgia (633) și Suedia (638), existând perspectiva ca la mijlocul deceniului viitor să ocupe locul 7 în cadrul UE27.

1.2. Tendințe în dinamica structurii sectoriale a populației ocupate

În țările foste comuniste din centrul și estul Europei, tranziția spre economia de piață din primul deceniu de după 1989 a pornit de la o structură pe sectoare a economiei naționale semnificativ diferită de aceea din țările vestice.

Astfel, în aceste țări, sectorul serviciilor era încă subdezvoltat, în vreme ce sectorul industrial și cel agricol erau supradimensionate în raport cu standardele din țările dezvoltate. Între țările din centru și estul Europei, România se caracteriza prin deținerea celei mai mari ponderi a agriculturii în populația ocupată și a celei mai mici ponderi a sectorului serviciilor.

De exemplu, în anul 2000, agricultura acoperea încă aproximativ 45% din totalul populației ocupate (în cea de a doua țară plasată din acest punct de vedere, Bulgaria, ponderea fiind de 24%). De asemenea, în același an, ponderea sectorului serviciilor în totalul populației ocupate era în România de doar aproximativ 28%, ocupând ultimul loc în UE din acest punct de vedere (pe penultimul loc în UE se plasa la distanță în anul respectiv Bulgaria cu 48%).

Până în anul 2006, premergător aderării României la UE, s-au obținut progrese semnificative, ponderea agriculturii în totalul populației ocupate reducându-se până la 30,7% (în continuare pe prima poziție în UE27, adică UE considerată după Brexit), iar a sectorului serviciilor crescând la 37,0% (în continuare pe ultima poziție în UE27).

Dinamica ponderii sectorului agricol (care include, conform clasificării Eurostat, agricultura, silvicultura și pescuitul), pe ansamblul țărilor din UE27, pentru grupul țărilor central și est-europene, UE11, și pentru România, în perioada 2006-2016 este redată în figura 6 (unde dinamica din România este reprezentată prin curba continuă din partea superioară a graficului, na%R, iar cele din UE11 și UE27 prin liniile întreruptă, na%UE11, și respectiv formată din puncte, na%UE27, din partea de mijloc și respectiv aceea de jos a graficului).

În mod similar, în figura 7 este redată dinamica ponderii sectorului serviciilor, pe ansamblul țărilor din UE27 (ns%UE27), pentru grupul țărilor central și est-europene, UE11 (ns%UE11), și pentru România (ns%R), în perioada 2006-2016. Se observă de această dată poziționarea inversă a traiectoriilor în cazul UE27 (în partea de sus a figurii) și respectiv al României (în partea de jos a figurii).

Inf. 583 - fig. 6

Figura 6

Inf. 583 - fig. 7

Figura 7

Cu toată dinamica favorabilă de după aderare, în privința decalajelor structurale România mai are de recuperat decalaje semnificative, comparativ cu media la nivelul UE27 din anul 2016: +19,2 puncte procentuale în cazul ponderii sectorului agricol (24,2% față de 5,0%) și respectiv -25,7 puncte procentuale în cazul sectorului serviciilor (46,7% față de 72,4%). Înainte de aderare, în anul 2006, aceste decalaje erau de +24,3 puncte procentuale în cazul ponderii sectorului agricol (30,7% față de 6,4%) și respectiv de -30,9 puncte procentuale în cel al sectorului serviciilor (37,0% față de 67,9%).

În privința dinamicii ponderii sectorul industrial (fără construcții) în totalul forței de muncă, de asemenea impactul aderării este reflectat de reducerea decalajului României față de media din UE27, de la +6,8 puncte procentuale în anul 2006 (25,0% față de 18,2% în UE27) la +5,1 puncte procentuale în 2016 (21,4% față de 16,3% în UE27).

O convergență se remarcă și în cazul subsectorului industriei prelucrătoare, reducerea decalajului față de media din UE27, în perioada de după aderare, fiind de la +5,2 puncte procentuale în anul 2006 (21,7% față de 16,5% în UE27) la doar +3,9 puncte procentuale în 2016 (18,7% față de 14,8% în UE27).

