Cele mai multe persoane reţinute pentru trafic de carne vie şi cele mai multe victime ale acestei infracţiuni, provin din România, arată statisticile Centrului de […]
Premierul spaniol Mariano Rajoy depune miercuri mărturie în cazul Gürtel, o investigaţie uriaşă cu peste 37 de persoane anchetate şi 300 de martori, în care […]
Premierul britanic Theresa May, lider al Partidului Conservator, a anunţat marţi că a convenit împreună cu membrii cabinetului pe care îl conduce să organizeze alegeri […]
Candidatul centrist la alegerile prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron, a arătat într-un interviu acordat publicaţiilor Ouest France şi Funke că actuala arhitectură economică europeană, care […]
Surse din domeniul judiciar au informat Euractiv că procuratura din Franţa a înaintat Parlamentului European, la sfârşitul lunii martie, o cerere de ridicare a imunităţii […]
Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, unul dintre membrii cheie ai cabinetului Merkel, a declarat miercuri la Berlin că imigranţii musulmani sunt în continuare […]
Patru organizaţii neguvernamentale din România continuă la nivel european demersurile de a semnala condiţiile discutabile în care Serviciul Român de Informaţii a accesat fonduri în […]
Noile măsuri de securitate stabilite la Bruxelles în urma atacurilor teroriste din ultima perioadă provoacă haos la graniţele zonei Schengen, în mai multe puncte de […]
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din București organizează în luna mai seria […]