Hibridizarea Holocaustului – element al politicii Federației Ruse

Regiunea Baltică – Marea Neagră face parte aproape în totalitate din „pământurile sângeroase”, potrivit istoricului american Timothy Snyder. Acest statut se răsfrânge asupra dezvoltării democrației în țările din regiune, consolidării gândirii critice, propagării falsurilor în spațiul media etc.

Nu există nicio îndoială că Rusia continuă să perceapă regiunea noastră ca o sferă a intereselor sale incontestabile, căutând mecanisme noi pentru a influența situația din acest teritoriu. Acest proces se desfășoară de câțiva ani. Tema Holocaustului nu este una sensibilă doar în viața socio-politică a țărilor din regiune, ea creează și oportunități de speculații la nivel global.

La 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, există motive să vorbim despre apariția Noii politici istorice a lui Putin – un set de măsuri care vizează utilizarea post-adevărului istoric pentru a atinge scopuri politice. Acest lucru este demonstrat de numirea în ianuarie 2020 a lui Vladimir Medinsky, președinte al Societății Istorice Militare Ruse, în postul de consultant al președintelui Federației Ruse pentru politica umanitară și istorică. Cu toate acestea, Medinsky este cunoscut pentru declarațiile sale controversate despre diverse evenimente istorice. Ce-i drept, el nu este singurul participant la sistemul de diseminare a falsurilor la nivel de stat.

Astăzi putem vorbi despre crearea unei mașinării trilaterale în Rusia pentru promovarea propriilor versiuni despre evenimente istorice. Prima componentă este reprezentată de istoricii ruși care oferă discuții, diseminarea materialelor istorice în discursul public și utilizarea unei baze arhivistice existente în scopuri politice. Al doilea element este mass-media propagandistică care poate fi și la nivel global – Rusia Today și agenția de știri Sputnik, care operează în aproape toate țările din Europa și SUA. Al treilea element sunt funcționarii înalți care aduc mesaje de informare relevante pentru publicul lor atât în ​​interiorul, cât și în afara Rusiei.

Campania de hibridizare a Holocaustului a intrat într-o fază activă înainte de sfârșitul anului 2019, când Putin, la 24 decembrie, în cadrul unei ședințe extinse a Ministerului Apărării l-a numit pe Józef Lipsky, ambasadorul Poloniei în Germania – „nesimțit” și „antisemit”, acuzându-l că tolerează ideile naziste. Ce l-a determinat să facă acest lucru și de ce a fost Polonia obiectul manipulării istorice?

Calculele Kremlinului sunt simple: prin acțiuni politice, Putin și anturajul său încearcă să discrediteze Polonia în ochii partenerilor occidentali, în egală măsură SUA și Europa Occidentală, pentru a submina bazele Uniunii Europene și a da lovitura solidarității euro-atlantice.

În elaborarea propriei teze, Putin a făcut un pas decisiv în viziunea sa, care a ținut cont de dorința conducerii poloneze de a rezista încercărilor de discreditare. La sfârșitul lunii ianuarie 2020, în cadrul Forumului pentru Comemorarea Holocaustului din Ierusalim, organizat în mare măsură cu accent pe participarea lui Vladimir Putin, președintele rus a exprimat punctul cheie al propriei sale viziuni despre una dintre cele mai mari tragedii europene ale secolului al XX-lea. El a subliniat că Holocaustul a fost realizat nu numai de naziști, ci și de colaboratorii lor pe teritoriile ocupate. Putin a mai vorbit despre cei 1,4 milioane de evrei exterminați în Ucraina și despre exterminarea aproape completă a evreilor în Letonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care poate fi numit un model al post-adevărului din partea Kremlinului, când un fapt istoric și un comentariu politic sunt amestecate într-un singur discurs.

Putin și-a subordonat pe deplin obiectivelor sale mașinăria propagandei ruse, care este extrem de activă în a folosi o serie de factori în viața politică din Europa și din lume. În primul rând, sacrificiile uriașe făcute în timpul Holocaustului au nevoie de o reflecție constantă și au câștigat un impuls suplimentar în mai multe țări post-socialiste în ultimii ani. În al doilea rând, amploarea tragediei permite Kremlinului să manipuleze sentimentele publicului și, dacă nu prin „albirea” naziștilor, să hibrideze Holocaustul, punând o mare parte din vina pentru distrugerea evreilor popoarelor din estul Europei. În al treilea rând, Rusia încearcă să sublinieze propriul său rol în victoria asupra nazismului și încearcă să privatizeze această biruință.

Reamintim că, în ultimii ani, în Rusia au fost publicate unele studii despre paginile întunecate ale Holocaustului. Autorul cărților „Vecinii” și „Recolta de aur” este istoricul american de origine poloneză Jan Tomasz Gross, iar cercetătorul lituanian Ruta Vanagayte a scos cartea „Ai noștri”, dedicată participării lituanienilor la Holocaust. În acest fel, studiile care au provocat o rezonanță considerabilă în Polonia și Lituania, sunt introduse în circuitul socio-politic din Federația Rusă. Aceste studii au fost (din punctul meu de vedere, împotriva voinței autorilor lor) catalizatorii procesului de hibridizare a Holocaustului.

Trebuie să subliniem că baza hibridizării Holocaustului, la care conducerea politică rusă a depus eforturi considerabile, este cultul „victoriei” – ridicarea hipertrofiată a rolului Rusiei în victoria asupra nazismului. Cu toate acestea, ironia sorții este că pandemia coronavirusului a forțat conducerea Rusiei să amâne marcarea la 9 mai a celei de-a 75-a aniversări a victoriei asupra nazismului. Rusia nu pare îngrijorată de amenințarea răspândirii bolii în rândul participanților la paradă, dar mai mult de imposibilitatea prezenței minime a unor invitați de onoare din străinătate.

În sfârșit, vreau să subliniez că nu există nicio speranță că vor fi oprite încercările de hibridizare a Holocaustului de către Rusia. Acest subiect este prea sensibil pentru multe popoare din regiunea Mării Baltice – Marea Neagră, sunt prea multe „oportunități” pe care le deschide acest subiect pentru falsificatorii istoriei de la Kremlin. Răspunsul ar trebui să fie un efort colectiv de reconstruire a evenimentelor istorice și de desfășurare a unui dialog pe marginea paginilor complexe ale istoriei secolului al XX-lea în statele din regiunea Mării Baltice – Mării Negre.

Discurs rostit în cadrul mesei rotunde internaționale  „Politica istoriei: între regiunea Baltică și Marea Neagră”, desfășurată la Kiev în data de 29 aprilie 2020, în regim de videoconferință, publicat inițial de Agenția BucPress.