În ceea ce privește ponderea în totalul populației ocupate a sectorului construcțiilor, România a depășit media UE27, pornind de la -0,2 puncte procentuale în anul 2006 (7,3% față de 7,5%) și ajungând la +1,5 puncte procentuale în 2016 (7,7% față de 6,2%).

Pentru studierea impactului aderării României la UE și a stabilirii unor direcții viitoare de dezvoltare și pentru adâncirea integrării sale prezintă utilitate analiza procesului convergenței structurale în interiorul Uniunii Europene. Totodată, așa cum am prezentat, se constată că dintre sectoarele economice, cele mai serioase decalaje înregistrează România la agricultură și la servicii.

În figurile 8 și 9, prezentăm, pentru perioada 2006-2016, dinamica ponderii celor două sectoare în totalul populației ocupate (na% și respectiv ns%) în corelație cu dimensiunea PIB-ului pe locuitor exprimat în dolari PPC (y), în România, comparativ cu grupele de țări UE11 și UE14.

În cazul sectorului agricol, traiectoria puternic descendentă înregistrată de România este redată prin curba din partea de sus-stânga a graficului, în partea mediană fiind redată traiectoria mai lent descendentă din UE11, iar în partea jos-dreapta a graficului traiectoria foarte lent descendentă din UE14.

Graficul ilustrează existența a trei regimuri de comportament, în materie de dinamică a ponderii sectorului agricol în populația ocupată:

– pe măsura creșterii venitului pe locuitor, la valori de peste 15 mii dolari PPC pe locuitor, trendul este mai întâi scădere accelerată a populației ocupate în agricultură (primul regim, reprezentat de convergența României către media grupului UE11);

– în continuare, la valori din ce în ce mai mari ale venitului, diminuarea cotei sectorului agricol în ocuparea forței de muncă se face într-un ritm mai lent (regimul al doilea, reprezentat de convergența pe ansamblul grupului de țări UE11 către UE14);

– în final, la un nivel foarte înalt de dezvoltare, de peste 35 mii dolari PPC pe locuitor, scăderea ponderii agriculturii este din ce în ce mai nesemnificativă, tinzând asimptotic, pentru valori de peste 40 mii dolari PPC, către o valoare mică fixă (regimul al treilea, reprezentat de convergența pe ansamblul grupului de țări UE14 către o valoare fixă în jur de 3% din forța de muncă).

Pentru dinamica înregistrată de sectorul serviciilor, funcție de creșterea venitului pe locuitor, traiectoriile sunt inversate față de cele din cazul sectorului agricol. Astfel, traiectoria puternic ascendentă înregistrată de România este localizată în partea de jos-stânga a graficului, aceea ușor ascendentă din partea mediană este traiectoria din UE11, iar traiectoria ușor ascendentă din în partea de sus-dreapta a graficului reprezintă dinamica înregistrată în UE14. De această dată, sunt ilustrate următoarele trei regimuri de comportament, în materie de dinamică a ponderii sectorului serviciilor în populația ocupată:

– pe măsură ce venitul pe locuitor sporește, la valori de peste 15 mii dolari PPC pe locuitor, trendul ponderii populației ocupate în servicii este puternic ascendent (primul regim, reprezentat de convergența României către media grupului UE11);

– în continuare, la valori din ce în ce mai mari ale venitului, majorarea cotei sectorului serviciilor în ocuparea forței de muncă se produce într-un ritm mai lent (regimul al doilea, reprezentat de convergența pe ansamblul grupului de țări UE11 către UE14);

– în final, la un nivel foarte înalt de dezvoltare, de peste 35 mii dolari PPC pe locuitor, creșterea ponderii serviciilor este din ce în ce mai mică, tinzâd asimptotic, pentru valori de peste 40 mii dolari PPC, către o valoare mare fixă (regimul al treilea, reprezentat de convergența pe ansamblul grupului de țări UE14 către o valoare fixă în jur de 77% din forța de muncă).

