Cercetători, experţi şi oficiali din Ucraina, România, Republica Moldova şi Polonia participă joi şi vineri la Conferinţa Internaţională „Tendinţe actuale în cooperarea regională ucraineano-română-moldovenească”, găzduită de Universitatea Iuri Fedkovici din Cernăuţi.

Eveniment 80 - Cernauti Ucraina conferinta 1

Participanţii la conferinţă, veniţi din Cernăuţi, Lvov, Kiev, Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Chelm, analizează mai multe probleme actuale de interes, precum impactul factorului informaţional asupra securităţii la frontiera de est a UE, dezvoltarea capacităţii de prognoză a fenomenelor şi proceselor regionale, rolul diplomaţiei publice şi culturale în dezvoltarea relaţiilor România-Ucraina-Republica Moldova, evoluţiile recente înregistrate în procesul de cooperare transfrontalieră.

Printre concluziile înregistrate în urma desfăşurării primei zile a conferinţei se numără existenţa unei necesităţi de a depăşi logica colaborării dictate de sus, de la nivel guvernamental, şi identificarea celor mai potrivite mecanisme pentru stimularea cooperării regionale „la firul ierbii”, prin proiecte concrete şi eficiente, care să vizeze atingerea unor obiective strategice judicioase. A fost subliniat de asemenea rolul important jucat de mecanismele europene pentru stimularea cooperării în regiune.

Eveniment 80 - Cernauti Ucraina conferinta 2

Un aspect inedit anul acesta pentru conferinţa ajunsă deja la a patra ei ediţie este că se derulează concomitent cu serbarea Zilei Cămăşii Tradiţionale Brodate, ceea ce a făcut ca manifestarea să se bucure de o ambianţă cromatică deosebită.

Eveniment 80 - Cernauti Ucraina conferinta 3

Ediţia din 2018 a conferinţei organizate în mod tradiţional de Centrul de Studii Româneşti al Universităţii Iuri Fedkovici (director Liubov Melniciuk) şi de Institutul pentru Democratizare şi Dezvoltare (director Dmitro Saviuk) din Cernăuţi, beneficiază de parteneriatul şi sprijinul Administraţiei Regionale Cernăuţi, deputatului din Rada Supremă a Ucrainei Grigorii Timiş, Consulatului General al României la Cernăuţi, Asociaţiei Convergenţe Europene şi Asociaţiei Eurocentrica din Bucureşti.

Sursa foto: Facebook/Institutul pentru Democratizare şi Dezvoltare; Asociaţia

 

 

Tags: , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. […] corespondentului Europunkt, printre concluziile înregistrate în urma desfăşurării primei zile a conferinţei se numără […]

Lasă un comentariu