8 miliarde …

nu este valoarea unei delapidări  spectaculoase sau a vreunei tranzacții oneroase, ci numărul muritorilor pământeni raportat  la data de 15 noiembrie a.c. de organe mai mult sau mai puțin credibile. Deloc înspăimântătoare cifra, dacă nu ar fi fost anunțată deja cu câteva zile înainte, ca iminentă desigur, pe un ton catastrofic specific mijloacelor specializate în a băga spaima în oameni. Ideea este că suntem și vom fi prea mulți, iar în viitorul apropiat chiar mult prea mulți. Nu s-a specificat care sunt sau vor fi categoriile socio-profesionale supra numerar, însă putem bănui că nu politicienii sau vestitorii. Prea mulți vor fi amărâții față de care se manifestă desigur o preocupare generală indiferent de continentul pe care viețuiesc. Ca toate generalitățile și aceasta e vidă. Nu vom avea ce mânca, ne vom sufoca de noxe, ne vom topi sau ne vom congela – vedem atunci – dar nu toți ci doar aceia care și până acum sufereau de aceleași probleme. Ca atare teama unora de cele 8 miliarde e nejustificată, parșivă de-a dreptul. Întrebarea directă care răzbate prin eter e deja din 1901, Ce-i de făcut? și a fost formulată de Vladimir Ilici Lenin.

Nici asta nu ar fi o tragedie, în ciuda obsesiei unora despre stângismul contemporan; mai grav că informația, posibil deformatoare, pornită în 15 noiembrie, tonul cu care a fost rostită nu numai la noi, duc mai curând la suspiciunea de malthusianism. Cum să facem să nu ajungem și mai sus? La 11 miliarde? La 13 … ?  Cert, britanicul Thomas Malthus nu se gândea la ai săi când constata că războaiele, molimele și altele asemenea sunt benefice tocmai pentru că echilibrează raportul populațiilor. Poate sugera o rărire a celor din colonii, ceea ce pare să se întâmple și azi. Fiind și preot, poate că avusese o revelație de sorginte divină.

Cei ce conduc azi lumea ar avea două posibilități: una onorabilă care nu presupune decimări în masă. Dimpotrivă, conștientizând că nu corespund momentului, să se dea la o parte făcând loc altora (cu speranța că nu vor fi ca ei …); dar pentru aceasta, căci nimeni nu o face de bună voie, „omenirea ar trebui să-și dea seama că pot exista oameni de vază chiar și în timpul unor conducători răi”; o spune același Tacitus, mai puțin din proprie experiență și mai mult ca un deziderat. Regretabil, dar și omenirea e o generalitate …

Cu totul neonorabilă e metoda numită război. Unii consideră că deja Homer făcea apologia războiului. Vitejia se măsoară în eroi, distrugeri (Troia de exemplu) și mulți morți. Într-un roman interbelic românesc, un personaj cinic rostește definiția: „prima condiție a eroului e să fie la un metru sub pământ”. Cum altfel s-ar justifica interminabilele comemorări pentru cei care s-au jertfit, adică au fost omorâți în războaie?

Dar conflictele armate nu sunt doar o sursă de rarefiere a populației; unii vor fi mai avuți conform lui Lucanus „Pentru mulți războiul e o sursă de câștig”. Ca atare trebuie întreținute stările conflictuale – mai puțin între puternici a căror menire este să le dirijeze pe cele dintre minori și medii. Ovidius susține că „neînțelegerile și ura generează războaiele crâncene”, deci cu pierderi umane semnificative. De vreme ce pandemia nu a rărit semnificativ populația globului – iată înspăimântătoarea creștere anunțată –  malthusiana soluție pare să le surâdă unora. Pentru unii, spune Cicero, „moartea ar fi finalul necazurilor”. Cu ani în urmă, a avut loc în capitala britanică un concert grandios, planetar aproape, cu formații celebre la data aceea, pentru pace și ajutorarea muritorilor de foame din Africa și alte părți năpăstuite ale globului. S-a cântat cu generozitate, adică pro bono și s-au strâns milioane de lire (sterline, desigur) care urmau să fie convertite în tone de cereale pentru cei pe care îi rarefiau foametea și maladiile. După un an s-a constatat că banii au dispărut undeva … nu s-a aflat unde. Deci miliardele nu trebuie să fie un motiv de teamă pentru viitorul planetei; totul e cum vor fi administrate de către cunoscători războaiele, pandemiile, foametea și altele de felul acesta. Nicidecum malthusian din fire, Ion Ghica constată beneficiile pandemiilor și ale războaielor: „întotdeauna după o epidemie, ca și după un război, omenirea caută a-și recăpăta nivelul; în aparență viața devine mai lesne; averile flăcăilor și zestrele fetelor sporesc prin moșteniri și prin moartea fraților și a surorilor cu cari ar fi trebuit să împartă averea părintească, dacă ar fi trăit ei. Când este o mortalitate mare, poporul zice că se ieftinește pânea, … căci țara fiind lipsită pe atunci de esport, grâul nu avea altă căutare decât pentru consumația interioară”.

Articol apărut pe LaPunkt.