Inf. 583 - fig. 8

Figura 8

Inf. 583 - fig. 9 

Figura 9

În privința dinamicii ponderii în populația ocupată a sectoarelor industrial (ni%) și al construcțiilor (nc%), regimurile de comportament care însoțesc de regulă procesul de convergență în UE nu sunt la fel de clar conturate, ca în cazul sectorului agricol și al celui al serviciilor, pentru perioada 2006-2016, așa cum se poate constata din graficele prezentate în figurile 10 și 11.

Probabil, într-o anumită măsură, lipsa unor comportamente clare în materie de dinamică a populației ocupate în cele două sectoare economice se datorează și anilor de criză severă, cuprinși în perioada analizată, criză care, așa cum se cunoaște, a efectat în mod special tocmai domeniile industrial și pe cel al construcțiilor.

Totuși, dacă, pe calea dezvoltării economice în viitor, perspectiva ar fi convergența către valorile înregistrate actualmente pe ansamblul grupului de țări UE14, atunci sectorul industrial își va reduce importanța în cadrul ocupării forței de muncă până la valori în jur de 14,5%, iar în cazul sectorului construcțiilor va mai acoperi doar în jur de 6% din forța de muncă.

Inf. 583 - fig. 10

Figura 10

Inf. 583 - fig. 11

Figura 11

1.3. Modificări în structura sectorială a PIB-ului

Datorită diverșilor factori, în principal ca urmare a diferențelor de productivitate între sectoarele economiei naționale, dinamica ponderii acestora în PIB are adesea traiectorii diferite față de aceea a dinamicii ponderii lor în populația ocupată. Trebuie precizat că, spre deosebire de cazul convergenței reale, unde indicatorul de bază este PIB-ul pe locuitor exprimat în dolari sau euro PPC, în cel al convergenței structurale se folosește structura PIB-ului exprimat în prețurile curente ale fiecărui an (monedă națională, echivalată în euro sau în dolari). De aceea, pentru corectitudine se recomandă ca productivitățile pe persoană, calculate prin raportarea valorii adăugate brute, ca parte principală a PIB-ului exprimat în prețurile curente ale fiecărui an, la populația ocupată, să fie comparate doar între sectoarele economice ale aceleiași țări și între țări doar cu mare precauție.

De regulă, în țările mai slab dezvoltate, sectorul construcțiilor și în special cel agricol sunt frecvent afectate de fluctuații sezoniere și anuale semnificative.

Cu toate acestea, ca trend general, în România s-au înregistrat progrese până în anul 2006, ponderea valorii adăugate brute din sectorul agricol în totalul PIB-ului diminuându-se, de exemplu, de la 10,8% în 2000 până la 7,7% în 2006.

Sub impactul aderării, scăderea a continuat, ajungându-se, în anul 2016, aproape la o înjumătățire a ponderii în PIB a sectorului agricol (3,9%). Astfel, la finele perioadei analizate, valoarea ponderii respective în România era comparabilă cu aceea din alte state din zonă, precum Bulgaria și Ungaria (3,8%), Grecia (3,5%) sau Croația și Slovacia (3,4%).

Dinamica ponderii sectorului agricol (care include agricultura, silvicultura și pescuitul), pe ansamblul țărilor din UE27, pentru grupul țărilor central și est-europene, UE11, și pentru România, în perioada 2006-2016, este redată în figura 12 (unde dinamica din România este redată prin curba continuă din partea superioară a graficului, ya%R, iar cele din UE11 și UE27 prin liniile întreruptă, ya%UE11, și respectiv formată din puncte, ya%UE27, din partea de mijloc și respectiv din aceea de jos a graficului).

Inf. 583 - fig. 12

Figura 12

De asemenea, în figura 13 este redată dinamica din perioada 2006-2016 a ponderii sectorului serviciilor, ca medie în UE27 (ys%UE27), ca medie în cazul grupului de țări UE11 (ys%UE11) și pentru România (ys%R). În acest caz se constată inversarea poziției traiectoriilor pentru ponderea medie din UE27 (în partea de sus a figurii) și respectiv pentru ponderea sectorului serviciilor în România (în partea de jos a figurii). Se poate remarca pentru anul 2016 faptul că România a devansat deja ponderea înregistrată la nivelul grupului UE11 (56,9% față de 56,6%).

