Sunt vremuri foarte dificile pentru presa din România. Nu numai pentru presă, de altfel.

Dar, punctual, despre presă: probabil că niciodată după 1989, presa de la noi nu a fost atât de săracă, în idei, în conținut, în caractere, în etică, în decență.

Și, pentru că este cuminte să privim și înainte sau măcar să încercăm să gîndim despre viitor cu onestitate, probabil că niciodată după 1989 viitorul presei nu a fost atât de îngust și nu a părut așa de întunecat cum se anunță acum.

Avem, vreau să spun, a ne teme de ceea ce va fi presa de la noi în anii care vin inclusiv pentru că prea pe care o avem acum, în mare măsură, este problematică, este în criză, când nu – pe porțiuni ample – este de-a dreptul toxică.

Sunt cu atât mai prețioase veștile bune despre presă.

Semnalez o asemenea veste bună în acest colț de pagină.

Se numește NEWSWEEK. Din 11 mai, faimoasa revistă apare, într-o franciză, cu semnături de calibru, și în limba română.

2018.05.15 - News week coperta

E un moment publicistic despre speranță. Să luăm act de el și să ne bucurăm de el.

De asemenea, să le țin pumnii celor care au investit, în mai multe feluri, în acest proiect. Au nevoie și de noroc pentru a naviga cu bine vremuri atât de tulburi, așa cum sunt acestea pe care le traversăm. Așa cum vor (mai) fi multe care vin…

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu