Ce ştiţi despre TTIP?

Căutări pe Google: „udrea dna” – 1.910.000 rezultate în 0,44 secunde, „greblă curtea constituţională” – 254.000 rezultate în 0,56 secunde, până şi „cfr cluj penalizare” – 20.100 rezultate în 0,54 secunde. Tastez şi „Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii” – 7.040 de rezultate în 0,43 secunde.

Cifrele prezintă de o manieră fidelă, dar alarmantă, discrepanţa imensă dintre interesul acordat de publicul şi de formatorii de opinie din România telenovelelor politico-penale autohtone, pe de o parte, şi marilor teme de dezbatere de la nivel european, pe de altă parte. Fără îndoială că şi dosariadele trebuie să fie în atenţia publicului, dar nu în felul tabloidizat în care sunt prezentate de presă şi consumate de receptori şi în niciun caz eliminând de pe agenda publică a cetăţenilor responsabili nişte preocupări cu mult mai serioase precum Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii.

Este remarcabil cum teme de o asemenea importanţă trec nevăzute prin spaţiul public românesc, dovedind fără tăgadă că românii nu sunt conştienţi de calitatea lor de membri ai Uniunii Europene. Căci dacă ar fi fost, cu siguranţă s-ar fi interesat cu mult mai mult de parteneriatul de care vorbesc decât o arată cele 7.040 de rezultate returnate mie de Google la o simplă căutare. Numărul redus este cu atât mai surprinzător cu cât acest parteneriat produce la Bruxelles manifestaţii spectaculoase, precum aducerea de către protestatari a unui cal troian gonflabil cu o înălţime de 8 metri înălţime în faţa sediului Comisiei Europene!

Voi încerca să prezint pe scurt datele minimale pe care trebuie să le cunoască un cetăţean informat despre Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP – Transatlantic Trade and Investitions Partnership).

Acesta reprezintă un posibil acord între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii prin care va fi instituit, în principal, liberul schimb de bunuri, servicii şi capitaluri între cele două entităţi politice care sunt, în acelaşi timp, primele mari două pieţe economice ale lumii. În plus, acordul ar urma să prevadă şi armonizarea unora dintre standardele diferite prevăzute de legislaţiile celor doi parteneri. Chiar dacă de multă vreme barierele comerciale sunt relativ reduse, ideea unui asemenea acord de liber schimb a apărut încă din 1990. Ea a început să capete consistenţă abia după izbucnirea crizei economice mondiale în 2008, din 2013 fiind lansate negocierile propriu-zise. A opta rundă a acestora s-a consumat pe 4 februarie 2015, fiind de altfel şi motivul apariţiei calului troian în faţa Comisiei Europene.

Promotorii TTIP aduc drept argumente în sprijinul lui prognoze privind creşterea competitivităţii, crearea de noi locuri de muncă, stimularea investiţiilor transatlantice sau eliminarea costurilor inutile generate de obligativitatea parcurgerii unor proceduri similare de două ori (ex. în prezent, producătorii de medicamente sunt obligaţi să testeze produsele atât în SUA, cât şi în UE, conform unor proceduri relativ identice). Mai mult, promotorii susţin că TTIP ar fi complementul firesc din punct de vedere economic al NATO, contribuind la consolidarea alianţei politico-militare dintre cele două maluri ale Atlanticului.

Opozanţii TTIP susţin că, de fapt, comerţul dintre SUA şi UE este deja destul de liber, acordul având drept obiectiv real slăbirea autorităţii statelor naţionale în faţa corporaţiilor prin dereglementarea totală a pieţelor şi prin introducerea unor clauze precum cea prin care marile companii pot da în judecată statele pentru decizii care au condus la înregistrarea de pierderi private. De asemenea, europenii sunt îngrijoraţi că prin alinierea standardelor vor fi obligaţi să accepte, de exemplu, prezenţa pe piaţă a unor alimente rezultate din organisme modificate genetic, ceea ce este permis în SUA. În contrapartidă, americanii se opun relaxării legislaţiei proprii prin care controlează mult mai strâns sistemul bancar decât europenii. Temerile şi opoziţia sunt stimulate suplimentar de perceputa discreţie exagerată a experţilor care negociază acordul, contestatarii TTIP acuzând o lipsă de transparenţă profund antidemocratică.

Poziţia României faţă de acest subiect este de susţinere a TTIP, fiind exprimată, de pildă, de ministrul de externe Bogdan Aurescu pe 14 decembrie 2014, cu ocazia unei vizite a unei delegaţii din Camera Reprezentanţilor a SUA. Instituţiile statului român nu au făcut public însă niciun document oficial pe acest subiect, nu au întreprins niciun demers concret de informare a cetăţenilor privind TTIP şi, cu atât mai puţin, nu au pus în dezbatere publică problema poziţiei României faţă de acest parteneriat transatlanic.

Situaţia este regretabilă pentru că, după cum am văzut mai sus, un eventual acord va avea repercusiuni importante şi asupra economiei naţionale (ex. oportunităţi pentru exportatorii români şi pentru noi investiţii în România, dar şi competitori suplimentari pentru agricultori şi crescătorii de animale etc.), şi a traiului de zi cu zi (ex. posibile alimente provenind din organisme modificate genetic). Pe de altă parte, orice integrare economică suplimentară cheamă de la sine o întărire ulterioară şi a intereselor politice comune, acordurile de liber schimb având astfel şi o implicită, dar puternică dimensiune politică. Pentru cine subestimează importanţa acordurilor de liber schimb, nu trebuie să îi amintim decât de faptul că turbulenţele din Ucraina, care culminează cu actualul război, au pornit tocmai de la un asemenea parteneriat comercial.

Prin urmare, mi-ar plăcea ca măcar în pauzele publicitare ale emisiunilor despre Udrea, Greblă sau mai ştiu eu ce star al politicii şi al actului de justiţie de la noi, cât mai mulţi români conştienţi de calitatea lor de cetăţeni europeni să citească câte ceva şi despre TTIP şi să se întrebe dacă sunt sau nu sunt de acord cu un astfel de parteneriat economic.