Inf. 583 - fig. 13

Figura 13

Sub impactul aderării la UE, în cazul ambelor sectoare economice, se remarcă o convergență clară a României, atât către media UE27 cât și către media grupului UE11. Pentru sectorul agricol, reducerea decalajului a fost, în perioada de după 2006, de la +6 puncte procentuale la doar +2,4 puncte procentuale față de ponderea medie din UE27 și de la +4,1 puncte procentuale la doar +1,1 puncte procentuale comparativ cu ponderea din UE11.

Chiar mai accentuat, în cazul sectorului serviciilor impactul aderării s-a concretizat prin reducerea decalajului față de UE27 de la -15,0 la -8,2 puncte procentuale și față de UE11 de la -6,5 la +0,3 puncte procentuale. În anul 2016, în România ponderea în PIB a valorii adăugate brute din sectorul serviciilor a fost de 56,9%, comparativ cu valoarea medie de 56,6% la nivelul UE11. În acest an, la acest indicator, România a devansat țări precum Cehia (53,9%), Ungaria (54,9%), Slovacia (55,3%) și Slovenia (56,7%).

Referitor la celelalte două sectoare economice, industria și respectiv construcțiile, având în vedere că ponderile lor în cadrul economiei naționale a României erau în anul 2006 mai ridicate decât valorile înregistrate ca medii atât în cazul UE17 cât și în cel al UE11, desigur corelat cu dinamica primelor două sectoare analizate, impactul aderării pe linia convergenței a constat în ajustări în sensul reducerii diferențelor, așa cum rezultă din graficele prezentate în figurile 14 și 15.

Inf. 583 - fig. 14

Figura 14

Inf. 583 - fig. 1

Figura 15

Astfel, ponderea valorii adăugate brute din sectorul industrial în PIB, pornind de la 24,7% (comparativ cu 18,9% în UE27 și 23,4% în UE11) și înregistrând un maxim de 28,5% în anul terminării crizei pentru România, 2011, a coborât apoi accentuat până la 23,0% în anul 2016 (față de 18,3% în UE27 și 23,5% în UE11). Deci, reduceri ale delajelor de la +5,8 la +4,7 puncte procentuale față de media UE27 și respectiv de la +1,3 la -0,5 puncte procentuale față de media UE11. Pentru subsectorul industriei prelucrătoare modificările în perioada analizată au fost de mică anvegură, înregistrându-se o ușoară creștere a decalajului față de media din UE27 (de la +4,9 la +5,9 puncte procentuale), și respectiv o nesemnificativă reducere față de media din UE11 (de la +2,3 la +2,1 puncte procentuale).

În cazul construcțiilor, ponderea valorii adăugate brute din acest sector în PIB a fost de 7,9% în 2006 (comparativ cu 5,6% în UE27 și 6,6% în UE11), crescând apoi la un maxim de 11,2% în anul premergător crizei din România, 2008, după care în continuare a scăzut accentuat până la valoarea de 6,0% în 2016 (față de 4,6% în UE27 și 5,4% în UE11). Deci, reduceri ale delajelor de la +2,3 la +1,4 puncte procentuale față de media UE27 și respectiv de la +1,3 la doar +0,6 puncte procentuale față de media UE11.

1.4. Tendințe în raportul productivităților între sectoare

Unul dintre aspectele importante în procesul convergenței economice din Uniunea Europeană îl reprezintă apropierea dintre nivelurile productivității între sectoare. În condițiile generalizării liberei circulații a cetățenilor, a mărfurilor și a capitalului, a schimburilor culturale și a cooperării științifice, tendința de egalizare a productivităților nu mai este doar un deziderat, ci mai degrabă o lege obiectivă manifestându-se însă doar pe termen lung și foarte lung.

Astfel, progresele tehnico-științifice și perfecționarea sistemului economiei de piață înregistrate în țările cele mai avansate din punct de vedere economic din Uniunea Europeană au demonstrat că, pe măsură venitul mediu pe locuitor crește, se înregistrează o apropiere între sectoarele unei economii naționale în ceea ce privește nivelul de productivitate al forței de muncă.

