Cum arată candidaţii la prezidenţiale cu două luni înainte de alegeri

Atmosfera de campanie / precampanie, la circa două luni înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, pare să fie o prelungire a celei de la europarlamentare şi locale, în sensul ocolirii împingerii în faţă a unor teme de dezbatere. O strategie care, de altfel, s-a dovedit câştigătoare mai ales pentru PSD şi PNL la scrutinele anterioare din iunie. În privinţa următoarelor două tipuri de alegeri, cvasisuprapuse, aşa cum era de aşteptat, prezidenţialele pun în umbră parlamentarele, în timp ce în continuare candidaţii şi echipele de campanie ocolesc furnizarea de teme, pentru că mai avantajoasă este strategia atacurilor.

Aşa cum arătau sondajele la final de septembrie, pentru turul al doilea s-ar putea pregăti Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi. Simion, Şoşoacă şi ceilalţi, cel puţin până la această dată, ies din discuţie.

Toţi candidaţii abonaţi la intrarea în turul al doilea, cu excepţia Elenei Lasconi, se confruntă cu vulnerabilitatea de a fi candidaţi sub scorul partidelor din partea cărora candidează. Aşadar, mai toate partidele trag pentru candidaţi, şi nu invers.

Nicolae Ciucă e în acel stadiu de campanie în care se concentrează pe atacuri la adresa PSD, încercând să se delimiteze de Ciolacu (Ciucă a spus că nu îl va pune premier, dacă va deveni preşedinte). De altfel, Ciucă şi PNL se află într-o situaţie complicată. De când Ciolacu s-a decis să candideze la prezidenţiale, Ciucă a fost nevoit să se adapteze din mers, mizând pe un discurs de recuperare a identităţii liberale. O linie de mesaj greu de urmat, în condiţiile unui trecut recent, dar şi a unui prezent, în care PNL şi PSD guvernează împreună în coaliţie. O linie de mesaj greu de urmat, în condiţiile în care PNL se află, de la Crin Antonescu încoace într-o criză de leadership, care nu poate aduce partidul în situaţia de a discuta în termeni de recuperare a vreunei identităţi liberale. În contrast cu dificultăţile pe care le are de înfruntat, Ciucă este printre puţinii candidaţi care a avansat o idee de campanie şi care are legătură cu funcţia prezidenţială: intrarea deplină în Schengen, îndreptarea spre Euro şi aderarea la OCDE.

Pentru Marcel Ciolacu şi PSD lucrurile stau, cel puţin până la această dată, mult mai bine decât la PNL. Pentru ca PSD să iasă pe plus, nu este nevoie de delimitări ale acestuia de PNL sau de Ciucă. În schimb, delimitarea de Klaus Iohannis (prin „legea Iohannis”), care are un electorat anti foarte consistent (estimat la 70-80%), a fost şi rămâne una avantajoasă pentru Ciolacu. De observat ar fi şi faptul că PSD a început demult campania împotriva lui Geoană, ceea ce înseamnă că îl consideră contracandidat redutabil pentru turul al doilea. Pe de altă parte, spre deosebire de Ciucă, Ciolacu se legitimează prin profilul său de premier, temele avansate până acum fiind legate de mandatul guvernamental, nu de cel prezidenţial.

Elena Lasconi este singura prezidenţiabilă despre care se poate spune că a tras partidul după ea. După scorul de circa 8% la europarlamentarele din iunie, Lasconi a reuşit, odată ajunsă preşedintă a USR, să ridice partidul la circa 12-15%. A început bine, însă, la acest moment, se observă o stagnare a intensităţii campaniei, în timp ce profilarea ca prezidenţiabil este încă ambiguă.

În privinţa temelor prezidenţiale avansate de Mircea Geoană, oferta electorală a acestuia se găsește în cartea lansată în toamna anului trecut, „Bătălia pentru Viitorul României”, în care propune un proiect naţional în care România să se redefinească în Europa din punct de vedere geografic, politic, economic şi strategic. Mai vorbeşte, de asemenea, despre renașterea industriei de apărare românești.

Din punct de vedere politic, Geoană nu are încă o linie de mesaj clară, ceea ce ar putea face parte din strategie, el candidând independent şi trebuind să aibă grijă pe cine atacă, pentru a-i putea reuşi strategia de tip catch-all. Cel puţin la momentul acesta, vulnerabilitatea sa majoră este dată de episoadele „vizitele la Moscova” sau „legăturile cu familia Mănescu”. Este interesant de văzut, dacă în perioada următoare, atacurile majore vor veni din partea contracandidaţilor sau din partea media. Totuşi, dacă ar şti să le gestioneze în favoarea lui, până la urmă, atacurile mediatice ar putea fi transformate în puncte.

În momentul de faţă, tot mediatic, pe lângă episoadele „vizite la Moscova” şi „asocierea cu familia Mănescu”, se mai induce şi ideea că o mare vulnerabilitate a acestuia ar fi trecutul său PSD-ist, o idee care în loc să-l dezavantajeze, s-ar putea să-l avantajeze. Având în vedere că atrage voturi şi de la PSD şi având în vedere că PSD-ul nu mai are imaginea anilor 2000 sau 2010. Per total, prin faptul că are de contracarat multe asemenea episode politico-mediatice, cele două luni care îl despart pe Mircea Geoană de alegeri îl surprind deocamdată în defensivă.

În ceea ce îi priveşte pe George Simion sau pe Diana Şoşoacă, cele două luni dinainte de alegeri îi suprind într-un plan mediatic secund. Cu toate acestea, cei doi se luptă pe culoarul lor, pe nişa lor: Şoşoacă prin strategia „gălăgiei”, dar şi atacând teme pe care niciun alt candidat nu le atacă, în timp ce Simion merge, spre deosebire de toţi ceilalţi candidaţi, pe ideea de propagandă directă (exemplul cu locuințele de 35.000 euro).

Articol apărut pe LaPunkt.