Norvegia va saluta extinderea spațiului Schengen odată cu aderarea României și a Bulgariei atunci când se va lua hotărârea în această privință, a declarat Hilde Berit Eide pentru Agerpres, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei Norvegiei la București. Aceasta a subliniat că țara sa, nefiind membră a Uniunii Europene, nu va lua parte la procesul decizional.

„Decizia cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi luată de statele membre ale Uniunii Europene. În calitate de stat membru Schengen, Norvegia nu ia parte la adoptarea acestei decizii în Consiliul Uniunii Europene. Norvegia va saluta, cu certitudine, extinerea spațiului Schengen prin includerea României și a Bulgariei, de-ndată ce statele membre ale Uniunii Europene vor lua această decizie”, a comunicat Hilde Berit Eide.

Clarificarea a venit pe fondul apariției informațiilor conform cărora „norvegienii nu vor să vadă România și Bulgaria în Schengen. […] Societatea norvegiană este împotriva primirii Bulgariei și României în zona Schengen și guvernul de la Oslo are în vedere să refuze intrarea celor două țări în acest spațiu de liberă circulație”, scria pe 2 august portalul rus Radiovesti.

Potrivit sursei citate, Oslo ar invoca faptul că este prezentă o nemulțumire crescândă printre centățenii norvegieni vis-a-vis de aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, aderare care ar duce la apariția unui nou val de criminalitate în acest spațiu. Confrom datelor Eurostat, citate de Radiovesti, în prezent, în 15 state ale Uniunii există grupări infracționale active ce își au rădăcinile în aceste două țări, grupări recunoscute ca fiind printre cele mai periculoase.

Radioversi mai arată că un ONG Norvegian ar fi înaintat o petiție contra includerii României și Bulgariei în Schengen, după ce autoritățile au dizolvat o tabără clandestină de 200 de țigani proveniți din cele două țări. Actul desființării taberei a fost demarat în urma unui val de reclamații ale locuitorilor din zonă, în urma infracțiunilor și a mizeriei.

Ministerul Afacerilor Externe român a subliniat, pe data de 3 august, că niciun oficial guvernamental norvegian nu a făcut recent vreo declarație publică cu privire la faptul că Norvegia s-ar opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.

„Niciun oficial guvernamental norvegian nu a făcut vreo declarație publică în sensul articolului menționat. Din contră, cu prilejul întâlnirilor avute la diverse niveluri cu oficialitățile norvegiene, partea română a fost asigurată de faptul că Norvegia susține aspirațiile legitime ale României de aderare la Spațiul Schengen, având în vedere statutul și relațiile speciale pe care Norvegia le are cu UE. Reamintim faptul că Norvegia nu este membră a UE, însă participă pe deplin la Spațiul Economic European și la Acordul Schengen, neavând însă, sub aspect strict tehnic, drept de vot în Consiliul Justiție și Afaceri Interne”, precizează MAE.

MAE adaugă, de asemenea, că „La nivelul Ambasadei României la Oslo nu există informații privind există informații privind existența vreunui ONG norvegian care să strângă semnături pentru petiție contra aderării țării noastre la Schengen. […] Libertatea de mișcare a cetățenilor statelor membre UE (una dintre cele 4 libertăți fundamentale) este garantată prin Tratatele de Aderare la Uniune și nu are legătură directă cu apartenența la Spațiul Schengen. Asfel, din momentul aderării României la UE, cetățenii români pot călători liber în Spațiul Economic European, deci, și în Norvegia, indiferent de apartenența țării noastre la Spațiul Schengen.”

 

Tags: , , , ,

 

2 Comments

  1. Mda, altceva nu puteai scrie, acelasi subiect peste tot, dar na, e un ineput bun. anunturi gratuite

  2. Cate detalii, stapanesti bine problema, poti dezvolta acest subiect.

Lasă un comentariu