Bibliografie selectivă

Albu Lucian-Liviu, Ghizdeanu Ion, Dinu Sorin, Marioara Iordan (2016), „Considerații privind convergența în UE și corelații macroeconomice în perspectivă” (pp. 277-328), în: Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, Volumul III, Partea a 2-a (coord. Ionel-Valentin Vlad), Editura Academiei Române.

*** IMF (2017), World Economic Outlook Database, April.

Despre autori:

Academician Lucian-Liviu Albu cercetător ştiinţific gradul I, profesor şi director general al Institutului de Prognoză Economică, Academia Romȃnă, editor şef al revistei Romanian Journal of Economic Forecasting, membru al Consiliului Fiscal, membru al Consiliului Statistic Naţional, membru al Consiliului şcolii doctorale ASE, are ca principale domenii de interes macroeconomia, modelarea economică şi prognoza. Experienţa sa include activităţi de profesor sau cercetător invitat la universităţi şi institute de cercetare din: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Croaţia, Cehia, Marea Britanie, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Islanda, Israel, Italia, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveţia, Taiwan, Turcia, SUA. A participat ca partener sau coordonator de echipe de cercetare la mai mult de 30 de proiecte internaţionale şi la mai mult de 40 de proiecte naţionale. A publicat mai mult de 30 de cărţi şi monografii, peste 300 de articole şi capitole de carte şi a prezentat mai mult de 100 de lucrări ȋn cadrul conferinţelor internaţionale.

Lucian-Albu

Radu Lupu este cercetător științific gradul II la Institutul de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române și profesor universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București. Domeniile de interes în ceea ce privesște cercetarea și cursurile predate cuprind disciplinele de finanțe cantitative, investiții și instrumente financiare derivate. Radu Lupu este directorul programului de masterat în managementul riscului financiar internațional de la ASE București. Deține un doctorat pe tema managementului riscului cu instrumente financiare derivate și a absolvit un program postdoctoral în cadrul Academiei Române pe tema finanțelor cantitative. Pe perioada 2010 – 2015 a fost profesor invitat la ESEC School din Barcelona și în perioada 2008 – 2016 a fost profesor invitat la Universitatea din Lille, Institut d’Administration des Entreprises. A fost, de asemenea, profesor la MBA-ul româno-canadian în perioada 2003 – 2012. Activitatea de cercetare a început prin activitatea de asistent de cercetare de la Universitatea Concordia din Montreal, în perioada 2004 – 2005.

Dr. Adrian-Cantemir Călin este cercetător științific gradul II la Institutul de Prognoză Economică din cadrul Academiei Române și lector universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale de la Academia de Studii Economice din București. Principalele sale domenii de cercetare sunt: finanțele cantitative, managementul riscului (în special modelarea riscului de credit), produsele financiare derivate, politica monetară, relaxarea cantitativă şi tapering, respectiv prognozele macroeconomice. Este licențiat atât în Economie și Afaceri Internaționale, cât și în Finanțe și deține o diplomă de master în Managementul Afacerilor Internaționale. A obținut titlul de doctor în anul 2013 cu teza „Evaluarea riscului de credit în Europa Centrală și de Est”, care reprezintă principalul său domeniu de interes și de expertiză. Ȋn continuare a finalizat studiile postdoctorale ȋn cadrul Academiei Române, investigând impactul politicilor monetare neconvenționale asupra dinamicii piețelor financiare.

Dr. Oana-Cristina Popovici este cercetător științific gradul III în cadrul Institutului de Prognoză Economică, Academia Română. A obținut titlul de doctor în anul 2013, cu lucrarea „Analiza investițiilor străine directe în noile state membre ale Uniunii Europene”, în domeniul Economie și Afaceri Internaționale. A continuat aprofundarea temei prin studiile postdoctorale urmate la Academia de Studii Economice din București, încheiate în septembrie 2015 cu o cercetare asupra „Impactului competitivității internaționale asupra investițiilor străine directe”. În prezent este asistent universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale. Principalele teme de interes vizează investițiile străine directe, politicile publice, competitivitatea economică, economia europeană.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu