Comisia Europeană a publicat marți cererea de propuneri „Tineretul european împreună” (European Youth Together) pentru anul 2020 în cadrul programului Erasmus+.Cu un buget preconizat de 5 milioane de euro, această inițiativă va sprijini rețelele europene de organizații de tineret active la nivel local.

Din cauza crizei provocate de coronavirus, mulți tineri sunt deconectați de colegii lor și de la activitățile cotidiene obișnuite, confruntându-se, de asemenea, cu incertitudini în ceea ce privește perspectivele lor profesionale, viața socială și timpul liber. Organizațiile de tineret au nevoie de sprijin pentru a îndruma tinerii în această perioadă de criză și pentru a-i ajuta să dobândească abilități practice și să fie pregătiți pentru viitor.

„Cererea de propuneri pe care am lansat-o se va concentra pe sprijinirea organizațiilor de tineret, astfel încât acestea să poată lua măsuri cu privire la participarea incluzivă și solidaritate, în concordanță, de asemenea, cu provocările legate de competențele digitale și de stilurile de viață sustenabile”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret,

Cererea de propuneri vizează ONG-urile de tineret care pot să propună proiecte în care să implice cel puțin cinci parteneri din cinci țări diferite, care să aibă capacitatea de a mobiliza tinerii în parteneriate în toate țările participante la programul Erasmus+. Termenul de depunere a proiectelor este 28 iulie 2020.

Mai multe informații cu privire la răspunsul programului Erasmus+ la criza actuală pot fi găsite aici și aici.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu