Comisia pentru bugete a Parlamentului European a hotărât, săptămâna trecută, să amâne votul asupra pachetului financiar UE 2014-2020, pe termen nedefinit. Mai multe solicitări ale Parlamentului European, către consiliu, cuprinzând cifre și date concrete legate de procedurile aplicabile fondurilor UE 2014-2020 stau la baza hotărârii.

Theodor Stolojan, membru al Comisiei pentru Bugete al PE, a susținut că în lista de condiții se regăsesc două prevederi importante pentru România: extinderea regulii n+3 de utilizare a fondurilor din perioada anterioară (2007-2013) și posibilitatea creșterii cu 10 procente a cofinanțării europene pentru anumite state, printre care și România.

Parlamentul European a amânat votul, reiese dintr-un comunicat de presă de săptămâna trecută, de la Strasbourg, deoarece condițiile stabilite în luna iulie și adresate Consiliului European nu au fost îndeplinite încă.

Cele trei grupuri politice principale din Parlamentul European (PE), Partidul Popular European (EPP), Alianța progresistă a socialiștilor și democraților (S&D) și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), au transmis un comunicat de presă comun în care arată că nu au fost întrunite condițiile solicitate, conform rezoluției adoptate în data de 3 iulie, pentru ca PE să dea votul final pe cadrul financiar 2014-2020.

Cel mai devreme, votul în plen asupra cadrului financiar 2014-2020 ar putea avea loc după 7 octombrie, când este programată o nouă ședință plenară a PE. Până atunci, europarlamentarii așteaptă reacții din partea Consiliului European.

 

 

Tags: , , ,

 

1 comentariu

  1. Marian spune:

    Timp e respiro pentur guvern ca sa pregateasca un Acord de Partneriat decent. Veste proasta e ca vom avea fonduri europene cel mai devreme in a doua parte a anului viitor.

Lasă un comentariu