Germania și Franța: creștere economică uimitoare
Primele două puteri economice din zona euro, Germania și Franța, au înregistrat o creștere economică peste așteptări în trimestrul al doilea al anului în curs, indică cifrele preliminare publicate miercuri de institutele de statistică din cele două țări, informează AFP.
Conform Oficiului Federal de Statistică (Destatis), PIB-ul Germaniei a înregistrat o creștere peste așteptări de 0,7% în intervalul aprilie-iunie 2013, grație, în special, creșterii consumului gospodăriilor și a investițiilor. De asemenea, contrar așteptărilor, comerțul extern a contribuit și el la creșterea economică, Destatis precizând că exporturile au crescut mai rapid decât importurile. Creșterea de 0,7% înregistrată în trimestrul al doilea, vinde după primul trimestru în care economia germană a stagnat, iar în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat o contracție de 0,5%.
În ceea ce privește economia franceză, aceasta a ieșit din recesiune în al doilea trimestru al acestui an datorită unei creșteri surprinzătoare a PIB-ului cu 0,5%, cel mai mare avans înregistrat după primul trimestru al anului 2011, a comunicat Institutul Național de Statistică din Franța. Această relansare vine după două trimestre consecutive (la sfârșitul lui 2012 și începutul lui 2013) de contracție a PIB-ului (minus 0,2% de fiecare dată).
Insee (Institutul Național de Statistică din Franța) a precizat că această evoluție pozitivă se datorează, în special, revenirii consumului gospodăriilor, care a crescut cu 0,4% în al doilea trimestru după o scădere de 0,1% în trimestrul precedent. De asemenea, investițiile au scăzut mai puțin decât la începutul anului (minus 0,5% față de minus 1%). În total, cererea internă a generat 0,3 puncte din creșterea economică de 0,5 puncte înregistrată în al doilea trimestru. Variația stocurilor întreprinderilor a contribuit și ea la creșterea economică (0,2 puncte).
Ministrul francez al Economiei, Pierre Moscovici, a salutat această relansare a creșterii economice: „Această cifră, superioară prognozelor, confirmă ieșirea din recesiune a economiei franceze, care era de așteptat având în vedere ultimele date privind producția industrială, consumul gospodăriilor și comerțul extern”.
Potrivit Insee, la mijlocul acestui an, economia franceză înregistrează o creștere în ritm anual de 0,1%, de unde reiese că chiar dacă în trimestru al treilea și al patrulea se va înregistra o creștere economică zero, PIB-ul Franței va crește cu 0,1% pe ansamblul anului 2013.
Eurostat urmează să facă publică, miercuri, o estimare preliminară privind evoluția PIB-ului în UE și zona euro în al doilea trimestru al acestui an.
fără comentarii
Fii primul care comentează